Tradiţiile de Crăciun, afectate de schimbarea climei. De ce au renunţat oamenii la porci

×
Codul embed a fost copiat

Pesta porcină, vremea neobişnuit de caldă, şi de ce nu, lipsurile, schimbă tradiţiile în România.

Dacă în mod normal bunicii şi străbunicii noştri tăiau porcul de Ignat, acum fiecare se organizează, cum poate.

Unii se grăbesc să îşi facă din vreme cârnaţi şi caltaboşi, alţii au renunţat cu totul la acest obicei.

La Ighiu, în judeţul Alba, toată localitatea miroase deja a cârnaţi afumaţi. Grăbiţi să îşi umple camarile de sărbători oamenii n-au mai aşteptat Ignatul - mai ales că au avut multă treabă.

În judeţul Vaslui mai puţin de 10% dintre locuitori mai cresc porci. Unul dintre ei este un bărbat din Cozmeşti. „E cald afară şi nu poate sta slănina la sare mult. Trebuie afumată că se strică sau la congelator”, spune el.

Citește și
Colindatori
Motivul pentru care un grup de colindători din Iași refuză să primească bani. Ce le dau oamenii în schimb

În Mureş oamenii sunt ceva mai conservatori. Dovada că această familie a sacrificat un porc de 180 de kilograme, după vechile reguli. Ca să treacă timpul mai uşor şi munca să fie mai plăcută, toţi cei care participă beau şi câte un pahar de tărie în amintirea bietului Ghiţă.

 

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Familia Regală a anunțat unde petrece Crăciunul și Anul Nou. Ce evenimente a programat
Familia Regală a anunțat unde petrece Crăciunul și Anul Nou. Ce evenimente a programat

Custodele Coroanei Române, Margareta, şi Principele Radu, alături de Principesa Sofia, se vor afla de Crăciun şi Anul Nou la Săvârşin, a informat, vineri, printr-un comunicat de presă, Casa Regală.

Motivul pentru care un grup de colindători din Iași refuză să primească bani. Ce le dau oamenii în schimb
Motivul pentru care un grup de colindători din Iași refuză să primească bani. Ce le dau oamenii în schimb

Vremea colindelor a început! La Iaşi, de exemplu, mai mulţi tineri, veseli şi plini de energie, se întâlnesc seară de seară după serviciu şi merg prin oraş să aducă în sufletele oamenilor magia Crăciunului.

Satul lui Moș Crăciun din Finlanda poate fi vizitat virtual
Satul lui Moș Crăciun din Finlanda poate fi vizitat virtual

În nordul Finlandei se fac ultimele pregătiri pentru sosirea lui Moş Crăciun.

Spitale deschise de Crăciun în București. Programul Serviciului de Ambulanță
Spitale deschise de Crăciun în București. Programul Serviciului de Ambulanță

Nouă spitale din Capitală vor asigura asistenţa medicală de urgenţă în zilele de Crăciun.

Recomandări
Surse: Viitorul Guvern ar putea introduce o taxă universală pe toate plățile din România
Surse: Viitorul Guvern ar putea introduce o taxă universală pe toate plățile din România

Mediul de afaceri propune introducerea unei taxe universale pe toate plățile din România, o mutare menită să aducă 50 de miliarde de lei pe an la buget, cu o contribuție minimă din partea tuturor.

Germania: Operațiunea specială a Ucrainei a neutralizat 10% din flota strategică de bombardiere a Rusiei. Atac dinspre China
Germania: Operațiunea specială a Ucrainei a neutralizat 10% din flota strategică de bombardiere a Rusiei. Atac dinspre China

Spectaculoasa operațiune a Ucrainei la mii de kilometri depărtare în inima Rusiei a neutralizat 10% din flota de bombardiere strategice a Kremlinului, estimează Germania. Unul dintre atacuri a fost declanșat de la granița cu China.

 

Cristina Neagu îşi încheie cariera în faţa a mii de fani. Ultimul meci, duminică, 8 iunie, în direct la PRO TV și pe VOYO
Cristina Neagu îşi încheie cariera în faţa a mii de fani. Ultimul meci, duminică, 8 iunie, în direct la PRO TV și pe VOYO

Numeroase nume mari ale handbalului european şi românesc se vor afla pe teren duminică, la ora 16.00, când va avea loc Gala Neagu, un eveniment de anvergură, organizat pe durata întregii zile.