Țara unde pandemia de COVID-19 a adus milioane de oameni în sărăcie

foamete
Getty

Pandemia de COVID -19 a adus milioane de mexicani în sărăcie, potrivit unor date oficiale publicate joi.

Această populaţie trăieşte în regiuni în care turismul, principala sursă de venit, a fost afectat de la începutul crizei sanitare, relatează Agerpres.

Numărul persoanelor care trăiesc în sărăcie a crescut cu 3,8 milioane între 2018 şi 2020, ajungând la 55,7 milioane - 43,9% din populaţie, potrivit Consiliului naţional pentru evaluarea politicii de dezvoltare socială.

Tot mai mulți oameni trăiesc în sărăcie extremă

 

Numărul persoanelor care trăiesc în sărăcie extremă a crescut cu 2,1 milioane, ajungând la 10,8 milioane, adică 8,5% din populaţie, a indicat consiliul.

Citește și
Vaccinuri
România donează vaccinuri anti-COVID în Tunisia, Egipt, Albania şi Vietnam

Cea mai mare creştere a fost observată în statul Quintana Roo, în sud-estul ţării, unde sunt numeroase staţiuni balneare din Caraibe.

Procentajul populaţiei care trăieşte în sărăcie a crescut în acest stat de la 30,2% în 2018 la 47,5% în 2020, din cauza lipsei turiştilor.

''Urgenţa sanitară cauzată de COVID -19 a agravat provocările politicilor de dezvoltare socială în toate domeniile, în principal în ceea ce priveşte veniturile, sănătatea, educaţia şi nutriţia pentru populaţia mexicană'', a subliniat consiliul.

Economia mexicană s-a contractat cu 8,5% în 2020, una dintre cele mai grave recesiuni din istoria sa.

Mexicul, o ţară cu 126 de milioane de locuitori are un bilanţ oficial de peste 242.000 de decese cauzate de coronavirus - al patrulea cel mai mare din lume - şi se confruntă acum cu un al treilea val de contaminare.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Măsuri anti Covid în Franța: permisul sanitar şi vaccinarea obligatorie a personalului medical
Măsuri anti Covid în Franța: permisul sanitar şi vaccinarea obligatorie a personalului medical

Consiliul Constituţional din Franţa a validat joi legea care instaurează permisul sanitar şi vaccinarea obligatorie a personalului medical.

România donează vaccinuri anti-COVID în Tunisia, Egipt, Albania şi Vietnam
România donează vaccinuri anti-COVID în Tunisia, Egipt, Albania şi Vietnam

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, o hotărâre pentru a dona vaccin anti-COVID în mai multe ţări: Tunisia, Republica Arabă Egipt, Albania şi Vietnam, a anunţat prim-ministrul Florin Cîţu.

Situația Covid se înrăutățește. La „Victor Babeș” nu mai sunt locuri pentru bolnavii în stare gravă
Situația Covid se înrăutățește. La „Victor Babeș” nu mai sunt locuri pentru bolnavii în stare gravă

Dincolo de temerile firești și de nelămuriri, după câteva luni de acalmie, realitatea din spitalele de infecțioase începe să se schimbe. În rău. 

Recomandări
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”

Președintele american Donald Trump a declarat că intenționează să impună un taxe vamale de 50% asupra importurilor din Uniunea Europeană de la 1 iunie, afirmând că discuțiile cu blocul comunitar "nu duc nicăieri".  

Franța respinge acuzațiile despre o presupusă ingerinţă în scrutinul prezidenţial din România. „Complet nefondate”
Franța respinge acuzațiile despre o presupusă ingerinţă în scrutinul prezidenţial din România. „Complet nefondate”

Purtătorul de cuvânt al Ministerului z pentru Europa şi Afaceri externe: transmite, vineri, că acuzaţiile care circulă despre o presupusă ingerinţă a Franţei în scrutinul prezidenţial din România sunt complet nefondate.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.