Trei focare de COVID-19 la Spitalul Judeţean de Urgenţă Focşani

Covid în lume: Italia a autorizat un nou tratament, nevaccinații din Franța au devenit subiect de dispută în parlament
Shutterstock

Trei focare de COVID-19 sunt active în prezent la Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sfântul Pantelimon" Focşani, a informat, miercuri, Direcţia de Sănătate Publică Vrancea.

"În prezent, sunt active la SJU Focşani trei focare de COVID-19, în secţiile de Ortopedie, Chirurgie Generală şi Chirurgie Plastică. La Ortopedie sunt confirmaţi pozitiv la infecţia cu virusul SARS-CoV-2 opt pacienţi şi un cadru medical, ultimul pacient fiind depistat pe data de 1 septembrie. La Chirurgie Generală sunt confirmate 20 de cazuri, dintre care 14 pacienţi şi şase cadre medicale, iar la Chirurgie Plastică sunt pozitivi 12 pacienţi. Ambele focare de la Chirurgie au ca dată de debut 4 septembrie", a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Vrancea, Silviu Stanciu, informează Agerpres.

Potrivit raportărilor Prefecturii Vrancea, miercuri, sunt internate în spital 67 de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2, dintre care nouă la ATI.

De asemenea, 924 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar alte 114 persoane în izolare la domiciliu.

În ultimele 24 de ore, în Vrancea au fost raportate trei decese la pacienţi infectaţi cu COVID-19, respectiv un bărbat de 60 ani, din Adjud, vaccinat, cu boală cronică renală, deces înregistrat la secţia Boli infecţioase SJU Focşani, o femeie de 74 ani, din Focşani, nevaccinată, internată la ATI a SJU Focşani şi o femeie de 42 ani, din Slobozia Bradului, nevaccinată, internată la Spitalul din Moineşti.

Citește și
maimuta
O grădină zoologică din Texas își vaccinează animalele anti-COVID. Medicii veterinari spun că este o măsură necesară
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Coronavirus România, bilanț 8 septembrie: 2.079 de cazuri noi de persoane infectate și 28 de decese
Coronavirus România, bilanț 8 septembrie: 2.079 de cazuri noi de persoane infectate și 28 de decese

Până astăzi, 8 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.111.155 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

O grădină zoologică din Texas își vaccinează animalele anti-COVID. Medicii veterinari spun că este o măsură necesară
O grădină zoologică din Texas își vaccinează animalele anti-COVID. Medicii veterinari spun că este o măsură necesară

O grădină zoologică din statul american Texas îşi vaccinează animalele anti-COVID. Medicii veterinari spun că este o măsură necesară, având în vedere că în ultima perioadă a crescut semnificativ numărul de infectări mai ales în rândul primatelor.

O femeie de 111 ani s-a vindecat de COVID. Fiul ei, 80 de ani, este încă internat în spital
O femeie de 111 ani s-a vindecat de COVID. Fiul ei, 80 de ani, este încă internat în spital

O femeie din Georgia în vârstă de 111 ani s-a vindecat de COVID-19 şi a fost externată luni, după ce a petrecut 12 zile într-un spital, au informat autorităţile locale.

Coronavirus România, bilanț 7 septembrie. 2.033 de cazuri noi de persoane infectate cu Covid-19
Coronavirus România, bilanț 7 septembrie. 2.033 de cazuri noi de persoane infectate cu Covid-19

Coronavirus România, bilanț 7 septembrie. Până astăzi, 7 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.109.076 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.059.637 de pacienți au fost declarați vindecați.

Recomandări
Răsturnare de situație în alegerile prezidențiale din Polonia. Conservatorul Karol Nawrocki este noul președinte
Răsturnare de situație în alegerile prezidențiale din Polonia. Conservatorul Karol Nawrocki este noul președinte

Conservatorul, Karol Nawrocki, cu orientare politică apropiată de cea a lui Donald Trump, a câștigat alegerile prezidențiale din Polonia. După numărarea tuturor voturilor, istoricul naționalist a adunat 50,9%.

Prima vizită externă a lui Nicușor Dan. Președintele va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice din Lituania
Prima vizită externă a lui Nicușor Dan. Președintele va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice din Lituania

Preşedintele Nicuşor Dan va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice, care va avea loc la Vilnius, Lituania, aceasta fiind prima sa deplasare externă ca şef al statului.

Planșeul de la salina Praid s-ar putea prăbuși complet. Zeci de case din apropiere au fost evacuate: „Noaptea nu dormim”
Planșeul de la salina Praid s-ar putea prăbuși complet. Zeci de case din apropiere au fost evacuate: „Noaptea nu dormim”

La Praid, în Harghita, s-a dat ordin de evacuare pentru 45 de gospodării din apropierea salinei. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat că există pericolul ca planșeul fostei mine să cadă.