Un bărbat din Dâmbovița ar fi încercat să vândă un pistol şi opt cartuşe. A fost prins în flagrant de polițiști

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat din județul Dâmbovița a fost prins în flagrant de polițiști cu un pistol încărcat în geantă.

Arma ce trebuia autorizată urma să fie vândută în zonă.

Individul de 54 de ani a încercat să fugă când i-a văzut pe polițiști, însă a fost prins și încătușat.

Legal, omul nu avea dreptul să dețină arme și muniții. Între timp, bărbatul s-a ales cu dosar penal.

”La data de 19 Iulie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, sprijiniţi de poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Fieni, au depistat în flagrant delict, în comuna Moroeni, un bărbat de 54 de ani, din Pucioasa, care ar fi încercat să comercializeze un pistol.

Citește și
fermă
Trei persoane cu probleme de sănătate, obligate să lucreze la o fermă din Iaşi, încă din anul 2010. Un bărbat a fost arestat

Acesta a fost interceptat de poliţişti, iar, în urma efectuării controlului corporal şi al bagajelor, a fost găsit în geanta pe care o purta asupra sa un pistol încarcat cu 8 cartuşe, armă cu potenţial letal supusă autorizării”, a transmis IPJ Dâmboviţa.

Articol recomandat de sport.ro
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Citește și...
Bărbat din Teleorman, arestat preventiv. El ce ar fi determinat, prin violenţă, două adolescente să se prostitueze
Bărbat din Teleorman, arestat preventiv. El ce ar fi determinat, prin violenţă, două adolescente să se prostitueze

Un bărbat este cercetat de procurorii DIICOT Teleorman, în arest preventiv, după ce ar fi recrutat două fete de 15 şi 16 ani pentru a le exploata prin prostituţie, la adrese din judeţele Teleorman, Dolj, Argeş, Olt şi Constanţa.

Trei persoane cu probleme de sănătate, obligate să lucreze la o fermă din Iaşi, încă din anul 2010. Un bărbat a fost arestat
Trei persoane cu probleme de sănătate, obligate să lucreze la o fermă din Iaşi, încă din anul 2010. Un bărbat a fost arestat

Un bărbat a fost arestat pentru 30 de zile, fiind acuzat de de trafic de persoane şi supunerea la muncă forţată sau obligatorie.

Autorităţile pakistaneze au anunţat că au arestat un asociat apropiat al lui Osama Bin Laden
Autorităţile pakistaneze au anunţat că au arestat un asociat apropiat al lui Osama Bin Laden

Autorităţile pakistaneze au anunţat vineri că au arestat un "asociat apropiat" al lui Osama Bin Laden, fondatorul Al-Qaida şi creierul atacurilor de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite, care a fost ucis în 2011 în Pakistan, relatează AFP.

Recomandări
Cine este Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei. Fost boxer și un irator înfocat al lui Donald Trump
Cine este Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei. Fost boxer și un irator înfocat al lui Donald Trump

Candidatul naţionalist Karol Nawrocki a câştigat alegerile prezidenţiale din Polonia împotriva primarului liberal al Varşoviei, Rafal Trzaskowski, potrivit rezultatelor oficiale publicate luni.

Prima vizită externă a lui Nicușor Dan ca președinte al României. Va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice
Prima vizită externă a lui Nicușor Dan ca președinte al României. Va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice

Preşedintele Nicuşor Dan va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice, care va avea loc la Vilnius, Lituania, aceasta fiind prima sa deplasare externă ca şef al statului.

Planșeul de la salina Praid s-ar putea prăbuși complet. Zeci de case din apropiere au fost evacuate: „Noaptea nu dormim”
Planșeul de la salina Praid s-ar putea prăbuși complet. Zeci de case din apropiere au fost evacuate: „Noaptea nu dormim”

La Praid, în Harghita, s-a dat ordin de evacuare pentru 45 de gospodării din apropierea salinei. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat că există pericolul ca planșeul fostei mine să cadă.