Un elev a ajuns la spital după ce a fost agresat de un coleg. Mamă: „După o lună de amenințări că îl bate, l-a bătut”

×
Codul embed a fost copiat

Un elev de 14 ani din localitatea constănțeană Corbu a ajuns la spital, după ce ar fi fost atacat și lovit de către un coleg de școală.

 

Incidentul a avut loc după orele de curs, în timp ce elevul era în drum spre casă.

Mama adolescentului a fost cea care a sunat la 112, speriată de rănile cu care acesta a ajuns acasă.

Simona Dumitriu, mama elevului:A avut un conflict cu copilul ăsta care nu îl lasă în pace și după o lună de amenințări că îl bate, îl bate și l-a bătut. Am chemat ambulanța, i s-au făcut investigații, radiografii. S-a sesizat și poliția mi s-a spus să fac mai departe un certificat medicolegal”.

Tânărul a ajuns în cele din urmă la spital. Atacatorul ar fi un coleg de școală care are o situație dificilă în familie. Tatăl este plecat din țară, iar băiatul stă mai mult cu bunicii. O anchetă a fost deschisă la nivelul școlii, chiar dacă incidentul nu a avut loc în incinta instituției.

Citește și
job, cautare, salarii
6 programe de Internship la care să aplici în 2023

Elena Preda, directorul școlii:Am demarat acțiuni atât la ciclul primar, cât și gimnazial și toate merg pe prevenție, toate sunt pentru stăpânirea furiei pentru stăpânirea emoțiilor, nicicum pentru găsirea unui vinovat. Deoarece acest eveniment regretabil nu s-a întâmplat în curtea școlii și după efectuarea programului, măsurile care trebuiesc luate strict nu sunt luate de către noi”.

Potrivit psihologilor școlari, numărul cazurilor de violență dintre elevi este în creștere.

Elena Stambuli, psiholog școlar:Copiii din ziua de astăzi nu mai știu cum să își gestioneze emoțiile, nu știu decât să apeleze la forme de agresivitate fizică de cele mai multe ori. Asta se întâmplă pentru că ajung într-un anturaj nepotrivit și pentru că au părinți foarte permisivi care nu le impun reguli stricte”.

La rândul lor polițiștii au deschis o anchetă. La audieri vor fi chemați și părinții elevului care a provocat incidentul.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali, dezvăluiri-șoc despre Simion! Adevărul dureros despre fostul șef de galerie
Gigi Becali, dezvăluiri-șoc despre Simion! Adevărul dureros despre fostul șef de galerie
Citește și...
Mai mulți cetățeni turci s-au luat la bătaie într-o secție de vot din Amsterdam. Care a fost motivul
Mai mulți cetățeni turci s-au luat la bătaie într-o secție de vot din Amsterdam. Care a fost motivul

Poliția a fost chemată să intervină în forță la o secție de votare din Amsterdam, unde mai mulți cetățeni turci s-au dus să-și aleagă președintele și parlamentarii.

6 programe de Internship la care să aplici în 2023
6 programe de Internship la care să aplici în 2023

În perioada verii, multe dintre companii pun la bătaie programe de internship și de practică.

Proteste violente în Franța. Sindicatele susțin că peste 2 milioane de oameni au ieșit în stradă
Proteste violente în Franța. Sindicatele susțin că peste 2 milioane de oameni au ieșit în stradă

1 mai cu violențe în Franța, la Paris, dar și la Lyon și Nantes. În capitala ză, câteva sute de protestatari violenți s-au luat la bătaie cu poliția, în fața manifestanților pașnici.

Bătaie cu bâte și bolovani în Dâmbovița. Scandalul ar fi pornit de la o taxă de protecție neplătită
Bătaie cu bâte și bolovani în Dâmbovița. Scandalul ar fi pornit de la o taxă de protecție neplătită

Opt indivizi sunt cercetați penal în Dâmbovița, după o încăierare cu bâte, bolovani și topoare, în urma căreia un adolescent a fost rănit la cap, iar un bărbat a suferit fracturi.

Cine va reprezenta România la faza globală Red Bull Doodle Art? Câștigătoarea a lucrat 17 ore la desenul ei
Cine va reprezenta România la faza globală Red Bull Doodle Art? Câștigătoarea a lucrat 17 ore la desenul ei

Sute de tineri și-au pus imaginația la bătaie la Red Bull Doodle Art, un eveniment de artă urbană, organizat la București. Doodle-urile sunt, de fapt, desene pe care le faci cu pixul, creionul sau markerul, în timp ce mintea îți e ocupată cu... altceva.

Recomandări
Nicușor Dan propune o reformă fiscală în două etape: Pachet cu măsuri pentru deficit până în 30 iunie, apoi
Nicușor Dan propune o reformă fiscală în două etape: Pachet cu măsuri pentru deficit până în 30 iunie, apoi "construcție"

Președintele Nicușor Dan a avut joi, la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu reprezentanții mediului asociativ de afaceri.      

Cod galben de furtuni, cu averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic, în cea mai mare parte a țării. HARTĂ
Cod galben de furtuni, cu averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic, în cea mai mare parte a țării. HARTĂ

Meteorologii anunţă că, pe parcursul zilei de joi, se vor semnala furtuni, cu averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic, în cea mai mare parte a ţării.

Imagini din dronă cu suprafețe uriașe sub ape, în Covasna. Apa atinge pe alocuri 2 metri. VIDEO
Imagini din dronă cu suprafețe uriașe sub ape, în Covasna. Apa atinge pe alocuri 2 metri. VIDEO

E dezastru în județul Covasna, din cauza inundațiilor! Apele acoperă suprafețe tot mai mari de teren! Sute de oameni sunt evacuați de autorități din localitățile Băcel și Lunca Mărcușului, unde se fac deversări controlate.