Un băiat de 14 ani a furat o mașină și a accidentat grav două femei, apoi a fugit. Procurorii îl cercetează în libertate

Poliția

Un puști de 14 ani a rănit grav două femei, luni, conducând o mașină furată. Procurorii nu l-au considerat însă pericol public, dispunând cercetarea acestuia în libertate, deși fugise de la fața locului.

Accidentul rutier a avut loc luni seara, la doi pași de centrul Capitalei, pe Bulevardul Corneliu Coposu. Două femei, una de 35 de ani și cealaltă de 19, au fost lovite pe trecerea de pietoni, iar autoturismul care le-a acroșat a izbit apoi o altă mașină și s-a înfipt într-un stâlp.

Șoferul fugise, dar a fost prins repede de polițiști, care au fost surprinși să constate că avea doar 14 ani, evident fără permis, iar pe deasupra mai furase și mașina cu care a produs accidentul.

Autoturismul aparține unei firme de car-sharing.

„În urma investigațiilor și verificărilor efectuate de polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere, a fost identificat conducătorul auto, minor în vârstă de 14 ani, care la data de 31 august a.c., în jurul orei 18.00, profitând de faptul că un autoturism a fost lăsat neasigurat și cu cheia în , a pătruns în acesta împreună cu un alt bărbat, în vârstă de 18 ani. În continuare, minorul a sustras autovehiculul, în scopul folosirii pe nedrept și fără consimțământul proprietarului, conducându-l pe Bd. Corneliu Coposu, dinspre Bd. Mircea Voda către Piața Unirii, deși nu poseda carnet de conducere pentru nicio categorie de vehicule” a comunicat Poliția Capitalei.

Citește și
Ben Hodges
Generalul american Ben Hodges avertizează România: Dacă Rusia va ataca NATO, va bombarda Portul Constanţa şi ţinte civile

La un viraj la dreapta, a accidentat cele două femei care traversau pe trecerea de pietoni, pe culoarea verde a semaforului.

Anchetatorii vor să afle dacă are discernământ

 

„După producerea accidentului, atât conducătorul auto cât și pasagerul dreapta față au coborât din autoturism și au părăsit locul accidentului, fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei au mai stabilit polițiștii în anchetă” se mai arată în comunicatul Poliției.

Femeile rănite, dar și tânărul de 18 ani, pasager pe scaunul din dreapta, au ajuns la spital.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0 și cu aparatul Drug Test, rezultatul fiind negativ.

În ciuda consecințelor grave ale faptelor comise, procurorul nu a cerut nici măcar arest la domiciliu!

„Nu au fost dispuse măsuri privative de libertate, activitățile fiind continuate în vederea stabilirii discernământului conducătorului auto” au precizat polițiștii.

Minorul este cercetat pentru infracțiunile de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere și furt în scop de folosință.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Generalul american Ben Hodges avertizează România: Dacă Rusia va ataca NATO, va bombarda Portul Constanţa şi ţinte civile
Generalul american Ben Hodges avertizează România: Dacă Rusia va ataca NATO, va bombarda Portul Constanţa şi ţinte civile

Generalul american Ben Hodges, fostul şef al Forţelor Terestre Americane din Europa, a declarat, joi seară, că istraţia Trump este imprevizibilă şi nu poate să excludă scenariul în care SUA vor retrage mai multe trupe de pe teritoriul Europei.

Cod galben de inundații pe râuri din Moldova şi Transilvania, până vineri dimineaţa. Avertismentul hidrologilor
Cod galben de inundații pe râuri din Moldova şi Transilvania, până vineri dimineaţa. Avertismentul hidrologilor

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de inundaţii, ce vizează până vineri dimineaţa râuri de pe raza a nouă judeţe din Moldova şi Transilvania.

Descarcă modelul cererii de finanţare pentru Programul
Descarcă modelul cererii de finanţare pentru Programul "Rabla" 2025

istraţia Fondului pentru Mediu (AFM) pune la dispoziţia persoanelor fizice modelul cererii de finanţare din cadrul programului "Rabla" 2025.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că i-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie şi să rămână cu rol informativ.