Tătaru, despre situația din România: „Ritmul de îmbolnăvire în acest moment este stabil. Nu am depășit vârful”

Ministrul Sănătății anunță când va ajunge și în România medicamentul care tratează Covid-19
Inquam/ Octav Ganea

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, spune că ritmul îmbolnăvirilor la nivel naţional este unul care se menţine constant, în jurul a 300 de noi cazuri zilnic, însă România nu a depăşit vârful pandemiei provocate de SARS-CoV-2.

Tătaru afirmă că regulile care vor trebui respectate după ridicarea stării de urgenţă vor fi puse în dezbatere publică în viitorul apropiat, transmite News.ro.

"Este un ritm care se menţine de o săptămână. (...) Mizăm în continuare pe aceeaşi respectare a distanţării sociale, dar mai ales a regulilor de igienă. Ritmul pe care îl avem în acest moment este un ritm stabil, dar trebuie să urmărim focarele care se nasc în acest moment. (...) Rămâne ca evaluarea din această săptămână a INSP şi a Ministerului Sănătăţii să ne redea o imagine a stării în care ne aflăm”, a declarat Nelu Tătaru, joi seară, la B1 Tv.

Acesta a spus că sunt focare în căminele de vârstnici, dar şi în rândul cadrelor medicale, dar că prin anchete epidemiologice "bine făcute” acestea pot fi ţinute sub control.

Ministrul Sănătăţii a adăugat că la fiecare 14 zile se va face o nouă evaluare cu privire la situaţia epidemiologică.

Nelu Tătaru
a mai spus şi că regulile care vor trebui respectate după data de 15 mai vor fi puse în dezbatere publică în viitorul apropiat, însă acestea vor prevedea protocoale privind menţinerea regulilor de igienă şi distanţarea socială.

Citește și
Nelu Tataru
Ministrul Sănătății: Ne aşteptăm la un al doilea val de Covid-19 în octombrie-decembrie

Nelu Tătaru a afirmat, referindu-se la posibilitatea românilor de a pleca în vacanţă în această vară, că "într-o primă fază a relaxării după 15 mai nu discutăm de restaurante”.

"Avem un moment pe care trebuie să-l gestionăm, încă nu am trecut de vârful pandemiei în România”
, a mai spus el.

În ceea ce priveşte echipamentele şi materiale sanitare, Tătaru a spus că autorităţile nu au avut timpul de a-i întreba pe foştii guvernanţi de ce stocurile de materiale sanitare erau lipsă, existând materiale doar în depozitele Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, unde s-au făcut stocuri pentru gestionarea unei eventuale epidemii de Ebola.

”Pentru o lună, o lună şi jumătate, chiar avem materiale, avem şi în depozite”, a mai spus Tătaru, referindu-se la stocurile de materiale sanitare.

 

Articol recomandat de sport.ro
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Citește și...
Tătaru: Chiar dacă scad cazurile, va mai exista o transmitere în comunitate, mică, dar va exista
Tătaru: Chiar dacă scad cazurile, va mai exista o transmitere în comunitate, mică, dar va exista

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, afirmă că precauţiile trebuie păstrate şi după 15 mai, întrucât "chiar dacă va fi o perioadă de scădere a numărului de cazuri, va mai exista o transmitere în comunitate, mică, dar va exista, nu va dispărea deodată".

Ministrul Sănătății: Ne aşteptăm la un al doilea val de Covid-19 în octombrie-decembrie
Ministrul Sănătății: Ne aşteptăm la un al doilea val de Covid-19 în octombrie-decembrie

Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a declarat sâmbătă, la Iaşi, că de două luni răbdarea oamenilor este pusă la încercare, apreciind că dacă şi momentul 1-3 mai este gestionat bine, atunci sunt speranţe şi pentru relaxare.

Ministrul Sănătății: ”Nu vreau să ne gândim la relaxare”
Ministrul Sănătății: ”Nu vreau să ne gândim la relaxare”

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a efectuat, sâmbătă, o vizită la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, unde în ultimele zile s-au înregistrat mai multe cazuri de infectare cu noul coronavirus în rândul cadrelor medicale.

Tătaru: Relaxarea din 15 mai depinde mult de evenimentele care se petrec până atunci
Tătaru: Relaxarea din 15 mai depinde mult de evenimentele care se petrec până atunci

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, joi, la Suceava, că nu se poate vorbi de relaxare decât în momentul în care aceasta se poate realiza, iar în acest moment ţara noastră nu este în situaţia să se poată relaxa.

Ministrul Sănătăţii: Starea de urgenţă ar putea fi înlocuită cu o stare de alertă
Ministrul Sănătăţii: Starea de urgenţă ar putea fi înlocuită cu o stare de alertă

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, joi, în timpul unei vizite la Botoşani, că actuala stare de urgenţă ar putea fi înlocuită, după 15 mai, cu o stare de alertă.

Recomandări
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele

După programul economic, liderii partidelor vor negocia cele 16 ministere dintr-un viitor guvern condus cel mai probabil de Ilie Bolojan. Fiecare partid vrea să obţină cât mai multe portofolii importante, aşa că vor fi discuţii aprinse.

Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă
Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă

La Praid, semnele prăbușirii devin tot mai clare. În terenul din zona vechii exploatări de sare, craterele depășesc zeci de metri adâncime. Geologii avertizează că, dacă aceste goluri se unesc, colapsul ar putea deveni rapid și periculos.  

Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor
Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor

Majorarea TVA și a accizelor alături de impozite mai mari pe veniturile celor mai avuți români sunt ultimele recomandări făcute de Fondul Monetar Internațional pentru echilibrarea finanțelor României.