Un nou ventilator mecanic românesc, prezentat la Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”

Ventilator mecanic prezentat la Academia Militară
Agerpres

Premierul Ludovic Orban și miniștrii Nicolae-Ionel Ciucă, Nelu Tătaru și Virgil-Daniel Popescu au asistat, miercuri, la prezentarea unui ventilator mecanic proiectat pentru a veni în sprijinul spitalelor şi autorităţilor în lupta împotriva pandemiei.

Ventilatorul a fost prezentat la Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”.

Ventilatorul mecanic este un produs românesc și a fost realizat în urma colaborării ştiinţifice dintre Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”, universitate politehnică de prestigiu a Ministerului Apărării Naţionale şi BlueSpace Tehnology (BST), un operator economic recunoscut în Industria Naţională de Apărare, potrivit unui comunicat al MApN.

Proiectul a demarat în urmă cu o lună, iar echipa de cadre didactice, cercetători şi studenţi doctoranzi ai Academiei au lucrat într-un ritm accelerat, pentru a răspunde cerinţelor cu care ţara noastră se confruntă în prezent.

Academia Tehnică Militară „Ferdinand I” a asigurat partea de proiectare a ventilatorului, în timp ce BlueSpace Tehnology s-a ocupat de integrarea și dezvoltarea acestui demonstrator tehnologic spre faza de prototip pentru a fi omologat şi introdus în procesul de fabricaţie.

Citește și
vremea
Val de aer fierbinte în România. Meteorologii anunță temperaturi de până la 31 grade

„Am arătat că suntem o instituție credibilă nu doar în sondaje, ci și în fapte. Demonstratorul tehnologic al ventilatorului mecanic pe care l-am văzut, astăzi, funcționând reprezintă o realizare tehnică remarcabilă. Urmează pașii cei mai importanți: omologarea prototipului și integrarea în producție. Am mare încredere în echipa de cercetători de la Academia Tehnică Militară. Vom duce la capăt acest angajament și vom produce în țară un echipament de care avem mare nevoie”, a declarat ministrul Apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă

Articol recomandat de sport.ro
"O zi mare pentru tenisul românesc!" Veste excelentă pentru Simona Halep
"O zi mare pentru tenisul românesc!" Veste excelentă pentru Simona Halep
Citește și...
Anunt oficial: Toate deplasarile in scop turistic vor fi permise de pe 15 mai. Ce se va intampla cu mall-urile
Anunt oficial: Toate deplasarile in scop turistic vor fi permise de pe 15 mai. Ce se va intampla cu mall-urile

Anunt oficial: Toate deplasarile in scop turistic vor fi permise de pe 15 mai. Ce se va intampla cu mall-urile

Val de aer fierbinte în România. Meteorologii anunță temperaturi de până la 31 grade
Val de aer fierbinte în România. Meteorologii anunță temperaturi de până la 31 grade

Vremea este nehotarată în ultima lună de primăvară. Dacă la munte suntem în plină iarnă, cu zăpadă și viscol, la altitudini mai mici, ploile torențiale și grindină au distrus culturile.

Recomandări
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”

Pensiile speciale se numără printre reformele eșuate din PNRR, dar și o „piatră de moară” de gâtul guvernanților, încercările de a le reforma ajungând să se lovească de piedici legislative.

Adrian Vasilescu: Dacă BNR ar fi lăsat cursul în voia pieței, ”deprecierea leului ar fi fost cu adevărat istorică”
Adrian Vasilescu: Dacă BNR ar fi lăsat cursul în voia pieței, ”deprecierea leului ar fi fost cu adevărat istorică”

Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Mugur Isărescu, a explicat că dacă nu ar fi fost întreprinse măsuri urgente de către BNR și ar fi lăsat cursul în voia pieţei, deprecierea leului ar fi fost cu adevărat istorică.

Grindeanu: Măsurile fiscale au fost „puse pe hold” timp de un an, din cauza perioadei electorale
Grindeanu: Măsurile fiscale au fost „puse pe hold” timp de un an, din cauza perioadei electorale

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat joi că reforma fiscală nu a avut motive electorale, ci a fost amânată până după alegeri printr-un acord între partidele fostei coaliții de guvernare.