Un bărbat băut şi fără permis a intrat cu mopedul în mai mulți pietoni. Două persoane au fost rănite

accident salvare 112
StirilePROTV

Două persoane au fost accidentate, joi, în localitatea Borca, județul Neamț, după ce un bărbat aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a intrat cu mopedul într-un grup de pietoni.

 

Șoferul mopedului consumase alcool și a fugit de la locui incidentului. Cele două persoane rănite în accident sunt un minor în vârstă de 13 ani şi un tânăr în vârstă de 19 ani, ambii din Borca.

„După producerea evenimentului rutier, bărbatul în vârstă de 36 ani ar fi părăsit locul producerii accidentului, fără încuviinţarea poliţiştilor. Acesta a fost depistat de poliţişti, la scurt timp, la imobilul său din localitatea Borca şi testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma verificărilor efectuate de poliţişti a rezultat că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul pe care acesta îl conducea nu era înmatriculat sau înregistrat", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, conform Agerpres. 

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi fără permis de conducere şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Articol recomandat de sport.ro
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Citește și...
Două fete aflate pe trotuar în București, lovite de o maşină care a ricoşat după un accident cu 2 mașini. Un șofer era drogat
Două fete aflate pe trotuar în București, lovite de o maşină care a ricoşat după un accident cu 2 mașini. Un șofer era drogat

Două eleve de 15 ani din București au fost lovite, joi, de o maşină care s-a răsturnat pe trotuar, după ce s-a lovit de alte două autoturisme pe şoseaua Vitan Bârzeşti.  

Patru persoane au ajuns la spital, după ce o mașină și un microbuz s-au lovit frontal în Sibiu
Patru persoane au ajuns la spital, după ce o mașină și un microbuz s-au lovit frontal în Sibiu

Patru oameni, pasageri într-un microbuz, au fost răniţi, miercuri seara, într-un accident rutier petrecut pe o stradă din Sibiu.

Șoferul unui BMW, la un pas să spulbere un polițist și un pieton, pe trotuar. A sărit în ultima clipă din calea bolidului
Șoferul unui BMW, la un pas să spulbere un polițist și un pieton, pe trotuar. A sărit în ultima clipă din calea bolidului

Un accident s-a petrecut în centrul Capitalei sub privirile unui polițist de la Brigada Rutieră care dirija circulația în intersecția dintre Strada Colțea și Bulevardul I.C. Brătianu.  

Accident la Cariera Jilţ Sud. Cauza morții: Cei trei muncitori care au decedat s-au asfixiat
Accident la Cariera Jilţ Sud. Cauza morții: Cei trei muncitori care au decedat s-au asfixiat

Cauza morţii celor trei muncitori decedaţi în accidentul petrecut marţi în perimetrul Carierei Jilţ Sud este asfixia, conform reprezentanţilor Serviciului de Medicină Legală (SML) Gorj.

Camionul în care minerii din Gorj au murit nu era omologat pentru transportul de persoane. Angajat: „Așa a fost tot timpul”
Camionul în care minerii din Gorj au murit nu era omologat pentru transportul de persoane. Angajat: „Așa a fost tot timpul”

Trei directori de la Complexul Energetic Oltenia au rămas fără funcție, după tragedia de ieri, când trei mineri au pierit într-un accident de muncă.

Recomandări
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele

După programul economic, liderii partidelor vor negocia cele 16 ministere dintr-un viitor guvern condus cel mai probabil de Ilie Bolojan. Fiecare partid vrea să obţină cât mai multe portofolii importante, aşa că vor fi discuţii aprinse.

Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă
Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă

La Praid, semnele prăbușirii devin tot mai clare. În terenul din zona vechii exploatări de sare, craterele depășesc zeci de metri adâncime. Geologii avertizează că, dacă aceste goluri se unesc, colapsul ar putea deveni rapid și periculos.  

Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor
Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor

Majorarea TVA și a accizelor alături de impozite mai mari pe veniturile celor mai avuți români sunt ultimele recomandări făcute de Fondul Monetar Internațional pentru echilibrarea finanțelor României.