Un adolescent de 16 ani a murit după ce a căzut de la etajul 8 al unui bloc din Hunedoara

ambulanta romania
Shutterstock

Un adolescent de 16 ani, din Hunedoara, a murit, miercuri după-amiază, după ce a căzut de la etajul 8 al unui bloc de locuinţe, poliţia urmând să stabilească împrejurările în care s-a produs incidentul.

Băiatul a fost preluat şi transportat de către un echipaj medical la spitalul din Vulcan, în vederea acordării de îngrijiri medicale, însă tânărul a decedat în momentul în care a ajuns la Centrul de Primiri Urgenţe (U), a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, potrivit Agerpres.

„Minorul a fost preluat inconştient, dar cu funcţii vitale, de către echipajul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) şi SMURD Vulcan şi transportat la U Vulcan. Din păcate, în momentul ajungerii în U Vulcan, pacientul a intrat în stop cardio-respirator. Cu toate manevrele de resuscitare efectuate mai bine de 30 de minute de către colegii din U, Ambulanţă şi SMURD a fost declarat decesul", a transmis purtătorul de cuvânt al SAJ Hunedoara, dr. Călin Dumitrescu.

În continuare, poliţiştii efectuează cercetări cu privire la cauzele producerii acestui eveniment şi luarea măsurilor legale ce se impun.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Ce făcea mama fetiței de 2 ani care a căzut de la etaj în Timișoara în momentul incidentului. În casă era și concubinul ei
Ce făcea mama fetiței de 2 ani care a căzut de la etaj în Timișoara în momentul incidentului. În casă era și concubinul ei

O fetiță de doi ani și patru luni a căzut de la etajul al doilea al unui bloc din Timișoara, pe plafonul de deasupra scării de acces în imobil.

O femeie din București s-a sinucis aruncându-se de la etaj. A lăsat un bilet de adio
O femeie din București s-a sinucis aruncându-se de la etaj. A lăsat un bilet de adio

O femeie de 47 de ani ar fi căzut de la etaj, duminică, în București. Ar fi vorba despre o posibilă sinucidere.

O fată de 13 ani s-a aruncat de la etajul zece al unui bloc, după ce s-ar fi certat cu mama sa. Poliția a deschis o anchetă
O fată de 13 ani s-a aruncat de la etajul zece al unui bloc, după ce s-ar fi certat cu mama sa. Poliția a deschis o anchetă

Poliţiştii din Bacău anunţă că au deschis o anchetă, după o adolescentă în vârstă de 13 ani a căzut de la etajul 10 şi a ajuns în stare gravă la spital. Primele date arată că fata s-a aruncat de la etaj în urma unei discuţii în contradictoriu cu mama sa.

Un bărbat din Drobeta și-a turnat benzină în cap și voia să-și dea foc, dar a căzut de la etaj de frica polițiștilor
Un bărbat din Drobeta și-a turnat benzină în cap și voia să-și dea foc, dar a căzut de la etaj de frica polițiștilor

Un bărbat din Drobeta care amenința că își dă foc a căzut de la etaj, speriat de polițiștii care se pregăteau să intervină. Bărbatul se stropise cu benzină și amenința cu autoincendierea, ca să-și convingă soția să nu-l părăsească.

O tânără de 18 ani a murit după ce a căzut de la etaj, dintr-un bloc de locuinţe din Cluj
O tânără de 18 ani a murit după ce a căzut de la etaj, dintr-un bloc de locuinţe din Cluj

O tânără de 18 ani, din judeţul Maramureş, a murit, marţi, după ce a căzut de la etajul unui bloc de locuinţe din Cluj-Napoca.

Recomandări
Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice
Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice

Președintele României, Nicușor Dan, a discutat, marți seară, la telefon, cu omologul său american Donald Trump. Liderul de la Casa Albă l-a invitat la Washington pe șeful statului român.

Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare
Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare

Negocierile pentru formarea noului Guvern, care să vină cu un plan economic pentru România, intră în linie dreaptă. În acest context, cei de la PSD anunță că ar vrea impozitare progresivǎ, dar liderii PNL, UDMR și USR nici nu vor să audă.

Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale
Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale

„Țările NATO vor fi în război direct cu Rusia, dacă într-adevăr ridică restricțiile privind raza de acțiune a rachetelor furnizate Kievului”.