Un șofer din Hunedoara a sărit din mașină în mers după ce a rămas fără frâne

politie

Poliţiştii au întocmit dosar penal pe numele unui tânăr de 36 de ani care a sărit în timpul mersului din autoturismul pe care îl conducea, deoarece s-a defectat sistemul de frânare.

Incidentul a avut loc sâmbătă în oraşul Uricani din judeţul Hunedoara.

„La data de 19 august 2023, ora 11:00, un bărbat în vârstă de 36 de ani din oraşul Uricani, în timp ce conducea un autoturism pe un drum forestier, sistemul de frânare al autoturismului nu ar mai fi funcţionat, moment în care conducătorul autoturismului a încercat să  introducă o treaptă de viteză inferioară însă nu a reuşit  ceea ce l-a determinat să sară din autoturism”, a transmis IPJ  Hunedoara.

Șoferul s-a ales cu dosar penal

Şoferul a fost preluat şi transportat de către un echipaj medical la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Citește și
cutit
Un gălăţean băut a ameninţat cu un cuţit un şofer după ce acesta i-a atras atenția că trece prin loc nepermis | Video

„În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a mai precizat IPJ Hunedoara.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Un șofer băut a lovit mortal un bărbat pe DN 39 și a fugit de la locul faptei. Ce alcoolemie avea
Un șofer băut a lovit mortal un bărbat pe DN 39 și a fugit de la locul faptei. Ce alcoolemie avea

Un tânăr a fost arestat preventiv, după ce a accidentat mortal pe DN 39, între staţiunea Costineşti şi comuna Tuzla, un bărbat de 38 de ani, ulterior şoferul părăsind locul faptei.

Un gălăţean băut a ameninţat cu un cuţit un şofer după ce acesta i-a atras atenția că trece prin loc nepermis | Video
Un gălăţean băut a ameninţat cu un cuţit un şofer după ce acesta i-a atras atenția că trece prin loc nepermis | Video

Un gălăţean în vârstă de 32 de ani, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a ales cu dosar penal după ce a ameninţat cu un cuţit o altă persoană, în zona staţiei de autobuz din Tiglina 1 din Galaţi.

Viața a trei persoane, pusă în pericol de un șofer teribilist din Capitală. Incredibil cum a făcut accident
Viața a trei persoane, pusă în pericol de un șofer teribilist din Capitală. Incredibil cum a făcut accident

Șoferul unei utilitare care, spun martorii, ar fi trecut pe roșu, a pus în pericol viața a trei persoane, joi seară, în Sectorul 1 al Capitalei.  

Grav accident la ieșirea din Brașov. Două victime se întorceau de la un parastas, când un șofer grăbit a intrat în depășire
Grav accident la ieșirea din Brașov. Două victime se întorceau de la un parastas, când un șofer grăbit a intrat în depășire

Un grav accident de circulație a paralizat traficul de pe DN 1, la ieșirea din Brașov. Patru persoane au ajuns la spital după ce mașinile în care se aflau s-au tamponat violent.  

Greșeala făcută de un șofer bucureștean care s-a răsturnat cu mașina în Sectorul 4. O persoană a ajuns la spital
Greșeala făcută de un șofer bucureștean care s-a răsturnat cu mașina în Sectorul 4. O persoană a ajuns la spital

Un bărbat de 39 de ani a ajuns, marți seară, la spital, după ce mașina pe care o conducea s-a izbit de un alt autoturism și s-a răsturnat pe plafon, în Sectorul 4 al Capitalei, lângă Colegiul Șincai.  

Recomandări
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice

Nicuşor Dan are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie şi minorităţi pentru a agrea măsurile ecomomice care trebuie luate pe termen scurt şi mediu în vederea reducerii deficitului.

The Guardian: Europa riscă să piardă una dintre cele mai importante industrii din cauza tarifelor comerciale impuse de Trump
The Guardian: Europa riscă să piardă una dintre cele mai importante industrii din cauza tarifelor comerciale impuse de Trump

Industria siderurgică europeană este amenințată de tarifele de 50% impuse de Donald Trump, costurile ridicate la energie și surplusul de oțel ieftin din China, avertizează unul dintre cele mai mari grupuri industriale din Germania.

Violențele din Los Angeles se agravează. Liderii locali îl acuză pe Trump de o mișcare „deliberat inflamatorie”
Violențele din Los Angeles se agravează. Liderii locali îl acuză pe Trump de o mișcare „deliberat inflamatorie”

Donald Trump a trimis duminică, la Los Angeles, trupele Gărzii Naționale, ca răspuns la violențele prostestatarilor furioși.