Tânăr în comă, după ce vehiculul cu care se afla s-a răsturnat într-o zonă greu accesibilă din Maramureș

ambulanta romania
Shutterstock

Un tânăr în vârstă de 22 de ani a fost grav rănit, fiind dus la spital în comă, după vehiculul de teren în care se afla în calitate de pasager s-a răsturnat, într-o zonă greu accesibilă din judeţul Maramureş.

 

Bărbatul care conducea vehiculul a scăpat nevătămat, scrie News.ro.

Accidentul a avut loc sâmbătă, în jurul orei 11:15, în zona Covăţ, din localitatea Ieud din judeţul Maramureş.

Două persoane au urcat cu un motocilcu destinat terenurilor accidentate, în zona respectivă, iar la un moment dat şoferul nu a observat o cioată pe care vehiculul a lovit-o, răsturnându-se.

În urma accidentului, pasagerul, în vârstă de 22 de ani, a fost grav rănit, fiind preluat, în comă, de un elicopter SMURD, au declarat pentru News.ro reprezentanţii Poliţiei judeţene Maramureş.

Citește și
Vagon de tren al CFR Calatori
Accident mortal pe calea ferată, pe ruta București –Constanța. Un bărbat a fost călcat de tren | FOTO

Şoferul a scăpat fără a fi rănit. El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul arătând că nu consumase alcool.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Mașină de Poliţie, implicată într-un accident rutier. Vinovat ar fi agentul care conducea autospeciala
Mașină de Poliţie, implicată într-un accident rutier. Vinovat ar fi agentul care conducea autospeciala

O autospecială a Poliţiei judeţene Cluj a fost implicată, sâmbătă, într-un accident rutier.

 

Accident mortal pe calea ferată, pe ruta București –Constanța. Un bărbat a fost călcat de tren | FOTO
Accident mortal pe calea ferată, pe ruta București –Constanța. Un bărbat a fost călcat de tren | FOTO

Un bărbat a fost călcat, sâmbătă, de un tren care circula pe ruta București Nord – Constanța.  

Copil de doi ani, preluat în stare gravă de un elicopter SMURD. A fost implicat într-un accident rutier cu patru victime
Copil de doi ani, preluat în stare gravă de un elicopter SMURD. A fost implicat într-un accident rutier cu patru victime

Un accident grav în urma căruia au fost rănite patru persoane, din care și un copil de doi ani, a avut loc, sâmbătă dimineață, în judeţul Mureş.

 

Accident teribil pe un drum din Mureș. Un șofer de 67 de ani a intrat într-o depășire mortală
Accident teribil pe un drum din Mureș. Un șofer de 67 de ani a intrat într-o depășire mortală

Accident teribil în județul Mureș, unde un șofer de 67 de ani și-a pierdut viața când mașina pe care o conducea s-a izbit puternic de un copac.  

O fetiţă de şase ani, transportată la spital în urma unui accident în Dolj. Unei mașini i s-a desprins o roată în mers
O fetiţă de şase ani, transportată la spital în urma unui accident în Dolj. Unei mașini i s-a desprins o roată în mers

O fetiţă de şase ani a fost transportată la spital, vineri seară, cu elicopterul SMURD, în urma unui accident produs pe un drum judeţean din Dolj, după ce unei mașini i s-a desprins o roată în mers.

 

Recomandări
Harta atacurilor israeliene asupra Iranului. Unde s-ar fi aflat țintele nucleare ascunse pe teritoriul Republicii Islamice
Harta atacurilor israeliene asupra Iranului. Unde s-ar fi aflat țintele nucleare ascunse pe teritoriul Republicii Islamice

Israelul a atacat Iranul, vizând instalația nucleară de la Natanz și alte obiective legate de programele nucleare și de rachete balistice.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

„Planul perfect”. Cum a reușit Mossad-ul să lanseze atacul chiar din Iran. Ce a strecurat în mare secret pe teritoriul inamic
„Planul perfect”. Cum a reușit Mossad-ul să lanseze atacul chiar din Iran. Ce a strecurat în mare secret pe teritoriul inamic

Agenția de informații israeliană Mossad a afirmat că a introdus ilegal rachete în Iran și a instalat roiuri de drone explozive înainte de atacul Israelului asupra țării.