Trotuarele din București sunt acoperite cu gheață, deși se știa că va ninge și va fi ger

×
Codul embed a fost copiat

Gerul s-a instalat peste toată România. Luni dimineață s-au înregistrat minus 18 grade Celsius la Poiana Stampei. În aceste condiții, poleiul le-a întins capcane periculoase șoferilor pe unele porțiuni de drum.  

Nici pentru pietoni nu este ușor să înainteze pe trotuarele pline de gheață. De miercuri vom asista la o încălzire ușoară a vremii. În noaptea de 24 spre 25, minimele vor fi cuprinse între minus 2 și 5 grade. Încălzirea va fi urmată și de un nou val de precipitații, care va intra prin vestul țării. În zonele de munte va ninge, în timp ce în zonele joase precipitațiile vor fi mixte.

Temperaturi scăzute sunt anunțate în toată țara. Cele mai mici sunt așteptate în Transilvania.

De pildă, la Brașov sau Miercurea Ciuc vor fi -4 grade Celsius. La București, luni dimineață au fost în cele mai scăzute temperaturi din această iarnă. Adică -11 grade și în continuare va fi frig.

Risc de accidentare foarte mare pe toate trotuarele din București

Luni, maxima este de -2 grade în timpul zilei și noaptea sunt așteptate -10 grade, iar cerul se va înnora treptat și va fi și ceață în Capitală.

Citește și
Ger, frig, vreme
Temperaturi ”polare”, de -18 grade Celsius, în România. Când scăpăm de ger, anunțul meteorologilor

De altfel, ziua a început cu -18 grade Celsius. Aproape toate trotuarele din oraș sunt acoperite de gheață.

Pe de altă parte, și riscul de accidente este foarte mare, mai ales că în unele locuri pietonii nu au loc să meargă pe trotuar, unde sunt parcate mașini, și circulă pe marginea drumului. Așadar, trebuie să circulați cu mare atenție.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Vremea azi, 22 ianuarie. Se vor înregistra -18 grade Celsius la Miercurea Ciuc
Vremea azi, 22 ianuarie. Se vor înregistra -18 grade Celsius la Miercurea Ciuc

Luni, în orele dimineţii, avem ger în nord, centru, în sud şi în est. În regiunile extracarpatice, în primele ore ale zilei, se va forma ceață, dar în celelalte zone găsim soare şi atmosferã plăcută.

Temperaturi ”polare”, de -18 grade Celsius, în România. Când scăpăm de ger, anunțul meteorologilor
Temperaturi ”polare”, de -18 grade Celsius, în România. Când scăpăm de ger, anunțul meteorologilor

România a înghețat sâmbătă seară la temperaturi și de minus 15 grade, iar poleiul le-a întins capcane periculoase șoferilor, pe unele porțiuni de drum.

Un nou episod de ger, de la sfârşitul acestei săptămâni. Câte grade Celsius vor fi în Capitală
Un nou episod de ger, de la sfârşitul acestei săptămâni. Câte grade Celsius vor fi în Capitală

Un nou episod de vreme geroasă şi ninsoare va afecta România la sfârşitul acestei săptămâni, după ce în zilele de joi şi vineri vor fi temperaturi relativ ridicate.

Un val de frig teribil a lovit SUA. În sud-est sunt prognozate temperaturi care ar putea coborî până la -34 de grade
Un val de frig teribil a lovit SUA. În sud-est sunt prognozate temperaturi care ar putea coborî până la -34 de grade

Un val de frig teribil persistă în cele mai multe dintre statele federale americane. Peste 100 de milioane de americani trăiesc în regiuni pentru care au fost emise avertizări de ger periculos, conform Serviciului Național de Meteorologie.

Un ger teribil a lovit mai multe state din nordul și vestul Statelor Unite. Oamenii au rămas blocați în trafic, pe șosele
Un ger teribil a lovit mai multe state din nordul și vestul Statelor Unite. Oamenii au rămas blocați în trafic, pe șosele

Un ger teribil a lovit mai multe state din nordul și vestul Statelor Unite și se îndreaptă cu repeziciune spre sudul țării. Mii de curse aeriene au fost anulate, iar mulți oameni au rămas blocați cu orele în traficul de pe șosele.

 

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.