Un nou val de caniculă lovește România. Temperaturile au ajuns la 37 de grade la umbră

×
Codul embed a fost copiat

Vara se simte bine în România, dovadă că un nou val de caniculă a cuprins întreaga ţară. Aici rămâne, până la sfârşitul săptămânii cel puţin. Meteorologii anunţă, oricum, că temperaturile rămân ridicate pentru încă o lună.

La o terasă în centrul Bucureştiului, temperatura este mai abilă datorită unei perdele cu aburi răcoroşi. Aici avem, seara, 27-28 de grade Celsius.

În plină stradă, sub cerul liber, sunt încă 35-36 de grade.

Meteorologii au emis miercuri o informare privind aceste temperaturi ridicate care, măsurate la umbră, au ajuns în unele locuri la 35 şi chiar 37 de grade, mai ales în sudul şi vestul ţării, dar nici în Bucureşti nu am fost departe.

Dacă vorbim însă de temperatură resimţită de corpul uman, aceasta a ajuns la 39-40 de grade, conform meteorologilor, poate chiar mai mult în plină stradă, sub bătaia directă a razelor soarelui. Iar situaţia aceasta va persista până vineri.

Citește și
canicula
Caniculă şi un aer greu de respirat în vest. Cum va fi vremea în restul țării

Ne aşteaptă deci 2 zile dificile în care indicele de confort termic, calculat în funcţie de temperatură şi umezeala din atmosferă, depăşeşte 80 de unităţi, ceea ce înseamnă un pericol pentru organism.

Mai ales bătrânii şi copiii sunt vulnerabili în aceste situaţii de stres termic, dar nici ceilalţi nu trebuie să neglijeze avertismentele specialiştilor.

Aşadar, evitaţi ieşirile în aer liber, consumaţi apă, acoperiţi-vă capul şi purtaţi haine lejere dacă trebuie totuşi să umblaţi pe afară.

Canicula va fi doar până vineri, dar meteorologii spun că şi sâmbăta şi duminică va persista disconfortul termic. Iar mai departe, conform prognozei extinse, temperaturile vor continua să fie mai ridicate decât cele normale până la jumătatea lunii septembrie.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
Citește și...
ANM a emis o informare de disconfort termic accentuat pentru următoarele zile
ANM a emis o informare de disconfort termic accentuat pentru următoarele zile

istraţia Naţională de Meteorologie a emis miercuri o informare de disconfort termic accentuat, valabilă în următoarele trei zile, în majoritatea regiunilor ţării.

Caniculă şi un aer greu de respirat în vest. Cum va fi vremea în restul țării
Caniculă şi un aer greu de respirat în vest. Cum va fi vremea în restul țării

Miercuri avem soare şi o amiază călduroasă aproape peste tot. Prin vest, sud şi sud-vest va fi caniculă, se vor atinge 35...36 de grade, la umbră, şi atmosfera va fi înăbuşitoare. Valori sub 30 de grade găsim doar pe litoral.

Au preferat piscina în loc să meargă pe litoral. ”Bat drumul până la mare pentru ce?”
Au preferat piscina în loc să meargă pe litoral. ”Bat drumul până la mare pentru ce?”

Dacă nu au plecat la mare sau la munte, cei care au rămas în orașele încinse au fugit de arșiță în parc sau la piscine, unde s-au mai răcorit.

Temperaturile continuă să crească. De săptămâna viitoare se instalează canicula
Temperaturile continuă să crească. De săptămâna viitoare se instalează canicula

Duminică avem vreme frumoasă în majoritatea zonelor şi doar pe la munte mai pot să apară ceva înnorări şi ploi de scurtă durată. În rest, atmosferă plăcută şi maxime de la 23 de grade în Transilvania estică, la 33 de grade prin sudul Olteniei.

Recomandări
MAE: Doi cetăţeni români se află printre victimele atacului armat de la o şcoală din Austria
MAE: Doi cetăţeni români se află printre victimele atacului armat de la o şcoală din Austria

Doi cetăţeni români se află printre persoanele rănite în urma atacului de la o şcoală din Graz, Austria, familiile acestora fiind informate cu privire la starea lor, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Restricții de circulație pe timp de noapte, instituite la Los Angeles. Poliția a început să efectueze „arestări în masă”
Restricții de circulație pe timp de noapte, instituite la Los Angeles. Poliția a început să efectueze „arestări în masă”

Primarul din Los Angeles, Karen Bass, a anunţat că, începând din noaptea de marţi spre miercuri, se instituie restricţii de circulaţie la Los Angeles, ca măsură de urgenţă, scrie CNN.

VOYO găzduiește Premier League. Urmărește pentru prima dată în România toate meciurile, de pe orice dispozitiv
VOYO găzduiește Premier League. Urmărește pentru prima dată în România toate meciurile, de pe orice dispozitiv

Începând din acest sezon, fanii Premier League vor putea urmări, oriunde și oricând, pentru prima oară în România, toate meciurile exclusiv pe VOYO.