Tragicomedie in Brasov. Politistii si jandarmii au strigat timp de doua ore la un barbat surd sa nu se arunce de pe un pod

×
Codul embed a fost copiat

O intamplare tragi comica s-a petrecut azi noapte, in Brasov. Timp de doua ore, politistii si jandarmii au incercat sa-l convinga pe un barbat, urcat pe un pod, sa nu-si ia viata.

 Eforturile salvatorilor au fost sortite esecului, pentru ca respectivul este surd, asa ca nu a inteles nimic din cuvintele adresate. Totusi, individul a avut noroc si a scapat cu viata.

Joi seara, la ora 8 si jumatate, trecatorii au anuntat la 112 ca un barbat vrea sa-si puna capat zilelor. Ajuns primul la fata locului, un jandarm si-a asumat prompt rolul de negociator, desi nu are o pregatire speciala. La scurt timp, peste 10 salvatori i s-au alaturat.

La 15 metri de barbatul care ameninta sa se arunce statea agentul jandarmeriei, iar in cealalta parte soferul ambulantei. Sub pod se aflau medici, pompieri si politisti. Cu totii au incercat vreme de doua ore sa-l convinga pe om sa nu se arunce.

In tot acesti timp, barbatul spunea incontinuu "lasati-ma!", asa ca nici unul dintre negociatori nu si-a dat seama ca are probleme cu auzul.

Citește și
crima, sinucidere
Crima urmata de sinucidere in Constanta. Cum s-ar fi putut apara femeia ucisa pentru divortul de fostul sot

Barbatul, surd aproape in totalitate, purta aparat auditiv insa, din cauza zgomotului de la masinile care treceau pe pod si distanta de 15 metri de negociator, nu auzea nimic.

"A fost intrebat care este motivul pentru care se arunca. Nu este momentul, nu este cazul, dar acesta nu raspundea la nicio intrebare", a declarat Laurentiu Stoian, purtatorul de cuvant al Gruparii mobile de jandarmi Brasov.

Asa ca la un moment dat, barbatul a fost gasit sub pod. A fost dus imediat la spital si a scapat cu fracturi la picioare si sold.

Barbatul in varsta de 59 de ani traieste singur, este diabetic si sufera de depresie. Pensionat pe caz de boala, in ultima perioada starea lui s-a agravat si si-a pierdut si auzul.

De doi ani, cei doi baieti pe care-i are si sotia au plecat cu totii la munca in Italia. Ii trimiteau bani insa il vizitau foarte rar.

"Pur si simplu s-a saturat de singuratate, ca e singur", a declarat o vecina.

In acelasi timp, cazul barbatului aduce in discutie lipsa negociatorilor profesionisti, care si-ar fi putut da seama ca el nu aude bine. In Brasov, de exemplu, singura institutie care are un negociator pregatit pentru astfel de evenimente este Jandarmeria.

Dupa ce va iesi din spital, barbatul va primi ajutor psihologic.

 

Articol recomandat de sport.ro
FRF i-a găsit înlocuitor lui Lucescu! El este omul care îi va lua locul la națională
FRF i-a găsit înlocuitor lui Lucescu! El este omul care îi va lua locul la națională
Citește și...
Un pompier militar s-a impuscat in inima chiar de ziua fiului sau. Ce l-a impins la acest gest
Un pompier militar s-a impuscat in inima chiar de ziua fiului sau. Ce l-a impins la acest gest

Intamplare socanta in Viseu de Sus, judetul Maramures. Un subofiter al sectiei de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta s-a impuscat in inima.

Crima urmata de sinucidere in Constanta. Cum s-ar fi putut apara femeia ucisa pentru divortul de fostul sot
Crima urmata de sinucidere in Constanta. Cum s-ar fi putut apara femeia ucisa pentru divortul de fostul sot

Sfarsit cumplit pentru o femeie de 41 de ani din judetul Constanta, care a fost omorata de fostul ei sot. Anchetatorii cred ca individul de 42 de ani a facut o criza de gelozie si si-a pedepsit fosta sotie pentru ca a avut curajul sa divorteze.

Si-a sarutat parintii de ramas bun si le-a dat binecuvantarea sa isi ia viata. Cei doi sinucigasi au fost gasiti imbratisati
Si-a sarutat parintii de ramas bun si le-a dat binecuvantarea sa isi ia viata. Cei doi sinucigasi au fost gasiti imbratisati

Un cuplu din Marea Britanie au facut un pact sa isi gaseseasca sfarsitul impreuna . Fiul celor doi le-a dat chiar binecuvantarea pentru gestul fatal.

Recomandări
Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia este definitivă
Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia este definitivă

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru luare de mită. Decizia Curţii de Apel Cluj este definitivă.

Situația e critică la Praid. Craterele se extind și au deja 80 de metri adâncime. Traficul rutier a fost restricționat
Situația e critică la Praid. Craterele se extind și au deja 80 de metri adâncime. Traficul rutier a fost restricționat

Craterele apărute la Praid au ajuns să măsoare chiar și 80 de metri în adâncime. După o zi în care experții străini, alături de cei români, au reevaluat zona, sunt așteptate primele concluzii.

Cristian Chivu a semnat un contract pe doi ani cu Inter Milano. Ce salariu va avea antrenorul român
Cristian Chivu a semnat un contract pe doi ani cu Inter Milano. Ce salariu va avea antrenorul român

Antrenorul român Cristian Chivu a semnat un contract pe doi ani cu echipa de fotbal Inter Milano, vicecampioana Italiei şi a Europei, informează vineri site-ul TuttoMercatoWeb, potrivit căruia lipseşte doar anunţul oficial.