Un bărbat din Bistrița-Năsăud, aflat în carantină după ce s-a întors din Germania, a murit

Coronavirus
Pro TV

Un bărbat de 51 de ani din Bistriţa-Năsăud, aflat în carantină sub pază întrucât nu respectase izolarea la domiciliu după ce s-a întors din Germania, a murit, miercuri, în camera sa.

Autorităţile precizează că el nu a semnalat că ar avea probleme de sănătate, simptomatologie pentru COVID-19 sau alte nereguli.

Potrivit Prefecturii Bistriţa-Năsăud, un bărbat de 51 de ani, aflat în carantină sub pază, a murit miercuri. Bărbatul fusese izolat la domiciliu după ce a revenit din Germania în 22 mai, iar în 25 mai s-a constatat că nu a respectat măsura, fiind transportat de îndată în carantină sub pază.

"În această dimineaţă şi la prânz, persoana respectivă nu a ridicat masa, astfel că jandarmii care asigurau paza locaţiei de carantinare au încercat să ia legătura cu aceasta pentru a verifica dacă sunt nereguli. Ca urmare a faptului că nu au reuşit să stabilească un , forţele de ordine au recurs la intrarea forţată în camera acesteia. Bărbatul a fost găsit în stare de inconştienţă, astfel că s-a efectuat un apel 112. Echipajele medicale care au intervenit la faţa locului au constatat decesul acestuia", arată sursa citată de News.ro.

O echipă formată din poliţişti de la Investigaţii Criminale şi Criminalistic a mers acolo pentru a face cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul. Totodată, va fi efectuată necropsia care va stabili cu exactitate cauza decesului.

Citește și
coronavirus
Coronavirus România, 3 iunie 2020. Creștere ușoară a cazurilor de coronavirus

"Menţionăm faptul că bărbatul nu a semnalat autorităţilor în niciun moment probleme de sănătate, simptomatologie specifică Covid-19 sau alte probleme. Ultima dată când s-a luat legătura cu această persoană a fost în seara de 2 iunie", precizează Prefectura Bistriţa-Năsăud.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Anunț de la ministrul Sănătății. Când, unde și câte teste Covid-19 se vor face
Anunț de la ministrul Sănătății. Când, unde și câte teste Covid-19 se vor face

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat miercuri că testul de prevalenţă COVID-19, care va arăta procentul de populaţie imunizată la noul coronavirus, se va întinde pe lunile iunie, iulie, august şi va fi făcut pe un eşantion de 29.019 subiecţi.

Coronavirus România, 3 iunie 2020. Creștere ușoară a cazurilor de coronavirus
Coronavirus România, 3 iunie 2020. Creștere ușoară a cazurilor de coronavirus

Coronavirus România, LIVE UPDATE 3 iunie. Autoritățile au anunțat miercuri 152 de noi cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore, astfel că numărul bolnavilor a ajuns la 19.669. 

Comisia Europeană: ”Noul coronavirus, amenințare de nivel mediu pentru lucrători”
Comisia Europeană: ”Noul coronavirus, amenințare de nivel mediu pentru lucrători”

Comisia Europeană a confirmat miercuri decizia de a clasifica noul coronavirus drept o ameninţare de nivel mediu pentru lucrători.

OMS: Al doilea val de COVID-19 poate fi evitat
OMS: Al doilea val de COVID-19 poate fi evitat

Cel de-al doilea val de COVID-19 poate fi evitat dar omenirea va fi nevoită să trăiască mult timp cu această infecţie, deoarece nu există încă o dată sigură pentru un vaccin, a declarat directorul regional al OMS, Hans Kluge, citat miercuri de EFE.

Recomandări
JP: Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră la pace
JP: Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră la pace

Iranul a at Omanul și Qatarul și le-a cerut să informeze Statele Unite despre disponibilitatea sa de a negocia, în schimbul faptului că Washingtonul să solicite Israelului să înceteze atacurile aeriene, a raportat duminică The Jerusalem Post (JP).

Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018
Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018

Liderii europeni se pregătesc de următorul summit G7, prima astfel de întâlnire la nivel înalt pentru Donald Trump de la revenirea la Casa Albă. Discuțiile au loc în contextul tensionat creat de taxele vamale anunțate de SUA.