Un bătrân infectat cu Covid-19 s-a sinucis în Spitalul Județean din Galați

×
Codul embed a fost copiat

Decizie tragică luată de un bărbat de 68 de ani din Galați, internat în secția dedicată pacienților cu Covid din Spitalul Județean.

Pacientul a decis să-și ia viața chiar în salon, deși tocmai ce depășise cea mai grea perioadă a bolii. Bărbatul urma să fie transferat spre altă unitate medicală pentru că se simțea mai bine.

Incidentul s-a petrecut chiar în salonul în care pacientul, bolnav de covid, își revenea după zile bune de stat la secția de Terapie Intensivă.

Cadrele medicale au fost cele care l-au observat pe bărbatul de 68 de ani și imediat au început procedurile de resuscitare.

Mai bine de 100 de minute s-au chinuit medicii să-l readucă la viață, dar nu au reușit.

Citește și
porci
Un bărbat din Galați a murit, după ce s-a împuşcat accidental cu un pistol de asomat porcii. Ce încercase să facă înainte

Medicii și polițiștii veniți la fața locului nu înțeleg motivul sinuciderii, mai ales că bărbatul urma să fie transferat din spital pentru că se simțea mai bine.

Pacientul a fost internat pe 17 noiembrie, iar starea lui a fost destul de gravă pentru că a necesitat internare la secția ATI.

Joi seară, bărbatul urma să ajungă într-o secție unde sunt tratate cazurile ușoare.

Ancheta a fost preluată de polițiștii din Galați.

Articol recomandat de sport.ro
Fotbalistul pe care Gigi Becali voia să-l folosească pentru transferul verii și-a luat o ”bijuterie” de peste 320.000 de euro
Fotbalistul pe care Gigi Becali voia să-l folosească pentru transferul verii și-a luat o ”bijuterie” de peste 320.000 de euro
Citește și...
Bătaie în trafic în centrul Galațiului. Camerele primăriei au surprins totul
Bătaie în trafic în centrul Galațiului. Camerele primăriei au surprins totul

Bătaie între șoferi, într-o intersecție din centrul Galațiului. Scenele şocante au fost surprinse de camerele de supraveghere ale primăriei.

Un bărbat din Galați a murit, după ce s-a împuşcat accidental cu un pistol de asomat porcii. Ce încercase să facă înainte
Un bărbat din Galați a murit, după ce s-a împuşcat accidental cu un pistol de asomat porcii. Ce încercase să facă înainte

Un bărbat de 35 de ani din localitatea Buceşti, comuna Iveşti, judeţul Galaţi, a murit după ce s-a împuşcat accidental cu un pistol de asomat porcii.

Focare de coronavirus la Spitalul Județean de Urgență din Galați. Zeci de cadre medicale, infectate
Focare de coronavirus la Spitalul Județean de Urgență din Galați. Zeci de cadre medicale, infectate

Trei secţii ale Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Andrei" din Galaţi se închid pentru dezinfecţie terminală.

Recomandări
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute

Problema aglomerării din școli putea fi rezolvată în multe localități. Unii edili au avut și până acum soluții, dar nu le-au pus în aplicare.

Salina Praid se scufundă și se inundă, iar statul se spală pe mâini și se scuză. Lipsa „atribuțiilor”
Salina Praid se scufundă și se inundă, iar statul se spală pe mâini și se scuză. Lipsa „atribuțiilor”

Salina Praid este pe cale să se prăbușească complet din cauza inundațiilor din ultima perioadă și odată cu ea, întreaga zonă turistică din Harghita.  

Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD
Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD

Președintele României și liderii PSD, PNL, USR și UDMR au stat, vineri, pentru prima dată la aceeași masă și au discutat despre formarea Guvernului.