Trei șoferi STB au fost testați pozitiv cu noul coronavirus

STB
iStock

Un număr de şase angajaţi ai STB au fost depistaţi pozitiv la testul cu COVID 19, începând cu data de 11 martie până în prezent, iar dintre aceştia unul este deja vindecat şi se află în izolare, informează STB printr-un comunicat.

 

"STB SA precizează că, în fiecare dintre cazuri, contaminarea a fost generată de ul cu persoane infectate din afara spaţiilor aferente locului de muncă, toţi angajaţii fiind spitalizaţi, iar colegii cu care au intrat în fiind imediat izolaţi. Astfel, în total, 80 de salariaţi au fost în izolare, în diverse perioade de timp, în prezent fiind în izolare doar şapte angajaţi, iar starea lor este stabilă", precizează reprezentanţii STB, conform Agerpres.

Primul caz din STB SA a fost confirmat pozitiv data de 6 aprilie, fiind un angajat al Uzinei de Reparaţii, prezentând simptome la câteva zile după ce a revenit din concediu petrecut într-o ţară străină.

Alte două cazuri sunt doi şoferi - tată şi fiu - de la autobaza Ferentari, tatăl fiind primul care a manifestat simptome după revenirea din zile libere, la 13 aprilie, fiul său fiind confirmat pozitiv cu Sars Cov 2 la data de 20 aprilie.

Citește și
controale ale politiei, sanctiuni pentru incalcarea ordonantelor militare
Peste 300.000 de români au fost amendaţi pentru încălcarea restricţiilor. Ce sumă a strâns astfel statul

Al patrulea caz este un şofer de autobuz de la Autobaza Giurgiului, confirmat la 16 aprilie 2020, când se afla în zile libere, iar al cincilea caz este o femeie, operator de date de la Depoul Militari confirmată pozitiv la 20 aprilie, împreună cu soţul său. Cel de-al şaselea caz este un electrician de la Depoul Alexandria, care a fost infectat în familie.

 

Articol recomandat de sport.ro
"O zi mare pentru tenisul românesc!" Veste excelentă pentru Simona Halep
"O zi mare pentru tenisul românesc!" Veste excelentă pentru Simona Halep
Citește și...
Expert în politici de sănătate publică: Autoritățile trebuie să vină cu planuri concrete de relaxare cât mai repede
Expert în politici de sănătate publică: Autoritățile trebuie să vină cu planuri concrete de relaxare cât mai repede

Vlad Mixich, expert în politici de sănătate publică, a declarat într-un interviu pentru ProTv că autoritățile din țara noastră trebuie să vină cu un plan concret de relaxare așa cum s-a întâmplat în vestul Europei.

Peste 300.000 de români au fost amendaţi pentru încălcarea restricţiilor. Ce sumă a strâns astfel statul
Peste 300.000 de români au fost amendaţi pentru încălcarea restricţiilor. Ce sumă a strâns astfel statul

Ministrul de interne Marcel Vela a declarat sâmbătă seara că amenzile date în perioada stării de urgenţă pentru nerespectarea restricţiilor din ordonanţele militare se ridică la peste 600 de milioane de lei.

Coronavirus România, LIVE UPDATE 3 mai. Bilanțul total a ajuns la 790 de decese
Coronavirus România, LIVE UPDATE 3 mai. Bilanțul total a ajuns la 790 de decese

Coronavirus România, LIVE UPDATE 3 mai 2020. Numărul persoanelor infectate cu coronavirus în România a trecut de 13.163, iar numărul total al celor decedaţi din cauza COVID-19 în ţara noastră a ajuns la 790. Avem şi peste 4.800 de persoane vindecate.

Recomandări
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”

Pensiile speciale se numără printre reformele eșuate din PNRR, dar și o „piatră de moară” de gâtul guvernanților, încercările de a le reforma ajungând să se lovească de piedici legislative.

Adrian Vasilescu: Dacă BNR ar fi lăsat cursul în voia pieței, ”deprecierea leului ar fi fost cu adevărat istorică”
Adrian Vasilescu: Dacă BNR ar fi lăsat cursul în voia pieței, ”deprecierea leului ar fi fost cu adevărat istorică”

Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Mugur Isărescu, a explicat că dacă nu ar fi fost întreprinse măsuri urgente de către BNR și ar fi lăsat cursul în voia pieţei, deprecierea leului ar fi fost cu adevărat istorică.

Grindeanu: Măsurile fiscale au fost „puse pe hold” timp de un an, din cauza perioadei electorale
Grindeanu: Măsurile fiscale au fost „puse pe hold” timp de un an, din cauza perioadei electorale

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat joi că reforma fiscală nu a avut motive electorale, ci a fost amânată până după alegeri printr-un acord între partidele fostei coaliții de guvernare.