Tânăr din Gorj, dat dispărut după ce a plecat cu avionul din Thailanda spre Lisabona. Semnalmentele băiatului

Tânăr din Glogova, dat dispărut după ce a plecat cu avionul din Thailanda spre Lisabona
IPJ GORJ

Un tânăr în vârstă de 18 ani, din comuna Glogova, a fost dat dispărut după ce, în urmă cu trei zile, ar fi plecat din Thailanda cu avionul spre Lisabona, iar familia sa nu l-a mai putut a.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Ioana Nanu, marţi, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au fost sesizaţi de o femeie de 21 de ani, din comuna Glogova, cu privire la faptul că fratele său, în vârstă de 18 ani, cu acelaşi domiciliu, ar fi plecat din Thailanda cu avionul spre Lisabona pe 25 mai, iar din acel moment membrii familiei sale nu au mai putut lua legătura cu acesta, având telefonul închis şi fiind inactiv pe reţelele de socializare.

„Semnalmente: înălţime 1,65 metri, greutate circa 50 de kilograme, ten alb, păr şaten, tuns scurt, faţă ovală, ochi căprui şi are o cicatrice postoperatorie în zona genunchiului stâng. Nu se cunosc articolele vestimentare pe care tânărul le purta la acel moment", a informat Ioana Nanu.

Orice persoană care poate oferi informaţii ce pot conduce la identificarea tânărului este rugată să anunţe cel mai apropiat poliţist sau să apeleze numărul de urgenţă 112.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
Citește și...
O adolescentă din Brașov a dispărut de acasă pentru a doua oară, după ce a cunoscut un băiat pe internet
O adolescentă din Brașov a dispărut de acasă pentru a doua oară, după ce a cunoscut un băiat pe internet

Polițiștii din Suceava sunt în alertă, după ce o minoră de 14 ani a dispărut pentru a doua oară. Fata a plecat inițial de acasă, din Brașov, sâmbătă, și a ajuns în Suceava, la un băiat pe care l-ar fi cunoscut pe o rețea de socializare.

Un băiat de 13 ani cu nevoi speciale a dispărut în Iași. Autoritățile cer sprijinul populației pentru a-l găsi
Un băiat de 13 ani cu nevoi speciale a dispărut în Iași. Autoritățile cer sprijinul populației pentru a-l găsi

Este alertă în Iași, după ce un băiat de 13 ani a dispărut, de luni dimineață. Copilul are handicap grav, mintal, și a plecat singur spre școală. Nu a mai ajuns la cursuri. Camerele de supraveghere l-au surprins într-un autobuz.

Doi copii din Satu Mare și Sibiu au fost dați dispăruți. Poliția cere ajutorul pentru a-i găsi
Doi copii din Satu Mare și Sibiu au fost dați dispăruți. Poliția cere ajutorul pentru a-i găsi

O fată de 15 ani a dispărut, joi seară, din judeţul Satu Mare, iar un băiat de 13 ani a dispărut din judeţul Sibiu, ambii fiind căutaţi de către poliţişti care cer ajutorul populaţiei.

Recomandări
Sute de case, „înghițite” de ape în mai multe județe din țară. Sinistrații sunt revoltați: „Din 2018 n-a făcut nimeni nimic”
Sute de case, „înghițite” de ape în mai multe județe din țară. Sinistrații sunt revoltați: „Din 2018 n-a făcut nimeni nimic”

Rămânem sub cod galben, de instabilitate atmosferica, în aproape toată țara, iar râurile încă sunt extrem de periculoase în centru și est. În Covasna, este dezastru, din cauza inundațiilor.

S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”
S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”

Un grup tehnic de lucru, format din reprezentanții mai multor partide, la cererea președintelui Nicușor Dan, s-a întâlnit la Palatul Cotroceni, pentru a găsi soluții ce pot duce la redresarea deficitului bugetar.

Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari
Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari

România a făcut primul pas ca să devină coproducător de muniție NATO, pentru tancuri și artilerie. Pentru prima dată, în industria noastră de apărare Statele Unite au fost de acord să învestească în două linii de producție a munițiilor.