Scandal la maternitatea din Ploiești. O femeie îi acuză pe medici că i-au declarat copilul decedat, deși acesta ar fi mișcat

×
Codul embed a fost copiat

Experiență traumatizantă pentru un cuplu din Ploiești. Însărcinată în patru luni, tânăra a suferit un avort, dar îi acuză pe medicii maternității că au aruncat fătul, deși acesta ar fi fost viu.  

Cazul este anchetat acum de poliție și de o comisie internă a spitalului. 

La 34 de ani, Marilena Olteanu este mamă a trei copii, iar acum îl aștepta pe al patrulea. Dar, la 23 de saptămâni au apărut dureri și, ajunsă la spital, pacienta a avortat. Femeia e convinsă că fătul era viu, dar personalul medical s-a comportat ca și cum ar fi fost vorba despre un avorton neviabil.

Marilena Olteanu: „A cântărit copilul, a luat copilul după cântar, l-a pus în găleată, a pus capacul peste el. Eu n-am mai văzut copilul și eu am întrebat unde-i copilul meu, unde-i copilul meu? 'Lasă, dragă, că oricum e mort. Tu n-ai văzut că el nu era viu'. Copilul a mișcat. îl ținea în mâini și i se mișcau picioarele, mâinile. Eu le spuneam mereu ”'Copilul meu mișcă!' ele nu, și nu, o susțineau pe a lor că e mort, e mort”.

Revoltat, partenerul femeii a făcut plângere la poliție.

Citește și
avort
Italia blochează orice mențiune privind dreptul la avort în declaraţia finală a G7

Ionuț Gușatu, soțul: „A strigat să-i dea un ajutor la copil pentru că mișcă copilul, nu e mort cum au spus ei, copilul mișcă. M-a distrus, era primul meu copil și mi-l doream din tot sufletul”.

În spital a fost declanșată o anchetă istrativă care să lămurească dacă personalul medical a respectat procedura.

Bogdan Nică, directorul Spitalului Județean de Urgență Ploiești: „Nu știu dacă în această situație au greșit colegii mei. La 21-22 de săptămâni sunt situații extem de rare pe plan mondial în care fătul supraviețuiește. Aici, din ceea ce știu, dar o să verificăm autopsia, era vorba de un făt neviabil și o incompatibilitate de RH”.

Femeia este extrem de traumatizată și tocmai de aceea spitalul îi pune la dispoziție un psiholog.

Bogdan Nică, directorul Spitalului Județean de Urgență Ploiești: „Avem psihologi, poate să vină, îi asigurăm gratuit un psihologic pentru că e un lucru greu să pierzi un copil, chiar dacă îl pierzi în perioada de avort”.

Atât ancheta istrativă, cât și cea penală declanșată la plângerea bărbatului depind de rezultatul autopsiei fătului care, deocamdată nu este gata.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
Citește și...
Dezbaterea prezidențială Trump - Biden: Trump promite că nu va bloca accesul la pilula de avort
Dezbaterea prezidențială Trump - Biden: Trump promite că nu va bloca accesul la pilula de avort

Întrebat despre dreptul la avort, Donald Trump a afirmat că nu va "bloca" accesul la pilula de avort dacă va fi ales.

Italia blochează orice mențiune privind dreptul la avort în declaraţia finală a G7
Italia blochează orice mențiune privind dreptul la avort în declaraţia finală a G7

Din declaraţia finală a G7 va lipsi, conform proiectului consultat vineri de AFP, orice menţiune a dreptului la avort.

 

Kamala Harris, despre avort în SUA: Trump vrea să ducă America înapoi în anii 1800. Este arhitectul crizei din Sănătate
Kamala Harris, despre avort în SUA: Trump vrea să ducă America înapoi în anii 1800. Este arhitectul crizei din Sănătate

Când vine vorba de avort, Donald Trump "vrea să ducă America înapoi în anii 1800", a afirmat, vineri, vicepreşedintele SUA, Kamala Harris, în timpul unei deplasări în Arizona, relatează AFP.

Parlamentul polonez face un prim pas spre liberalizarea accesului la avort. „Ne ţinem de cuvânt”
Parlamentul polonez face un prim pas spre liberalizarea accesului la avort. „Ne ţinem de cuvânt”

Patru proiecte de lege care liberalizează accesul la avort în Polonia, depuse de membri ai coaliţiei de guvernământ pro-UE, au depăşit vineri primul obstacol în parlament, relatează AFP.

O elevă din Suceava s-a dus la Urgențe și a cerut să i se facă un avort. Reacția ei după refuz a lăsat medicul în lacrimi
O elevă din Suceava s-a dus la Urgențe și a cerut să i se facă un avort. Reacția ei după refuz a lăsat medicul în lacrimi

O elevă de 17 ani s-a prezentat la Urgența Spitalului Județean Suceava și a cerut să i se facă un avort, iar la refuzul medicului, care i-a explicat că nu poate face asta la UPU, l-a înjurat. Doctorul a mărturisit că gestul tinerei a făcut-o să plângă.

Recomandări
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ

România este extrem de vulnerabilă în fața șocurilor externe, avertizează analistul economic Radu Crăciun, care subliniază că statul este dependent de capital străin, fie și doar sub formă de împrumuturi.

S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”
S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”

Un grup tehnic de lucru, format din reprezentanții mai multor partide, la cererea președintelui Nicușor Dan, s-a întâlnit la Palatul Cotroceni, pentru a găsi soluții ce pot duce la redresarea deficitului bugetar.

Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari
Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari

România a făcut primul pas ca să devină coproducător de muniție NATO, pentru tancuri și artilerie. Pentru prima dată, în industria noastră de apărare Statele Unite au fost de acord să învestească în două linii de producție a munițiilor.