Termoenergetica anunță că lucrările la rețeaua de termoficare se prelungesc până pe 20 august. Care sunt zonele vizate

Termoenergetica
Pro TV

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti S.A. anunţă că se continuă, atât lucrările de înlocuire a conductelor de pe Calea Văcăreşti, cât şi cele de pe Magistrala 3 Sud, din căminul Releului (strada Releului).

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Termoenergetica, ”ambele şantiere au o importanţă majoră atât pentru viitoarea funcţionare a sistemului de termoficare, cât şi pentru execuţia viitoarelor proiecte de reabilitare, desfăşurate de municipalitate prin programul POIM”.

”Decizia de continuare a lucrărilor a fost impusă de starea precară a conductelor de termoficare, de imposibilitatea efectuării sudurilor după montarea noilor tronsoane de conductă, dar mai ales de necesitatea urgentării măsurilor privind exploatarea în siguranţă a întregului sistem de termoficare. Termenul de finalizare a lucrărilor este 20 august 2023”, anunţă compania.

Aceasta reaminteşte că, săptămâna trecută, simultan cu oprirea CTE Sud, pentru efectuarea reviziei anuale, au fost începute lucrări în Sectorul 3, pe conducta Magistralei 3 Sud - în zona străzii Releului - şi în căminul Releului.

”În paralel, în succesiunea operaţiunilor şi manevrelor tehnice impuse de pornirea CTE Progresu s-au produs mai multe avarii pe reţeaua termică primară, în urma cărora s-a constatat că reţeaua primară amplasată în zona Calea Văcăreşti - Bulevardul Abatorului din Sectorul 4 nu prezintă siguranţă în exploatare. De aceea au fost începute în regim de urgenţă lucrări şi în această parte a Capitalei”, a mai precizat compania, potrivit News.ro.

Citește și
salina praid
Specialiști din patru țări vor veni la Praid. Cele trei mari probleme cărora trebuie să le găsească soluții

Termoenergetica explică faptul că oprirea punctelor termice din sectoarele 2 şi 3 a fost impusă de faptul că alimentarea cu agent termic pentru apă caldă din CTE Progresu se poate face doar prin două trasee ce subtraverseaza râul Dâmboviţa, respectiv zona Releului şi zona Calea Văcăreşti – Bulevardul Abatorului.

”Ambele trasee de alimentare au fost afectate de lucrări şi în cazul ambelor şantiere, termenele stabilite iniţial se bazau pe informaţiile existente înainte de izolarea tronsoanelor, decopertarea galeriilor sau începerea lucrărilor de înlocuire a conductelor din căminul Releului. În cazul lucrărilor de pe Calea Văcăreşti, care afectează funcţionarea punctelor termice din Sectorul 4, după executarea primelor operaţiuni prin care a fost deja schimbată o lungime de 60 de metri de conductă cu diametrul de 500 mm, veche de aproape 45 de ani, s-a constatat faptul că efectuarea sudurilor între noul cupon de ţeavă şi conducta din galerie nu poate fi făcută în siguranţă. Pe cale de consecinţă, s-a decis înlocuirea unui tronson cu o lungime mai mare şi pentru acest lucru au fost deja suplimentate echipele de intervenţie. Termenul pentru finalizare este data de 20 august 2023”, se mai arată în comunicat.

Compania a mai precizat că în Căminul Releului sunt amplasate vanele care fac legătura între Magistrala 3 Sud şi Magistrala Berceni, respectiv legăturile între conductele de alimentare dintre CTE Sud şi CTE Progresu.

”Vor fi înlocuiţi aproximativ 20 de metri de conductă cu diametrul de 1200 mm şi alţi aproximativ 50 de metri de conductă cu diametrul de 1000mm, precum şi două vane cu diametrul de 1000 mm şi alte vane de golire sau de aerisire. Conducta Magistralei 3 Sud a fost pusă în funcţiune în anul 1968, această zonă de reţea având 55 de ani de funcţionare. Este important de subliniat că termenele lucrărilor sunt estimate înainte de deschiderea şantierelor şi decopertarea galeriilor. Finalizarea lucrărilor depinde de complexitatea acestora, care este în directă legătură cu starea de degradare a conductelor”, se mai arată în documentul citat.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Specialiști din patru țări vor veni la Praid. Cele trei mari probleme cărora trebuie să le găsească soluții
Specialiști din patru țări vor veni la Praid. Cele trei mari probleme cărora trebuie să le găsească soluții

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a anunțat marți seară că, începând de miercuri, experți din Spania, Olanda, Germania și Ungaria vor sosi în România pentru a evalua situația de la Praid.

Ordinul care le permite elevilor să semnaleze abuzuri din școală prin „butonul roșu”, publicat în Monitorul Oficial
Ordinul care le permite elevilor să semnaleze abuzuri din școală prin „butonul roșu”, publicat în Monitorul Oficial

Ordinul legat de aşa-numitul ”buton roşu”, un mecanism prin care se pot semnala anonim cazuri de violenţă şi consum de droguri în unităţile de învăţământ, a fost publicat, marţi, în Monitorul Oficial.

Când va fi finalizată lucrarea de deviere a pârâului Corund din zona afectată de inundații de la Salina Praid
Când va fi finalizată lucrarea de deviere a pârâului Corund din zona afectată de inundații de la Salina Praid

Instituţia Prefectului Harghita a anunţat marţi că au început pregătirile pentru impermeabilizarea canalului de deviere a pârâului Corund, în zona afectată de inundaţii de la Salina Praid.

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.