Un bărbat de 54 de ani a murit din cauza frigului, în Galați. Locuia cu soția sa într-o baracă
Frigul face victime. Un bărbat de 54 de ani din Galați a fost găsit de soția lui în hipotermie severă și nu a mai putut fi salvat. Cei doi locuiau într-o baracă, în curtea unei familii, după ce anul trecut și-au pierdut apartamentul din cauza datoriilor.
Miercuri noapte, la Galați, temperaturile au coborât până la minus 4 grade Celsius. Cei doi soți locuiau într-o baracă din mila unor vecini care i-au primit în curtea lor.
Nu aveau căldură, iar în timpul iernii se mai încălzeau cu o sobă pe care bărbatul o improvizase, dar care acum era defectă. Miercuri, soția lui era la serviciu când bărbatului i s-a făcut rău. S-a prăbușit și a fost găsit inconștient câteva ore mai târziu.
Mihai Polinschi, purtător de cuvânt Serviciul de Ambulanță Galați: „Era-n comă, în stare foarte gravă cu hipotermie marcată 31 de grade celsius temperatura corporală. A fost perfuzat, încălzit și transportat la spital unde în garajul serviciului de urgență a intrat în stop cardiac”.
Liliana Dragomir, purtător de cuvânt Spitalul de Urgență Galați: „S-au continuat măsurile de stabilizare după care pacientul a fost internat pe terapie intensivă în stare extrem de gravă”.
În cele din urmă, bărbatul a murit la ATI.
Reporter: „Nu știți dacă ei făceau focul?”.
Propietar: „Făceau doamnă, îi mai dădeam și eu lemne, dar vrei să mă duc eu la gunoi să-i car lemne? Acum s-a dus să-l scoată, să-l ducă la morgă, la capelă”.
Autoritățile avertizează asupra pericolului temperaturilor scăzute, mai ales în cazul persoanele vulnerabile și le recomandă celor aflați în dificultate să solicite sprijin la centrele de asistență socială.