Tipul de paste care cauzează dezechilibre în organism. „Ajungem să mâncăm foarte mult”

×
Codul embed a fost copiat

Cu roşii, trufe sau ardei iute, carne tocată ori fructe de mare, românii adoră pastele şi nu ezită să le prepare măcar o dată pe săptămână.

Le preferăm pentru că se gătesc rapid, sau pur şi simplu nu avem alte lucruri prin cămară. Fiţi precauţi, însă. În exces, unele sortimente îngraşă şi au un indice glicemic ridicat.

Adriana are 23 de ani și prepară acasă paste, cel puțin de trei ori pe săptămână.

Daniela Adriana Tănase: „Ador să le gătesc eu, să plec de la 0. Cu sos roșu, de obicei pun ton”.

De această dată, a pregătit paste bolognese, care au fost gata în mai puțin de 15 minute.

Citește și
salvamontisti
Salvamontiștii au intervenit în sprijinul a trei ucrainieni care au trecut granița prin munți. Unul dintre ei, în stare gravă

În restaurante, bucătarii se folosesc de ingredientele de sezon ca să-şi surprindă clienţii cu rețete noi.

Cătălin Vasile, bucătar: „Iubesc pastele datorită ușurinței și simplităţii cu care se fac.”

Potrivit unei cercetări de piață, românii mănâncă paste cel puțin o dată pe săptămână. Într-un atelier din Iași sunt fabricate sortimente proaspete, cu ou și legume.

Laura Grădinaru, antreprenor: „Oamenii preferă de obicei pastele lungi, dar încearcă și celelalte forme, spirale, melcii.”

Cel mai bine se vând clasicele paste făinoase cu ou, urmate de cele integrale.

Pastele preferate ale românilor

1. pastele făinoase cu ou 70%
2. paste integrale din grâu dur și secară 50%
3. pastele făinoase fără ou 46%
4. paste proaspete cu ou 21%
5. paste din legume 21%

Sursă: iSense Solutions

Pe cât posibil, nutriționiștii ne sugerează să fim cumpătaţi.

Adina Rusu, nutriționist: „Dacă vom alege pastele integrale, acestea ne vor aduce fibre, vitamine și minerale, și atunci le putem include într-o alimentație sănătoasă, echilibrată. Dacă mergem pe versiunile care nu conțin fibre, pastele pe care le consumă în general românii, atunci nu putem spune că vorbim despre un aliment foarte echilibrat nutrițional, deoarece îi aducem organismului o cantitate foarte mare de carbohidrați, un aliment cu indice glicemic mare, care se absoarbe foarte rapid în organism, care ne crește apetitul și ajungem să mâncăm foarte mult.”

Potrivit INS, consumul de paste a crescut în ultimii ani, lucru care se poate vedea și în creșterea cantității de paste importate. În 2021 am cumpărat 43.000 de tone, față de 34.000 de tone în 2019.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Salvamontiștii au intervenit în sprijinul a trei ucrainieni care au trecut granița prin munți. Unul dintre ei, în stare gravă
Salvamontiștii au intervenit în sprijinul a trei ucrainieni care au trecut granița prin munți. Unul dintre ei, în stare gravă

Salvamontiştii din Maramureş intervin, vineri seară, pentru salvarea a trei cetăţeni ucraineni care au trecut ilegal graniţa în România, prin Munţii Maramureşului. Unul dintre ei, în vârstă de 26 de ani, are nevoie urgentă de îngrijiri medicale.

Grupare care vindea substanțe psihoactive în București și Ilfov, destructurată. Cinci persoane au fost reținute
Grupare care vindea substanțe psihoactive în București și Ilfov, destructurată. Cinci persoane au fost reținute

O grupare care vindea substanţe psihoactive în Bucureşti şi Ilfov a fost destructurată de poliţişti şi procurori, după mai multe percheziţii. Substanţele, vândute cu 15 lei doza, erau aduse din Ţările de Jos prin intermediul firmelor de curierat.

Apelul lansat de peste 600 de firme pentru reducerea cheltuielilor bugetare: Nu avem luxul de a amâna deciziile dificile
Apelul lansat de peste 600 de firme pentru reducerea cheltuielilor bugetare: Nu avem luxul de a amâna deciziile dificile

Camera de Comerţ Americană în România – AmCham România a transmis un apel public pentru găsirea de soluţii de reducere a cheltuielilor.

Recomandări
Israelul a lansat un nou atac amplu asupra Iranului. Explozii în jurul Teheranului. „Continuăm cu toată forţa”
Israelul a lansat un nou atac amplu asupra Iranului. Explozii în jurul Teheranului. „Continuăm cu toată forţa”

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat mai amplu atac din istorie împotriva vechiului său dușman, care a distrus uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și a eliminat întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.