Trenuri vechi de peste 30 de ani vor ajunge în România după ce au fost „pensionate” în Luxemburg

trenuri din luxembrug
CFL - Société Nationale des Chemins de Fer Luxembourgeois

Patru trenuri cu o vechime de peste 30 de ani urmează să ajungă în România, asta după ce până de curând au fost folosite pe șinele din Luxemburg. Lotul de trenuri și-a început călătoria și urmează să ajungă curând în țară.

Lotul de trenuri cu peste patru milioane de kilometri parcurși și-a început călătoria și urmează să ajungă curând în România, notează Luxembrug Times.

Compania națională de căi ferate din Luxembrug (CFL) a explicat faptul că trenurile scoase din circulație au fost trase în convoi până la Saarbrücken vineri după-amiază, unde au fost apoi cuplate la o locomotivă aparținând noului proprietar.

De acolo, călătoria a continuat prin Austria și Ungaria urmând să ajungă în România.

„Trenurile Z2 au fost tratate ca o încărcătură de marfă, adică fără electricitate la bord și cu pantografele coborâte”, a declarat un purtător de cuvânt al CFL.

Citește și
Trenuri care vor străbate Europa cu 400 km/h
Rețea SF de transport ecologic: Trenuri care vor străbate Europa cu 400 km/h

Trenurile vechi de peste 30 de ani vor circula de acum pe șinele din România

Alte șase trenuri urmează să ajungă în România la sfârșitul lunii iunie. Planul este ca, până la sfârșitul anului, să fie înlocuite toate trenurile Z2 din flota CFL cu succesorul său, Coradia Stream High Capacity.

Trenurile care vor ajunge pe șinele din România au intrat în circulație în Luxembrug în urmă cu aproape 35 de ani. Cu excepția unui tren, care a fost casat în urmă cu câțiva ani, toate acestea sunt încă în serviciu.

Aproximativ 20 de trenuri vor ajunge în pentru revizie generală, iar ultimul tren va rămâne în Luxemburg ca parte a patrimoniului feroviar local. Potrivit CFL, nu sunt disponibile informații suplimentare cu privire la locul exact în care trenurile vor fi utilizate în noua lor casă.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
Citește și...
Ce se va întâmpla cu cele 80 de trenuri care se vor afla în circulație în momentul când România trece la ora de vară
Ce se va întâmpla cu cele 80 de trenuri care se vor afla în circulație în momentul când România trece la ora de vară

Un număr de 80 de trenuri vor fi afectate de trecerea României la ora oficială de vară, în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când ora 03:00 va deveni ora 04:00, informează CFR SA.

Rețea SF de transport ecologic: Trenuri care vor străbate Europa cu 400 km/h
Rețea SF de transport ecologic: Trenuri care vor străbate Europa cu 400 km/h

Europa ar putea fi interconectată prin intermediul unei rețele de transport feroviar de mare viteză. Aproape 40 de destinații europene, inclusiv din Marea Britanie, Turcia și Ucraina ar urma să facă parte din rețeaua Starline a 21st Europe.

Marfar cu 22 de vagoane, deraiat în Olt. Circulația a patru trenuri de călători, oprită câteva ore
Marfar cu 22 de vagoane, deraiat în Olt. Circulația a patru trenuri de călători, oprită câteva ore

CFR anunţă, mieruru dimineaţă, că circulaţia trenurilor a fost perturbată pe linia CF Fărcaşele – Drăgăneşti Olt, după ce un tren de marfă cu 22 de vagoane goale a deraiat la Drăgăneşti.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.