Trei copii au fost răniţi după ce mașina în care se aflau a intrat într-un cap de pod, pe DN 7

accident
Sursa foto: IPJ Vâlcea

Trei copii au fost răniţi, joi, într-un accident rutier produs pe DN 7, în localitatea Proieni de pe Valea Oltului.

„Din verificările preliminare efectuate s-a stabilit că un bărbat de 43 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, care conducea un autoturism pe DN 7, în localitatea Proieni, la kilometrul 211, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, părăsind partea carosabilă şi intrând în coliziune cu un cap de pod", se arată într-o informare transmisă de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, potrivit Agerpres.

Conform aceleiaşi surse, în urma impactului au fost răniţi trei copii, în vârstă de 14, 11 şi respectiv 8 ani, care au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

„În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs", au precizat reprezentanţii IPJ Vâlcea.

Citește și
Romani
Cine sunt cei doi români care au murit în accidentul din Grecia. S-au izbit de un TIR, la întoarcerea din vacanță
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Accidentul înfiorător din Grecia. Mărturia șoferului camionului în care au intrat cu mașina cei doi români
Accidentul înfiorător din Grecia. Mărturia șoferului camionului în care au intrat cu mașina cei doi români

O familie cu doi copii din Cluj care se întorcea din vacanța petrecută în Grecia a fost implicată într-un accident înfiorător la ieșirea din Salonic.

Cine sunt cei doi români care au murit în accidentul din Grecia. S-au izbit de un TIR, la întoarcerea din vacanță
Cine sunt cei doi români care au murit în accidentul din Grecia. S-au izbit de un TIR, la întoarcerea din vacanță

Un cuplu de români cu doi copii a fost implicat într-un accident înfiorător, petrecut în Grecia. Părinții - de 49 și 45 de ani - au murit pe loc, după ce mașina lor a izbit un camion.

Moto: Pilotul japonez Haruki Noguchi a murit la vârsta de 22 de ani, după un accident produs în Indonezia
Moto: Pilotul japonez Haruki Noguchi a murit la vârsta de 22 de ani, după un accident produs în Indonezia

Pilotul japonez de superbike Haruki Noguchi a murit la vârsta de 22 de ani, din cauza unor răni fatale suferite într-un accident care a avut loc, în weekend-ul trecut în etapa a patra a competiţiei Asia Road Championship, în Indonezia.

Un copil de 13 ani s-a urcat la volanul unui bolid și a intrat într-un stâlp. Cu el mai era un minor de 12 ani | VIDEO
Un copil de 13 ani s-a urcat la volanul unui bolid și a intrat într-un stâlp. Cu el mai era un minor de 12 ani | VIDEO

Un copil de 13 ani a provocat un grav accident rutier. Lângă el era un alt minor, de 12 ani  

Accident într-un parc din București. O fată a ajuns la spital, după ce o masă de ping-pong s-a rupt și i-a căzut pe picior
Accident într-un parc din București. O fată a ajuns la spital, după ce o masă de ping-pong s-a rupt și i-a căzut pe picior

Sunt tot mai frecvente incidentele la locurile de joacă.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.