Tinerii care vor să experimenteze viața în altă țară apelează la modelul „au pair". Ce este și cum funcționează

×
Codul embed a fost copiat

Tinerii până în 30 de ani care vor să experimenteze viața în altă țară apelează mai nou la modelul „au pair". Ce este și cum funcționează

Acceptă oferta unor părinți care au nevoie de ajutor cu copiii și care le plătesc drumul, îi cazează în locuința lor, le asigură masa și le dau inclusiv bani de buzunar, în baza unui contract.

O tânără din Cluj și-a dorit să călătorească în vacanța de vară, așa că a mers în Italia, la o familie cu doi copii de care a avut grijă.

A stat la ei șase săptămâni, timp în care a fost plătită cu 125 de euro pe săptămână, bani de buzunar, a învățat limba italiana și a vizitat împrejurimile.

Boró Somorai: „Datoria mea a fost să mă comport ca și cu o soră mai mare. Să facem temele împreună. Când am fost liberă, de obicei m-am urcat în tren și am vizitat zona".

Citește și
pensionar jefuit arad
Ce a pățit un pensionar arădean imediat după ce și-a scos toată pensia din bancomat. Momentul a fost filmat

După același model, Daniela a ajuns după terminarea liceului la o familie din Elveția, unde a avut grijă de doi copii de 7 și 10 ani. Și-a prelungit șederea până la un an, apoi gazdele au încurajat-o să meargă la Londra, la studii.

Daniela Cojocaru: Am călătorit aproape toată Elveția. Am avut cursuri de germană achitate de familie, am avut bani de buzunar. Când am plecat am plâns și eu și familia și copiii".

Danny împreună cu soția, Roda, locuiesc la 20 de minute de Amsterdam. Caută acum un tânăr care să se mute la ei pentru cel puțin o lună pentru a-i ajuta cu cei trei copii. Asigură drumul, masa, cazarea și bani de buzunar în fiecare săptămână.

Danny Do: „Va avea propria lui cameră și lângă cameră are propria lui baie. Ce consider foarte important sunt abilitățile de comunicare. Bineînțeles, un „au pair” trebuie să aibă grija de copii".

Ce condiții trebuie să îndeplinească candidații

Candidații trebuie să îndeplinească doar câteva condiții: să aibă intre 18 și 30 de ani, să fie dispuși să petreacă timp cu copiii și să ajute familia la treburile casnice.

La noi în țară recrutările se fac de către agenții din Europa, în baza unui contract.

Atenție însă, ofertele care apar pe diverse grupuri sau rețele sociale sunt riscante, spun specialiștii.

Ana Vișian, marketing manager al unei companii de recrutare:Atâta timp cât există un contract la mijloc ești ferit de mai multe lucruri. În străinătate sunt definite destul de bine astfel de contracte, cu taxe plătite, cu obligații și de-o parte și de cealaltă".

Sociologii spun că astfel de schimburi au, de obicei, câștiguri de ambele părți. Se întâmplă și ca tinerii să se adapteze ușor și să decidă să rămână peste hotare mai mult timp.

Ioan Hosu, sociolog: „Este o experiență culturală. Contextul domestic în care se manifestă îi aduce foarte aproape de spațiile culturale din țările gazdă. Ușor-ușor se poate transforma într-o decizie definitivă de a te îndepărtă de România".

Acest serviciu numit „au pair” este cel mai bine reglementat în Marea Britanie, unde, pe lângă toate avantajele amintite deja, angajatul are inclusiv asigurare de sănătate. În plus, poate primi până la 500 de euro pe săptămână.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Doi indivizi acuzați de infracțiuni de proxenetism, arestați după mai multe percheziții în Brăila și Galați
Doi indivizi acuzați de infracțiuni de proxenetism, arestați după mai multe percheziții în Brăila și Galați

Doi tineri au fost arestaţi, după mai multe percheziţii în oraşele Brăila şi Galaţi. Un dosar penal a fost deschis pe numele celor doi, ei fiind acuzaţi de infracţiuni de proxenetism.

Ce a pățit un pensionar arădean imediat după ce și-a scos toată pensia din bancomat. Momentul a fost filmat
Ce a pățit un pensionar arădean imediat după ce și-a scos toată pensia din bancomat. Momentul a fost filmat

Doi tineri sunt căutaţi de poliţişti după ce au furat pensia unui arădean imediat ce acesta şi-a scos banii din bancomat, suma de 2.700 de lei, incidentul având loc într-o zonă aglomerată a municipiului Arad.

Percheziții în casa unor tineri din Dâmbovița. Cei doi ar fi furat zeci de grame de aur dintr-un magazin, de Revelion
Percheziții în casa unor tineri din Dâmbovița. Cei doi ar fi furat zeci de grame de aur dintr-un magazin, de Revelion

Casele unor tineri care ar fi jefuit, în noaptea de Revelion, un magazin de bijuterii, au fost percheziționate de polițiștii din Dâmbovița.

Un individ este dat în urmărire generală de polițiști, după ce ar fi snopit în bătaie doi tineri, într-o scară de bloc
Un individ este dat în urmărire generală de polițiști, după ce ar fi snopit în bătaie doi tineri, într-o scară de bloc

Un individ periculos din Deva este căutat peste tot de polițiști și a fost dat în urmărire generală, după ce a snopit în bătaie doi tineri, într-o scară de bloc.

Imaginile surprinse înainte ca cei 3 tineri să se răstoarne cu hidrobicicleta în lacul Colibița. Unul este dispărut
Imaginile surprinse înainte ca cei 3 tineri să se răstoarne cu hidrobicicleta în lacul Colibița. Unul este dispărut

O aventură pe lacul Colibița, din județul Bistrița-Năsăud, s-a încheiat dramatic. Trei tineri care au lansat la apă o hidrobicicletă pe care au găsit-o în zonă s-au răsturnat în apa rece ca gheața.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.