Gara de Nord, transformată într-un mall amplasat pe "Calea Mătăsii". Visul ministrului Cuc

×
Codul embed a fost copiat

La capitolul vise şi promisiuni nu ne întrece nimeni. De exemplu, cea mare poartă feroviară din România, Gara de Nord, se va transforma într-un mall uriaş, cu două terminale, iar trenurile vor circula prin subteran, până la metrou.

Ideile futuriste sunt prezentate într-o strategie de dezvoltare, pusă în dezbatere publică, de ministeru Transporturilor. Tipic pentru noi, oficialii nu ştiu şi când se vor apuca de lucru.

Iată cum ar trebui să arate viitoarea Gara de nord. În mijloc, chiar pe liniile de cale ferată ar tebui să crească un mall uriaş, cu o arhitectură modernă şi o parcare generoasă.

Actuala clădire a gării, monument istoric, este păstrată intactă, dar va fi complet reabilitată.

Potrivit noii strategii, trenurile care vor ajunge în gara de nord vor coborî în subteran. Asta pentru a asigura interconectivitatea cu metroul din Bucureşti. Având însă în vedere traseul metroului, muncitorii vor fi obligaţi să sape până la 30 de metri în subteran. Până acolo vor ajunge noile linii de cale ferată.

Citește și
tabela gara de nord
Tren cu întârziere de aprope 1.000 de minute, în Gara de Nord. Care este explicaţia

Ca să crească numărul de pasageri, strategia prevede două terminale, legate între ele printr-un tren special.

De altfel, gară ar trebui să devină un punct important pe aşa-numita "Cale a Mătăsii" care asigură legătura dintre Europa şi Asia.

Strategia pusă în dezbatere publică pe site-ul ministerului Transporturilor este gândită de specialişti ai Universităţii de Arhitectură "Ion Mincu" din Bucureşti.

Din păcate, nu prevede termene clare de realizare sau buget. Oficialii CFR Infrastructura susţin că reprezintă doar un proiect feroviar de perspectivă care se poate realiza în parteneriat public-privat. Dacă va fi vreodată gata, va semăna cu gările din Viena sau din Berlin, se arată în strategie.

Deocamdată avem mare nevoie de linia de cale ferată care va lega Gara de nord de Aeroport, nu de alta dar se apropie Campionatul European de fotbal.

În timpul Campionatului European de Fotbal vor fi foarte multe avioane care vor ateriza pe aeroportul Otopeni. Ministerul Transporturilor vrea să îi ducă pe microbiştii care vor veni la noi în ţară pentru cele patru meciuri cu ajutorul trenului pe calea ferată către BUcureşti. Aşa că va lega actuala linie de cale ferată de aeroport. au început deja lucrările, se face organizare de şantier.

Totuşi, proiectul este contestat de locuitorii care au case sau terenuri în apropierea şantierului. Aceştia sunt nemulţumiţi de banii primiţi pentru terenurile expropiate, dar şi de disconfortul creat.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
Citește și...
Trenuri blocate lângă Bucureşti, după ce 10 linii din Gara de Nord au rămas fără curent
Trenuri blocate lângă Bucureşti, după ce 10 linii din Gara de Nord au rămas fără curent

Probleme mari pe calea ferată, luni seară

Tren cu întârziere de aprope 1.000 de minute, în Gara de Nord. Care este explicaţia
Tren cu întârziere de aprope 1.000 de minute, în Gara de Nord. Care este explicaţia

Tabela de sosiri din gara de Nord ar putea deveni în curând neîncăpătoare pentru câte minute de întârziere acumulează trenurile.

Reacțiile europenilor când au văzut pe Reddit poza unei locomotive din România
Reacțiile europenilor când au văzut pe Reddit poza unei locomotive din România

Fotografia unei locomotive din Gara de Nord, București, a devenit una dintre cele mai apreciate imagini pe subcategoria dedicată Europei de pe platforma de socializare Reddit.

”Nașul” unui tren a fost uitat pe peron, Gara de Nord. Un călător a filmat momentul
”Nașul” unui tren a fost uitat pe peron, Gara de Nord. Un călător a filmat momentul

„Naşul” unui tren Săgeata Albastră care circula pe ruta Bucureşti - Târgovişte a fost uitat, vineri dimineaţă, pe peronul Gării de Nord din Bucureşti.

Recomandări
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul

Valentin Lazea, economistul-șef al BNR, a prezentat cele patru greșeli făcute de guvernanți care au dus la explozia deficitului bugetar. 

Verificări la ANAF. Curtea de Conturi a descoperit „deficiențe privind colectarea TVA” și mii de firme cu aceeași adresă
Verificări la ANAF. Curtea de Conturi a descoperit „deficiențe privind colectarea TVA” și mii de firme cu aceeași adresă

Curtea de Conturi a realizat un audit de conformitate la ANAF, în cadrul căruia a constatat, între altele, mai multe deficienţe privind evidenţa contabilă a veniturilor statului şi evidenţa analitică pe plătitori.

Statul, afectat de “Sindromul Praid”. „Dacă pune cineva două mine antitanc la Parlament, nu știm cine trebuie să intervină”
Statul, afectat de “Sindromul Praid”. „Dacă pune cineva două mine antitanc la Parlament, nu știm cine trebuie să intervină”

Statul român are numeroase vulnerabilități legislative și instituționale, care pot fi speculate cu ușurință de state ostile ca Rusia, în războiul hibrid pe care îl duce împotriva României.