Un bărbat din Vrancea care a agresat sexual o fată de 12 ani a fost arestat preventiv pentru mai multe infracţiuni

Arestat
Getty

Un bărbat de 52 de ani a fost reţinut şi ulterior arestat pentru 30 de zile zile.

Bărbatul este cercetat pentru pornografie infantilă, viol în formă continuată, act sexual cu o fată de 12 ani, dar şi pentru nerespectarea regimului materiilor explozive şi efectuarea de operaţiuni privind vânatul provenit din acte de braconaj, a informat, vineri, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Biroul Teritorial Vrancea.

Faptele s-ar fi petrecut în anul 2022.

"Din cercetările efectuate a reieşit că, în perioada mai-iulie 2022, inculpatul a întreţinut, în mod repetat, relaţii sexuale cu o victimă de 12 ani, împotriva voinţei acesteia şi profitând de temerea creată în virtutea diferenţei de vârstă. Ulterior, în intervalul august-septembrie 2022 a întreţinut, cu aceeaşi victimă, în mod repetat, relaţii sexuale consimţite, profitând de ascendentul moral avut asupra ei (naş al unor membri din familia minorei), dar şi prin oferirea unor sume de bani cuprinse între 100 şi 400 lei", se arată într-un comunicat al DIICOT Vrancea.

Potrivit procurorilor, în această perioadă, inculpatul a realizat şi stocat în telefonul mobil personal mai multe materiale pornografice de tip video şi imagine înfăţişând-o pe persoana vătămată în ipostaze sexuale explicite.

Citește și
suedia
Sediul unei firme israeliene, care produce drone, vizat în focuri de armă în Suedia. Un adolescent de până la 15 ani, arestat

De asemenea, din probele istrate a rezultat că, în luna noiembrie 2023, inculpatul a deţinut fără drept în locuinţa sa aproximativ 200 de grame pulbere pentru cartuşe de vânătoare (praf de puşcă) şi un număr de 18 capse de aprindere pentru astfel de muniţie care fac parte din categoria materiilor explozive, iar în cursul anului 2021 a transportat la domiciliul său leşul unui animal sălbatic (căprior) care nu provenea dintr-o activitate legală de vânătoare.

Vineri, procurorii DIICOT Vrancea au sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Vrancea cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vrancea.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul din Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vrancea, precum şi al jandarmilor din Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Vrancea.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Încep negocierile cu Cristi Chivu!
NEWS ALERT Încep negocierile cu Cristi Chivu!
Citește și...
Un adolescent de 16 de ani a terorizat locuitorii din Baia de Fier. Nici arestul nu l-a potolit
Un adolescent de 16 de ani a terorizat locuitorii din Baia de Fier. Nici arestul nu l-a potolit

Un adolescent de 16 de ani a fost arestat preventiv, după ce a reușit să terorizeze un sat din județul Gorj.

Sediul unei firme israeliene, care produce drone, vizat în focuri de armă în Suedia. Un adolescent de până la 15 ani, arestat
Sediul unei firme israeliene, care produce drone, vizat în focuri de armă în Suedia. Un adolescent de până la 15 ani, arestat

Un sediu grupului israelian de armament Elbit Systems - care produce drone - au fost vizate de tiruri joi, în sud-vestul Suediei, fără ca cineva să fie rănit, anunţă poliţia şi presa suedeză, relatează AFP.

Un bărbat din Cluj a amenințat o femeie că va publica imagini compromiţătoare cu ea și i-a cerut în schimb 12.000 de euro
Un bărbat din Cluj a amenințat o femeie că va publica imagini compromiţătoare cu ea și i-a cerut în schimb 12.000 de euro

Un bărbat din Cluj-Napoca a fost arestat preventiv după ce a şantajat o femeie, ameninţând-o că va publica imagini compromiţătoare cu aceasta şi obţinând astfel circa 12.000 de euro.

Recomandări
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă

Corpul de Control al Premierului va verifica toate entitățile implicate în dezastrul de la Praid.

Răzbunarea lui Putin. Cum răspunde liderul rus după atacul ucrainean
Răzbunarea lui Putin. Cum răspunde liderul rus după atacul ucrainean

Vladimir Putin va căuta răzbunare pentru atacul cu drone asupra unor baze militare ruse, avertizează Donald Trump.

Noi percheziții la mai mulți medici în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală
Noi percheziții la mai mulți medici în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiștii Serviciului Omoruri, au efectuat în dimineața de joi, 5 iunie, mai multe percheziții domiciliare în București, vizând locuințele unor cadre medicale.