Un bărbat a căzut de pe acoperișul blocului în care locuia, după ce a încercat să intre în apartament prin balcon

ambulanta
StirilePROTV

Un bărbat în vârstă de 45 de ani din Piatra Neamţ a murit după ce a încercat să intre în apartamentul în care locuia, situat la etajul al patrulea, de pe acoperişul blocului, prin balcon.

El nu avea cheie, iar fratele său nu îi răspundea, astfel că s-a legat cu un cablu şi a încercat să coboare de pe acoperiş în balcon, însă cablul s-a rupt şi el a căzut, transmite News.ro.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Judeţene Neamţ, vineri, în jurul orei 3.30, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ au fost sesizaţi, de către un bărbat, în vârstă de 52 de ani, că fratele său a căzut de la etajul patru al unui imobil din Piatra Neamţ, fiind decedat.

"Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din Piatra Neamţ, ar fi încercat să pătrundă, de pe acoperişul unui bloc, prin balcon, într-un imobil situat la etajul patru, ar fi căzut. Echipajul medical sosit la faţa locului a declarat decesul bărbatului”, se arată în comunicat.

Trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamţ pentru efectuarea necropsiei.

Citește și
cazut
Un bărbat din Gorj a căzut de la etajul patru a unui bloc și a supraviețuit după ce s-a oprit în copertina unui vecin

Poliţiştii continuă cercetările pentru ucidere din culpă, în vederea stabilirii circumstanţelor în care s-a produs evenimentul.

În urma primelor verificări, anchetatorii au stabilit că victima locuia împreună cu fratele său şi pentru că nu avea cheie să pătrundă în apartament, iar acesta nu i-a răspuns la uşă, s-a gândit să intre în locuinţă de pe acoperişul blocului, prin balcon. El s-a legat cu un cablu, dar acesta la un moment dat s-a rupt şi bărbatul s-a prăbuşit în gol.
 

 

Citește și...
Un pacient de la Institutul Fundeni a căzut de la etaj
Un pacient de la Institutul Fundeni a căzut de la etaj

Un pacient de la Institutul Fundeni a căzut, vineri de la etajul cinci al clădirii.

Un bărbat din Gorj a căzut de la etajul patru a unui bloc și a supraviețuit după ce s-a oprit în copertina unui vecin
Un bărbat din Gorj a căzut de la etajul patru a unui bloc și a supraviețuit după ce s-a oprit în copertina unui vecin

Un bărbat de 62 de ani poate spune că a primit a doua șansă la viață după ce a căzut de la geamul apartamentului, aflat la etajul al 4-lea.

Mama gemenilor din Prahova care au murit după ce au căzut de la etaj, cercetată pentru ucidere din culpă
Mama gemenilor din Prahova care au murit după ce au căzut de la etaj, cercetată pentru ucidere din culpă

Mama gemenilor din Prahova care au murit după ce au căzut de la etajul al zecelea al unui bloc este cercetată pentru ucidere din culpă.

O femeie a căzut de la etaj, dintr-un bloc din Baia Mare. Nu se știe dacă este sinucidere sau accident
O femeie a căzut de la etaj, dintr-un bloc din Baia Mare. Nu se știe dacă este sinucidere sau accident

Tragedie, marți seară, într-un cartier din Baia Mare. O femeie de 54 ani a murit după ce a căzut de la etajul 3 al blocului în care locuia.

Recomandări
Suspansul continuă. Lista cu măsurile de salvare a bugetului nu e încă definitivată. Noile propuneri
Suspansul continuă. Lista cu măsurile de salvare a bugetului nu e încă definitivată. Noile propuneri

O lungă listă cu măsuri fiscale va fi negociată săptămâna viitoare de președintele Nicușor Dan și liderii celor 4 formațiuni politice dispuse să intre la guvernare.

Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”

Pensiile speciale se numără printre reformele eșuate din PNRR, dar și o „piatră de moară” de gâtul guvernanților, încercările de a le reforma ajungând să se lovească de piedici legislative.

Gazzetta Dello Sport: Chivu este noul antrenor al lui Inter Milano. Fostul căpitan al „nerazzurilor”, acum pe banca tehnică
Gazzetta Dello Sport: Chivu este noul antrenor al lui Inter Milano. Fostul căpitan al „nerazzurilor”, acum pe banca tehnică

Inter Milano l-a ales pe Cristian Chivu, scrie Gazzetta Dello Sport. Italienii au anunțat că va semna vineri, 6 iunie, un acord pe doi ani. Va fi pe bancă la Campionatul Mondial al Cluburilor.