Tragedie la ștrandul din Piatra-Neamț. Un bărbat a murit înecat

112

O tragedie a avut loc, duminică, la ștrandul din Piatra-Neamț. Un bărbat în vârstă de 65 de ani s-a înecat. Acesta nu a răspuns la manevrele de resuscitare, fiind declarat decesul.  

Tragedia a avut loc la Ștrandul Municipal din Piatra-Neamț. Bărbatul a fost resuscitat de un echipaj medical sosit la fața locului, ulterior fiind declarat decesul.

Din primele informații, bărbatul în vârstă de aproximativ 65 de ani ar fi intrat în bazinul unde adâncimea este de trei metri. Acesta a fost observat pe fundul bazinului și scos la suprafață de salvamari.

Bărbatul venise singur la ștrand. Până în prezent victima nu a fost identificată, conform stiri-neamt.ro.

"La faţa locului s-a deplasat un echipaj medical, care a efectuat manevre de resuscitare persoanei, însă din păcate a fost constatat decesul. Corpul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamţ în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului. Poliţiştii efectuează în continuare verificări pentru stabilirea identităţii bărbatului", a anunţat Poliţia Neamţ.

Citește și
liniute oradea
Un șofer care participa la o cursă ilegală în parcarea unui ștrand a intrat pe contrasens și a izbit violent o altă mașină

A fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, pentru a se stabili, cu exactitate, circumstanţele producerii acestui eveniment.

"În cursul zilei de azi un bărbat de aproximativ 65 de ani a decedat la bazinul pentru adulţi din Ştrandul Municipal. Bărbatul a intrat în piscina mare din Ştrand, iar la scurt timp după a fost observat pe fundul bazinului de cei doi salvamari. Aceştia l-au scos imediat la suprafaţă, fiind chemat şi asistentul medical din Ştrand, care i-a acordat primul ajutor. La faţa locului a fost chemat un echipaj de ambulanţă, care a efectuat manevre de resuscitare, după care a fost transportat la spital, unde s-a constatat decesul. Cauzele decesului vor fi stabilite de către medicii legişti. Transmitem condoleanţe familiei şi celor apropiaţi în aceste momente grele", au arătat reprezentanţii Primăriei Piatra Neamţ.

Citește și Cod galben de inundații în mai multe județe din țară

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Ștrandul cu apă sărată dintr-o comună din Mureș, amenajat cu milioane de euro. Vin turiști chiar și din străinătate
Ștrandul cu apă sărată dintr-o comună din Mureș, amenajat cu milioane de euro. Vin turiști chiar și din străinătate

Satele din Transilvania ascund adevărate comori cu apă tămăduitoare, iar unele au fost amenajate și primesc turiști.

Un șofer care participa la o cursă ilegală în parcarea unui ștrand a intrat pe contrasens și a izbit violent o altă mașină
Un șofer care participa la o cursă ilegală în parcarea unui ștrand a intrat pe contrasens și a izbit violent o altă mașină

Un șofer care participa la o cursă ilegală în parcarea ștrandului din Aleșd, județul Bihor, a intrat pe contrasens și a izbit violent o altă mașină.

Bătaie generală la un ștrand din Carei. Scandalagiii s-au oprit abia la intervenția bodyguarzilor
Bătaie generală la un ștrand din Carei. Scandalagiii s-au oprit abia la intervenția bodyguarzilor

Bătaie cu pumni și picioare la un ștrand privat din localitatea Cărei, în județul Satu Mare. 

”Marea oltenilor” din Râmnicu Vâlcea, un ștrand unic în Europa. Prețurile, un chilipir față de litoral
”Marea oltenilor” din Râmnicu Vâlcea, un ștrand unic în Europa. Prețurile, un chilipir față de litoral

Există variante și pentru cei care vor să se scalde în apă sărată dar să evite aglomerația de la Marea Neagră. Una dintre ele se afla la Ocnele Mari, la câțiva kilometri de Râmnicu Vâlcea.

Zeci de români s-au înghesuit într-un bazin, fără frică de Covid: ”Ne păzește Dumnezeu”
Zeci de români s-au înghesuit într-un bazin, fără frică de Covid: ”Ne păzește Dumnezeu”

O fotografie în care apar zeci de persoane într-un bazin de apă termală la ștrandul Mihăieni din Satu Mare a devenit virală pe Facebook.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.