Un bărbat din Botoșani s-a sinucis în fața soției sale. Individul și-a înfipt un cuțit în piept

Un sucevean a năvălit în casa unui bărbat și l-a omorât cu un cuțit, apoi a fugit în parc și a mai înjunghiat doi tineri
Getty

Un bărbat din comuna Răuseni, județul Botoșani, a murit după ce și-a înfipt cuțitul în piept, în fața soției sale.

Cei doi se certaseră de mai multe ori în weekend. Sâmbătă seară, în timp ce se aflau în bucătărie, bărbatul a luat un cuțit și s-a sinucis, scrie Monitorul de Botoșani.

Femeia a sunat la 112, iar la fața locului a ajuns un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.

„La sosirea echipajului nostru, pacientul a fost găsit în stop cardio-respirator, cu o hemoragie masivă. Din păcate nu au mai fost inițiate manevrele de resuscitare, pacientul fiind aproape exangvinat. A fost declarat decesul la fața locului. A fost anunțată poliția”, a declarat un asistent din cadrul SJA Botoșani.

Ofițerii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Aceștia au solicitat efectuarea unei autopsii pentru a se stabili cu exactitate cauza și modalitatea în care s-a produs decesul.

Citește și
contrabanda tigari
Bărbat din Botoșani, anchetat după ce a fost prins transportând ţigări de contrabandă în valoare de 43.700 de lei. FOTO
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Un bărbat din Botoșani și-ar fi abuzat sexual copiii de 7 și 9 ani ani la rând. Scene șocante povestite de partenera sa
Un bărbat din Botoșani și-ar fi abuzat sexual copiii de 7 și 9 ani ani la rând. Scene șocante povestite de partenera sa

Un bărbat de 45 de ani din județul Botoșani a ajuns în arest pentru că și-ar fi abuzat sexual copiii. Cazul revoltător s-a descoperit după ce partenera individului a cerut ajutorul autorităților, pentru bătăi și umilințe.

Bărbat din Botoșani, anchetat după ce a fost prins transportând ţigări de contrabandă în valoare de 43.700 de lei. FOTO
Bărbat din Botoșani, anchetat după ce a fost prins transportând ţigări de contrabandă în valoare de 43.700 de lei. FOTO

Un bărbat în vârstă de 51 de ani este cercetat de poliţiştii de frontieră după ce a fost prins transportând ţigări de contrabandă în valoare de peste 43.700 de lei.

Recomandări
Președintele ales, Nicușor Dan, a anunțat partidele cu care ar vrea să facă noul Guvern. Negocierile încep marți
Președintele ales, Nicușor Dan, a anunțat partidele cu care ar vrea să facă noul Guvern. Negocierile încep marți

Preşedintele ales, Nicuşor Dan, anunţă că marţi va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, precizând că îl doreşte în continuare pe Ilie Bolojan ca premier, dar că sunt "4 partide la masă, plus minorităţile" şi va fi o discuţie.

Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice
Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice

Sezonul 15 „Românii au Talent” s-a încheiat vineri-noapte și, ca în fiecare an, telespectatorii și-au ales concurentul favorit.

SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”
SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”

Președintele Donald Trump vrea ca, de la 1 iunie, Statele Unite să impună Uniunii Europene tarife vamale masive, de 50%, pentru toate bunurile exportate peste Ocean.