Tatăl tânărului care a intrat cu mașina în oameni, la Brăila, are o explicație incredibilă pentru gestul fiului

×
Codul embed a fost copiat

Ce l-a îndemnat pe tânărul de 20 de ani din Brăila să înjunghie un bărbat, apoi să lovească în plin nouă persoane cu maşina ca apoi să încerce să intre cu autoturimul într-un mall din oraş?

Sunt răspunsuri pe care procurorii şi judecătorii încearcă să le afle de la cel care ieri a reuşit să semene panica şi teroare în Brăila. Scenele suprinse de camerele de supraveghere arată clar intenţia tânărului de a lovi doi oameni, susţin anchetatorii.

Tatăl tânărului crede că fiul său ar fi fost drogat. Băiatul a fost reţinut pentru 24 de ore.

Marius Parfenie are de 20 de ani şi duminică a produs panică în Brăila. Poliţiştii au refăcut tot traseul pentru a stabli clar încadrarea juridică a faptelor. Au vrut să vadă dacă tânărul a avut intenţia de a lovi oamenii.

Aşa au aflat că suspectul a înjunghiat un om de la care voia să cumpere o maşină, apoi au obţinut imagini surprinse de camerele de supraveghere, în care se vede clar momentul în care agresorul virează spre trotuar şi spulbera doi oameni. Victimele sunt aruncate la peste 10 metri distanţă.

Citește și
atac braila
Autorul atacului din Brăila, dus la instanță cu propunere de arestare preventivă. Concluzia psihologului

Cursă nebună a continuat până la mallul din oraş, unde tânărul a intrat în plin cu maşina în oamenii din parcare.

Agresorul a fost pus la pământ de câţiva martori, în fața mall-ului, în timp ce oamenii pe care i-a rănit aşteptau sosirea ambulantelor.

Martor: "Ăla e nebun, a vrut să intre în mall. Daţi-vă puţin mai în spate, da? Să facem loc la ambulanţe, da? Da, sunt mulţi oameni, doamnă. de aici. Cel mai grav e un domn acolo".

Martor: "A lovit doi colegi, apoi a venit aici. Avea peste 120-130 de kilometri la oră. A venit aici să omoare lumea."

Când l-au reţinut, poliţiştii au descoperit că individul era băut. Tatăl tânărului crede că fiul lui era şi sub influenţa substanţelor halucinogene.

Vasile Parfenie, tatăl: "L-a drogat cineva. Deci, în momentul în care a băut ceva, cred că cineva și-a bătut joc de el. Am fosta seară, i-am dus niște bagaje și nu l-am recunoscut. El a trecut pe lângă mine ca un robot. Pur și simplu s-a uitat la mine și nu mi-a spus nimic. "

Insp. Laura Belciugan, IPJ Brăila -"Este cercetat pentru 3 infracțiuni de tentativa la omor calificat și tâlhărie calificată."

Deşi tânărul de 20 de ani are un trecut violent, tatăl lui spune că e un ins disciplinat, care a făcut sport de performanța, caiac și box. De 3 ani era plecat la muncă în Anglia și se întorsese de o săptămâna acasă, la Brăila, ca să-şi ajute părinţii.

Potrivit părinţilor, tânărul ar fi trebuit să plece în această dimineața spre Londra.

În scurt timp, bărbatul va fi prezentat în fața magistraţilor Tribunalului Brăila cu propunerea de arestare preventivă. El este cercetat pentru o listă întreagă de infracţiuni, cele mai grave fiind trei fapte de tentativă la omor calificat şi tâlhărie calificată.

Pe de altă parte, tânărul a avut probleme cu legea încă din 2015, când, minor fiind, a atacat împreuna cu tatăl său un bărbat cu care aveau o dispută.

El a fost cercetat pentru lovire și a primit o condamnare educativă de supraveghere de 6 luni.

Nu a fost trimis de autorități la niciun psiholog pentru controlul furiei, ci doar chemat să semneze o dată pe lună la poliţie, că este în ţară.

Cât despre permis, anchetatorii au stabilit ca tânărul din Brăila avea permis din luna februarie a acestui an.

Pe de altă parte, procurorii aşteaptă şi analizele toxicologice pentru a vedea dacă suspectul era drogat.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Starea celor doi pietoni loviţi intenţionat cu maşina de atacatorul de la mall-ul din Brăila
Starea celor doi pietoni loviţi intenţionat cu maşina de atacatorul de la mall-ul din Brăila

Cei 2 pietoni loviţi intenţionat, pe şoseaua de centură a Brăilei, de şoferul de 20 de ani care a înjunghiat un bărbat şi a intrat apoi cu maşina în uşile de la intrarea în mall, au fost operaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă şi sunt în stare stabilă.

Autorul atacului din Brăila, dus la instanță cu propunere de arestare preventivă. Concluzia psihologului
Autorul atacului din Brăila, dus la instanță cu propunere de arestare preventivă. Concluzia psihologului

Tânărul din Brăila, care a înjunghiat un om şi a lovit cu maşina doi pietoni, apoi a intrat cu autoturismul în parcarea unui mall unde a accidentat alte 10 persoane, este dus în fata judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.

Recomandări
Negocieri de pace Ucraina-Rusia, a treia rundă de la Istanbul. Anunțul de ultimă oră al lui Zelenski
Negocieri de pace Ucraina-Rusia, a treia rundă de la Istanbul. Anunțul de ultimă oră al lui Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat duminică că o delegație ucraineană se va deplasa luni la Istanbul pentru o nouă rundă de negocieri cu reprezentanții Rusiei.

Cât ar putea costa salvarea Salinei Praid. Statul pregătește soluții tehnice și ajutoare pentru mineri și afacerile locale
Cât ar putea costa salvarea Salinei Praid. Statul pregătește soluții tehnice și ajutoare pentru mineri și afacerile locale

Situația de la Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de salină, vor primi ajutor.

Reacția ministrului de Interne despre cazul tinerei gravide împuşcată mortal lângă Capitală. Unde recunoaște că sunt probleme
Reacția ministrului de Interne despre cazul tinerei gravide împuşcată mortal lângă Capitală. Unde recunoaște că sunt probleme

Premierul interimar Cătălin Predoiu a afirmat, în legătură cu tânăra împuşcată mortal de fostul partener, într-un complex rezidenţial din Capitală, că ”este dezgustătoare această crimă, e revoltătoare”.