Țările care au transmis că nu opresc vaccinarea cu AstraZeneca, după evenimentele din Italia

×
Codul embed a fost copiat

România a retras, temporar, peste 4.000 de doze din lotul de vaccin AstraZeneca, după evenimentele care au trezit neîncredere în Italia.

Între timp, patru țări europene și Thailanda au oprit vaccinarea cu AstraZeneca, iar alte șapte state au suspendat imunizarea doar cu loturile suspecte.

În schimb, Franța, Spania, Germania și Marea Britanie au transmis ferm că nu opresc vaccinarea, așa cum a recomandat Agenția Europeană a Medicamentului.

Primele suspiciuni au apărut la lotul 5300, din care nu au ajuns doze în România. Este cel de la care au pornit verificările în Austria și Danemarca, acolo unde doi oameni diagnosticați cu tromboză multiplă au murit.

Italia a tras un semnal de alarmă în urma temerilor privind posibile formări de cheaguri de sânge, după decesul a doi bărbaţi din Sicilia, care au fost vaccinaţi recent cu acest ser.

Citește și
Valeriu Gheorghiță: Nu sunt indicii despre o legătură între apariția „evenimentelor trombotice” și lotul AstraZeneca
Valeriu Gheorghiță: Nu sunt indicii despre o legătură între apariția „evenimentelor trombotice” și lotul AstraZeneca

Este vorba de un lot diferit, 2856. Potrivit unei surse citate de Reuters, un ofiţer al Marinei italiene, în vârstă de 43 de ani, a decedat săptămâna aceasta, a doua zi după vaccin. Cauza probabilă a decesului a fost un atac de cord. Celălalt bărbat, un poliţist în vârstă de 50 de ani, a murit la 12 zile după vaccin. Presa locală scrie că s-ar fi simţit rău în primele 24 de ore după vaccin şi nu şi-a mai revenit.

Autoritățile de la noi au confirmat vineri seară că doze din acest lot, 2856, au ajuns și în România.

Lotul ABV 2856 a ajuns în România pe 7 februarie. Au fost aduse peste 81.000 de doze, din care au fost istrate peste 77.000. Serul a ajuns în 22 de județe, dintre care Arad, Bacău, Cluj sau Suceava. Celelalte 4.257 de doze rămase au fost retrase temporar în mai multe centre din țară. Pentru cel puțin două săptămâni nu vor fi folosite.

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare: „Am constatat că lotul din Italia este același pe care l-am recepționat în România. Chiar a fost prima tranșă în România. Concluzia unanimă a fost aceea de a carantina temporar, ca măsură de maximă precauție, tocmai pentru a nu exista în rândul oamenilor nici cel mai mic dubiu că se folosesc vaccinuri care nu ar fi sigure. Impactul asupra vaccinării este unul mic.”

Decizia a fost luată în urma unei ședințe la care au participat Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, și specialiști de la Institutul Național de Sănătate Publică și Agenția Națională a Medicamentului.

Florin Cîțu, premierul României: „Câteva dintre televiziuni spuneau că decizia luată de România a fost luată de mine în ceea ce privește suspendarea lotului. Nu a fost luată de mine, a fost luată de un grup de specialiști și, ca și dumneavoastră, și eu aștept fundamentarea științifică a deciziei care a fost luată aseară.”

Agenţia Europeană a Medicamentului a recomandat vineri seară  „continuarea istrării'' vaccinului produs de AstraZeneca, subliniind că la ora actuală nimic nu demonstrează riscul unei coagulări sanguine mai puternice în cazul persoanelor vaccinate cu acest ser. Agenția Europeană spune foarte clar că nu există indicii în acest moment care să facă legătură între cazurile investigate și vaccin. Organizația Mondială a Sănătății are aceeași recomandare.

Între timp, cinci țări de pe două continente au oprit complet vaccinarea cu AstraZeneca: Danemarca, Norvegia, Islanda, Bulgaria și Thailanda. Alte cinci țări, Estonia, Letonia, Lituania, Luxembourg și Austria au suspendat doar lotul 5300. La fel ca România, Italia a suspendat doar lotul 2856. Aceste state au transmis că decizia a fost una de precațiune extremă.

Geir Bukholm, Director Institutul Național de Sănătate Publică Norvegia: „Nu avem date care să sugereze că există o legătură între vaccinare și incidentul raportat în Danemarca, dar aceasta este o decizie de precauție.”

Măsuri preventive se iau și în afara Europei. Thailanda a amânat lansarea campaniei de imunizare cu vaccinul AstraZeneca. Trebuia să înceapă chiar sâmbătă, cu vaccinarea premierului care nu s-a mai prezentat.

Yong Poovorawan, consilier al programului de vaccinare din Thailanda: „Amânarea este pentru a permite monitorizarea situației, pentru a vedea dacă efectul secundar raportat este legat de vaccin."

Franța, Germania și Spania au decis să meargă mai departe cu imunizarea fără nicio schimbare. Atât Franța, cât și Spania fac vaccinări inclusiv cu ser din lotul 5300.

Marea Britanie, țara care a istrat cele mai multe doze de AstraZeneca, procedează la fel.

Anthony Harnden, vicepreședinte al Comitetului mixt pentru vaccinare și imunizare Marea Britanie: „Nu ar trebui să fie deloc îngrijorați în acest moment. Am istrat 11 milioane de doze de vaccin AstraZeneca.”

La solicitarea Știrilor ProTv, un răspuns a venit și din partea AstraZeneca. Reprezentanța companiei din România a transmis că nu există nicio dovadă a unui risc crescut de embolie pulmonară sau tromboză venoasă indiferent de lotul istrat. În plus, „numărul observat al acestor tipuri de evenimente este semnificativ mai mic la cei vaccinați decât ceea ce s-ar aștepta în rândul populației generale. "

În România continua vaccinarea cu restul dozelor de vaccin AstraZeneca, Pfizer și Moderna.

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
Raed Arafat, despre serul AstraZeneca: „E mult mai bine să mă vaccinez şi mult mai sigur decât să rămân fără vaccin”
Raed Arafat, despre serul AstraZeneca: „E mult mai bine să mă vaccinez şi mult mai sigur decât să rămân fără vaccin”

Secretarul de stat din MAI Raed Arafat afirmă că faptul că se foloseşte un vaccin „înseamnă că nu există niciun semnal de alarmă asupra acestui vaccin".

Valeriu Gheorghiță: Nu sunt indicii despre o legătură între apariția „evenimentelor trombotice” și lotul AstraZeneca
Valeriu Gheorghiță: Nu sunt indicii despre o legătură între apariția „evenimentelor trombotice” și lotul AstraZeneca

Medicul Valeriu Gheorghiță susține că nu sunt indicii despre apariția unor tromboze și lotul problemă de vaccin anti-COVID depistat inițial în Italia. „Empatizez întru totul cu fiecare persoană care este îngrijorată” spune coordonatorul CNCAV.

Cum reacționează românii la zvonurile despre vaccinul AstraZeneca. ”Nu îmi e teamă de nimic”
Cum reacționează românii la zvonurile despre vaccinul AstraZeneca. ”Nu îmi e teamă de nimic”

Speriați de zvonuri, 9.000 de români au renunțat la vaccinarea cu Astra Zeneca, în câteva ore. Autoritățile și specialiștii țin să îi asigure că nu sunt probleme și îi îndeamnă pe oameni să se vaccineze în continuare.

Ce se întâmplă cu vaccinul AstraZeneca în România. Autoritățile anunță ”măsuri de maximă precauție”
Ce se întâmplă cu vaccinul AstraZeneca în România. Autoritățile anunță ”măsuri de maximă precauție”

România a luat primele măsuri după apariția suspiciunilor legate de două loturi ale vaccinului AstraZeneca în Europa. La noi, au fost retrase temporar peste 4.000 de doze din lotul care a trezit neîncredere în Italia.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.