Manager de spital, infectat cu coronavirus, a fugit cu toate actele. Decizia luată de Tătaru

Tătaru
Agerpres

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat că este posibil ca şi la Spitalul Judeţean Vrancea să fie decisă numirea unei conduceri militare, menţionând că va fi prezent luni la Focşani pentru a face o evaluare a situaţiei.

Acolo, managerul Spitalului Județean, Constantin Mândrilă, infectat cu COVID-19, s-a ascuns într-un hotel, după ce a închis biroul și a fugit cu actele, a spus Nelu Tătaru la B1 TV.

Mândrilă a fost transferat, duminică, la secţia de Boli Infecţioase, la cererea prefectului judeţului Vrancea..

"Managerul SJU Focşani a fost luat de la domiciliul ales, acolo unde se afla în izolare ca urmare a confirmării infecţiei cu COVID-19 şi transferat la spital”, a declarat pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Adrian Creţu.

Ministrul Sănătății a anunțat măsuri dure pentru Focșani și Vrancea.

Citește și
Nelu Tataru
Nelu Tătaru: Se estimează un vârf de 10.000-12.000 de cazuri. Urmează două săptămâni grele

„Focşaniul şi Vrancea reprezintă un punct nevralgic în acest moment. Avem o transmitere comunitară extinsă. Dacă e să ne raportăm la tot oraşul, Spitalul Militar din Focşani are 35 de cadre infectate, avem două cadre la ISU, un cadru la Jandarmerie, mai multe cadre la Poliţie. La Spitalul Judeţean managerul este confirmat pozitiv, a şi plecat din spital, a plecat cu toată documentaţia şi ce mai avea el în birou - este o problemă. Mâine voi fi la Focşani şi ne gândim, după ce voi face evaluarea, inclusiv la un management militar. Am vorbit şi cu domnul ministru al apărării, domnul general Ciucă şi vom duce şi la Focşani, cred, o conducere militară", a declarat Tătaru duminică la Digi 24.

Tătaru a mai spus că este posibilă aplicarea de sancţiuni pentru Direcţia de Sănătate Publică din zonă.

„Ne gândim. Eu voi face şi astăzi o evaluare în funcţie de rezultatele pe care le am la controlul solicitat Prefecturii, care a făcut o evaluare ieri şi alaltăieri, va face o evaluare şi astăzi. Am solicitat evidenţierea în rapoartele autorităţilor locale şi a faptului că numeroase persoane pozitive sunt la domiciliu sau în diverse locuri împreună cu persoane non COVID pozitive şi atunci voi lua deciziile care se impun. Situaţia poate fi rezolvată printr-o analiză drastică la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică, ce ar fi trebuit să conducă anchete epidemiologice, care trebuia să dea pentru fiecare pacient în parte o conduită de urmat. În acest moment, la noi în ţară pacienţii bolnavi sunt internaţi în spital, că sunt unităţi COVID, că sunt unităţi , ei trebuie supravegheaţi măcar până la primul test negativ, nu le putem da drumul în comunitate, în familie, unde au mai mulţi membri, persoane peste 65 de ani. În acest caz, nu putem rupe lanţul de transmitere", a mai spus Tătaru.

 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
Citește și...
Nelu Tătaru: Luăm în calcul numirea unei conduceri militare la orice spital din România
Nelu Tătaru: Luăm în calcul numirea unei conduceri militare la orice spital din România

Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a mers vineri la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, în condiţiile în care în judeţul Neamţ se află pe poziţia a cincea la nivel naţional ca număr de îmbolnăviri cu coronavirus.

Nelu Tătaru: Se estimează un vârf de 10.000-12.000 de cazuri. Urmează două săptămâni grele
Nelu Tătaru: Se estimează un vârf de 10.000-12.000 de cazuri. Urmează două săptămâni grele

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat joi seara că la acest moment se estimează un vârf al numărului cazurilor de COVID-19 de circa 10.000-12.000, în funcţie de evoluţia din următoarele două săptămâni, considerate "grele".

De ce nu a fost România pregătită să combată epidemia. Răspunsul ministrului Sănătății
De ce nu a fost România pregătită să combată epidemia. Răspunsul ministrului Sănătății

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, este de părere că România nu se putea pregăti mai bine pentru combaterea epidemiei de Covid-19, în condițiile în care alte țări cu un sistem sanitar mult mai dezvoltat, nu au reușit să facă față valului de îmbolnăviri.

Când va fi vârful epidemiei de coronavirus în România. Declarația ministrului Sănătății
Când va fi vârful epidemiei de coronavirus în România. Declarația ministrului Sănătății

Autoritățile din România se așteaptă ca vârful epidemiei de Covid-19 în țara noastră să se producă la aproximativ o săptămână după sărbătorile pascale.

Recomandări
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul

Valentin Lazea, economistul-șef al BNR, a prezentat cele patru greșeli făcute de guvernanți care au dus la explozia deficitului bugetar. 

Statul, afectat de “Sindromul Praid”. „Dacă pune cineva două mine antitanc la Parlament, nu știm cine trebuie să intervină”
Statul, afectat de “Sindromul Praid”. „Dacă pune cineva două mine antitanc la Parlament, nu știm cine trebuie să intervină”

Statul român are numeroase vulnerabilități legislative și instituționale, care pot fi speculate cu ușurință de state ostile ca Rusia, în războiul hibrid pe care îl duce împotriva României.

Tricolorii mici au examen! Vezi România U21 – Georgia U21 în amicalul transmis LIVE pe VOYO și PRO ARENA de la 19:30
Tricolorii mici au examen! Vezi România U21 – Georgia U21 în amicalul transmis LIVE pe VOYO și PRO ARENA de la 19:30

Naționala de tineret a României, România U21, se pregătește pentru viitoarele provocări cu un meci amical important în compania selecționatei similare a Georgiei.