Un bărbat a murit după ce mașina pe care o conducea s-a izbit violent de un autocar, în Timișoara
Un bărbat de 35 de ani și-a găsit sfârșitul în mașina pe care o conducea. Pe un drum din Timișoara, autoturismul său și un autocar cu 16 pasageri s-au izbit violent.
Impactul violent a avut loc pe șoseaua care duce spre Aeroportul din Timișoara. Șoferul autocarului, în vârstă de 74 de ani, ar fi încercat să vireze la stânga. Omul spune că în acel moment i-a apărut în cale autoturismul care venea din sens opus.




Șoferul autocarului: „Eu am vrut să virez stânga, el a venit din față, a semnalizat dreapta, eu am venit încet și a intrat în mine.”
Bărbatul de 35 de ani, aflat la volanul mașinii, nu a avut nicio șansă de supraviețuire. Și-a dat ultima suflare captiv în vehicul.
T. Ovidiu Lefter, comandant Detașament ISU Timiș: „Detasamentul 1 Timisoara a intervenit la descarcerarea unei persoane dintr-un autovehicul de mici dimensiuni. În accident au fost implicate 18 persoane dintre care una încarcerată. Din păcate a fost declarată decedată."
Cei 16 pasageri din autocar, angajați la o fabrică de mase plastice, se îndreptau spre casă. O femeie a primit îngrijiri medicale la fața locului.
Femeie: „Ne-am speriat un pic, dar asta e.”
Reporter: „Aveți nevoie de îngrijiri medicale?”
Femeie: „Am fost, am fost. M-au tratat și sunt bine, mă duc acasă.”
Toți și-au continuat drumul cu taxiul.
Femeie: „Suntem speriați. De la lucru venim, mergeam acasă."
Reprezentant al companiei: „Sunt de la departamentul SSM și am venit să vedem în ce stare sunt angajații noștri.”
Reporter: „Și în ce stare sunt?”
Reprezentant al companiei: „Sunt bine angajații noștri.”
Polițiștii fac acum cercetări pentru ucidere din culpă.