Tânărul din Iași care s-a sinucis într-o pădure și-a filmat moartea. Vestea șocantă pe care o primise înainte să-și ia viața

padure
Shutterstock

Un tânăr de 21 de ani din Scobinți, județul Iași, s-a sinucis săptămâna trecută într-o pădure. Acesta mersese acolo cu doi prieteni pe care i-a trimis la fosta iubită să o aducă la el împreună cu fetița ei, despre care inițial a crezut că este a lui.

În urma unei anchete, în telefonul mobil al tânărului a fost găsită o filmare de 30 de minute care surprinde momentul în care el se spânzură. Videoclipul a ajuns la membrii familiei sale, însă aceștia nu au avut putere să îl vadă, scrie BZI.

„El a filmat totul… Există o filmare în telefonul lui, în care se vede cum moare și mai este încă vreo jumătate de oră de film. Eu nu m-am putut uita. Am pus telefonul lui într-o cutie și gata”, a spus mama tânărului.

De asemenea, femeia consideră că băiatul ei a recurs la acest gest din cauza unei relații eșuate.

„Nu știu ce a fost între ei pentru că el nu ne-a spus nouă. Era un băiat foarte bun, nu înțeleg de ce a făcut asta. El a vorbit cu o fată, fata a născut și la un moment dat a aflat că nu este copilul lui. A suferit foarte mult. Ea a venit la înmormântare și a lăsat doi trandafiri, nu a stat. Cred că de aici a plecat totul… Poliția a văzut mesajele dintre ei”, a mai spus aceasta.

Citește și
mame minore
Eurostat: România, în topul țărilor europene cu cele mai tinere mame. Ce vârstă au, în medie, la primul copil

„La data de 06 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Hârlău au fost sesizați, prin apel unic de urgență 112, de către o femeie cu privire la faptul că fiul acesteia a plecat de la domiciliu din data de 05 septembrie a.c. și nu a mai revenit. Din cercetările efectuate de către polițiști, tânărul a fost găsit decedat într-o pădure din comuna Scobinți. Pe corpul persoanei nu au fost identificate urme vizibile de violență. A fost emisă ordonanța de efectuare a necropsiei medico-legale în vederea stabilirii cauzei decesului. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Cercetările continuă”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Divorțul anului: Ana Ivanovic - Bastian Schweinsteiger! Ea e amanta care a cauzat „ruptura“
GALERIE FOTO Divorțul anului: Ana Ivanovic - Bastian Schweinsteiger! Ea e amanta care a cauzat „ruptura“
Citește și...
Un tânăr din Iași s-a sinucis în timp ce prietenii îi aduceau bebelușul ca să-l vadă. A fost găsit fără viață într-o pădure
Un tânăr din Iași s-a sinucis în timp ce prietenii îi aduceau bebelușul ca să-l vadă. A fost găsit fără viață într-o pădure

Un tânăr de 21 de ani a fost găsit fără viață, miercuri, la marginea unei păduri din Iași. Bărbatul s-a sinucis, iar poliția anchetează acest caz pentru a afla motivul pentru care a recurs la acest gest.

Recomandări
Suspansul continuă. Lista cu măsurile de salvare a bugetului nu e încă definitivată. Noile propuneri
Suspansul continuă. Lista cu măsurile de salvare a bugetului nu e încă definitivată. Noile propuneri

O lungă listă cu măsuri fiscale va fi negociată săptămâna viitoare de președintele Nicușor Dan și liderii celor 4 formațiuni politice dispuse să intre la guvernare.

Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”

Pensiile speciale se numără printre reformele eșuate din PNRR, dar și o „piatră de moară” de gâtul guvernanților, încercările de a le reforma ajungând să se lovească de piedici legislative.

Gazzetta Dello Sport: Chivu este noul antrenor al lui Inter Milano. Fostul căpitan al „nerazzurilor”, acum pe banca tehnică
Gazzetta Dello Sport: Chivu este noul antrenor al lui Inter Milano. Fostul căpitan al „nerazzurilor”, acum pe banca tehnică

Inter Milano l-a ales pe Cristian Chivu, scrie Gazzetta Dello Sport. Italienii au anunțat că va semna vineri, 6 iunie, un acord pe doi ani. Va fi pe bancă la Campionatul Mondial al Cluburilor.