Un bucureştean a furat 20 de trotinete electrice de pe stradă. Jumătate le-a vândut, jumătate le-a vopsit şi le-a închiriat

trotinete electricte
Pro TV

Un bărbat de 36 de ani din Bucureşti e suspectat că ar fi furat 20 de trotinete electrice deţinute de o firmă care se ocupă cu închirierea acestora, după ce le-ar fi dezactivat sistemul GPS.

Potriviţ comunicatului Poliţiei Capitalei, în seara de 20.11.2020, în jurul orei 23.30, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București - Secția 23 Poliție a fost sesizată de către reprezentantul unei societăți comerciale cu privire la faptul că în ultima perioadă, prin dezactivarea sistemului GPS, mai multe trotinete electrice au fost sustrase de pe raza municipiului București.

Polițiștii au demarat investigațiile și în scurt timp au reușit recuperarea a 10 trotinete electrice.

Din cercetări a rezultat presupunerea rezonabilă că un bărbat de 36 de ani, din București, ar fi sustras trotinetele, parte din ele comercializându-le, iar altele, după ce le-a adus modificări (vopsire), le-ar fi închiriat în regim propriu.

Ieri, 21.11.2020, la adresa bărbatului, în baza mandatului, a fost efectuată o percheziție domiciliară, fiind identificate și ridicate alte 10 trotinete electrice.

Citește și
trotinete
Trotinetele, un pericol tot mai mare pentru pietoni: „Riști să te lovească pur și simplu”

Cercetările sunt continuate de Secția 23 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Toate cele 20 de trotinete electrice, în valoare de 40.000 de lei urmează a fi predate persoanei vătămate.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Cum a fost lovit mortal de o trotinetă electrică un profesor pensionar, în Buzău
Cum a fost lovit mortal de o trotinetă electrică un profesor pensionar, în Buzău

Un accident înfiorător s-a petrecut într-un parc din Buzău, implicând o trotinetă electrică.

Trotinetele, un pericol tot mai mare pentru pietoni: „Riști să te lovească pur și simplu”
Trotinetele, un pericol tot mai mare pentru pietoni: „Riști să te lovească pur și simplu”

Cei care folosesc trotinete electrice au fost luați în vizorul polițiștilor.

Companiile de asigurări au lansat oferte de polițe pentru cei cu trotinete electrice
Companiile de asigurări au lansat oferte de polițe pentru cei cu trotinete electrice

Pentru că se înmulțesc accidentele din trafic în care sunt implicate trotinetele electrice, pe piața asigurărilor au apărut noi oferte. Firmele de profil au început să încheie polițe și pentru cei care folosesc aceste mijloace de transport.

Recomandări
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”

Președintele american Donald Trump a declarat că intenționează să impună un taxe vamale de 50% asupra importurilor din Uniunea Europeană de la 1 iunie, afirmând că discuțiile cu blocul comunitar "nu duc nicăieri".  

Franța respinge acuzațiile despre o presupusă ingerinţă în scrutinul prezidenţial din România. „Complet nefondate”
Franța respinge acuzațiile despre o presupusă ingerinţă în scrutinul prezidenţial din România. „Complet nefondate”

Purtătorul de cuvânt al Ministerului z pentru Europa şi Afaceri externe: transmite, vineri, că acuzaţiile care circulă despre o presupusă ingerinţă a Franţei în scrutinul prezidenţial din România sunt complet nefondate.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.