Transportatorii au găsit un nou măr al discordiei: statutul șoferilor de la Uber și Bolt, din „transportul alternativ”

Protest

În cadrul întâlnirii de la Ministerul Transporturilor dintre oficialii guvernului PSD-PNL și protestatarii din sectorul de transport s-a ridicat și problema „transportului alternativ”, care ar discrimina taximetriștii.

"Vom discuta despre problemele noastre. Vorbim despre amendarea OG 43/1997 privind toleranţele la mase şi dimensiuni şi aici noi vorbim de 5%, să se reintroducă din nou acea toleranţă care este şi la nivel european, de maximum 5%. Deci nu vorbim de mai mult sub nicio formă. Armonizarea acesteia cu regulamentul european 1100 din 2008. Aplicarea eTransport doar la mărfurile cu risc fiscal ridicat, în conformitate cu prevederile directivelor europene. Nu vorbim de altceva. Crearea unui grup de lucru din care să facă parte şi Ministerul Transporturilor şi Autoritatea pentru Digitalizarea României pentru modificarea OG 49 privind transportul alternativ, ţinând cont că în acest moment există o concurenţă neloială între transportatorul alternativ şi transportatorul în regim de taxi. Ştiţi foarte bine că unii sunt alergaţi pe străzi şi plătesc taxe şi impozite în România, alţii plătesc pe afară. Şi nu este corect astăzi ce se întâmplă. Numai în Bucureşti astăzi sunt 30.000 de transportatori alternativi. Vă daţi seama, 30.000! Numai în Bucureşti. Cifra mi-o asum pentru că este luată de la Autoritatea Română Rutieră", a declarat, pentru AGERPRES, Vasile Ştefănescu.

El a mai spus că se va discuta despre stabilirea unor culoare care să permită doar intrarea autocamioanelor din statele membre UE. Camioanele non-UE ar urma să intre pe un flux separat. De asemenea, camioanele goale nu ar trebui să mai aştepte în vamă.

"De exemplu, camioanele pleacă din România şi încarcă în Ungaria sau în Italia. Şi acestea pleacă pe gol. Nu e normal să stea pe gol la vamă", a explicat el, adăugând că discuţiile vor mai viza crearea unui grup de lucru pentru modificarea Hotărârii 1317/2023 şi eliminarea dublei sancţiuni.

"Aici vorbim de HG 69 şi de OG 43. Sunt aceleaşi sancţiuni care se aplică şi colo şi colo", a punctat Ştefănescu.

Citește și
pompieri
DSU explică achiziția containerelor de decontaminare. Este vorba despre un proiect european de amploare

Transportatorii mai vor subvenţionarea motorinei la transport egală cu valoarea creşterii accizei de la 1 ianuarie 2024.

"După cum vedeţi nu dăm cifre. Şi mai avem un punct, combaterea pirateriei din domeniului transportului de persoane prin sancţionarea mai aspră a acestei activităţi ilegale", a mai spus Vasile Ştefănescu.

La întrevedere ar urma să participe pe lângă reprezentanţii COTAR, cei ai Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT) şi cei ai Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
DSU explică achiziția containerelor de decontaminare. Este vorba despre un proiect european de amploare
DSU explică achiziția containerelor de decontaminare. Este vorba despre un proiect european de amploare

DSU clarifică: achiziția containerelor de decontaminare face parte dintr-un amplu proiect european ce urmărește formarea unor rezerve strategice comune pentru intervenții rapide în caz de amenințări chimice, biologice, radiologice sau nucleare în UE.

Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit
Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit

O tânără a fost împușcată de mai multe ori pe o stradă din cartierul Cosmopolis din Ilfov. Ea a murit la spital.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Recomandări
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei

Situația de la Salina Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers sâmbătă în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de Salina Praid, vor primi ajutor.