Un bărbat și-a găsit sfârșitul într-o casă abandonată, după ce s-a intoxicat cu fum

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat de 50 de ani, din Bistrița-Năsăud, a pierit intoxicat cu fum, într-o locuință în care s-a adăpostit pe timpul nopții.

Vecinii spun că omul muncea din greu, cu ziua, pentru a-și întreține familia, aflată în altă localitate, iar adesea, când lucrul îl prindea până târziu, înnopta într-o casă abandonată. Cauza incendiului ar fi o lumânare pe care victima a uitat-o aprinsă, spun pompierii.

Tragedia s-a petrecut după miezul nopții, când localnicii din Bistrița-Bârgăului au cerut ajutorul pompierilor. Oamenii s-au speriat după ce au văzut locuința cuprinsă de flăcări mari, de teamă că valvataile să nu se extindă. Inițial, sătenii le-au spus salvatorilor că gospodăria este abandonată și nu se află nimeni în interior. Însă, la scurt timp, pompierii au găsit trupul unui bărbat.

„După ce au pătruns în interiorul casei, într-o altă cameră, au identificat o persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 50 de ani, intoxicată cu fum și în stop cardiorespirator. A fost scos în cel mai scurt timp și predat echipajului medical aflat la față locului care a început imediat aplicarea protocolului de resuscitare”, a transmis Cristina Răcilă, purtător de cuvânt ISU Bistrița-Năsăud.

Din păcate, bărbatul de 50 de ani nu a mai putut fi salvat. Localnicii spun că acesta locuia într-o comună vecină, însă lucra cu ziua în Bistrița Bârgăului. Deseori, pentru a fi la muncă încă din zori, se adăpostea în casă abandonată. Pentru că nu avea curent electric, omul folosea lumânări.

Citește și
incendiu capitala
Incendiu puternic în nordul Capitalei. Flăcările au ars violent pe terasa unui bloc aflat în construcție

Bărbatul era căsătorit și avea doi copii. Muncea din greu că să-și ajute familia, rămasă acum fără nici un sprijin.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Incendiu puternic în județul Harghita. O femeie a avut nevoie de îngrijiri medicale
Incendiu puternic în județul Harghita. O femeie a avut nevoie de îngrijiri medicale

Trei anexe gospodărești au fost mistuite de flăcări, duminică noaptea, într-un sat din județul Harghita.

Incendiu puternic în nordul Capitalei. Flăcările au ars violent pe terasa unui bloc aflat în construcție
Incendiu puternic în nordul Capitalei. Flăcările au ars violent pe terasa unui bloc aflat în construcție

Un incendiu însoțit de cel puţin o explozie i-a alarmat sâmbătă seară pe mulţi locuitori din nordul Capitalei, care au văzut evenimentul de la kilometri distanță.

Recomandări
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său

După atacurile îndrăznețe ale Ucrainei pe teritoriul rusesc, armata Moscovei a trecut la represalii. A lansat un atac masiv, cu 450 de drone și rachete balistice, asupra mai multor orașe, inclusiv capitala Kiev.

Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt
Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt

Polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier, pentru prevenirea accidentelor cauzate de viteza excesivă, au depistat un autovehicul care circula cu viteza de 196 km/h în municipiul Râmnicu Vâlcea.

Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături
Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături

Alertă sanitară, sâmbătă seară la Vaslui după ce membrii unui ansamblu folcloric - adulți și copii - au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături.