Un oltean beat și cu permisul anulat, reţinut de poliţişti după ce a fost urmărit în trafic

politie
Shutterstock

Un bărbat de 35 de ani din judeţul Olt a fost reţinut de poliţişti după ce a condus fără permis şi sub influenţa alcoolului, el fiind prins după o urmărire în trafic. 

Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei oraşului Balş au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism care circula pe strada Mirila din comuna Bobiceşti. Întrucât conducătorul auto nu a oprit la semnalul regulamentar al poliţistului, s-a pornit în urmărirea acestuia până pe strada Sarului, unde a coborât din autoturism şi a fugit pe câmp, într-o cultură de cereale, anunță Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt, citat de News.ro.

 
Șoferul, care a fost prins şi imobilizat de poliţişti, are 35 de ani și este din comuna Bobiceşti.
 
Întrucât emana halenă alcoolică, poliţiştii i-au solicitat testarea cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat testarea, fiind transportat la Spitalul orăşenesc Balş, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge.
 
De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliţiei Române, s-a constatat faptul că tânărul avea permisul de conducere anulat.
 
Astfel, poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
 
Ulterior, pe numele bărbatului a fost emisă o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, acesta fiind dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt.
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Ce lovitură! Cristiano Ronaldo și-a dat acordul și semnează
NEWS ALERT Ce lovitură! Cristiano Ronaldo și-a dat acordul și semnează
Citește și...
Șofer din Târgu Ocna, prins de două ori băut la volan, în decurs de câteva ore. Ce a pățit individul
Șofer din Târgu Ocna, prins de două ori băut la volan, în decurs de câteva ore. Ce a pățit individul

Nesăbuință cu repetiție, plătită în final cu un drum în arest, la Târgu Ocna.

Un bărbat a scăpat ca prin minune după ce parbrizul maşinii sale a fost străpuns de zeci de bare de fier-beton | FOTO
Un bărbat a scăpat ca prin minune după ce parbrizul maşinii sale a fost străpuns de zeci de bare de fier-beton | FOTO

Un şofer în vârstă de 24 de ani a scăpat ca prin minune după ce parbrizul mașinii sale a fost străpuns de zeci de bucăți de fier-beton.

 

 

Şofer drogat în vârstă de 22 de ani, oprit în trafic de poliție, în Mioveni. A fost pus la pământ şi încătuşat
Şofer drogat în vârstă de 22 de ani, oprit în trafic de poliție, în Mioveni. A fost pus la pământ şi încătuşat

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, oprit în trafic de către un echipaj de Poliţie pe un bulevard din Mioveni, a fost pus la pământ şi încătuşat, imaginile fiind filmate şi publicate online.

Ce spune șoferul care a lovit în plin cu mașina un bărbat care mergea pe marginea drumului, în Olt. VIDEO
Ce spune șoferul care a lovit în plin cu mașina un bărbat care mergea pe marginea drumului, în Olt. VIDEO

Un bărbat în vârstă de 30 de ani din Slatina a fost izbit joi de un șofer într-o comună din județul Olt.

Momentul în care un pieton este spulberat de un șofer în comuna Cârlogani, Olt. Bărbatul se află în stare gravă | VIDEO
Momentul în care un pieton este spulberat de un șofer în comuna Cârlogani, Olt. Bărbatul se află în stare gravă | VIDEO

Un tânăr în vârstă de 30 de ani, rezident în Slatina, a fost victima unui accident rutier în comuna Cârlogani, satul Cepari, după ce a fost lovit de un vehicul pe DJ 677. Evenimentul a avut loc în cursul zilei de joi.  

Recomandări
Coiful din tezaurul dacic ar putea fi pierdut pentru totdeauna. Țările de Jos sunt pregătite să ne despăgubească
Coiful din tezaurul dacic ar putea fi pierdut pentru totdeauna. Țările de Jos sunt pregătite să ne despăgubească

Guvernul din Țările de Jos presupune că va trebui să ramburseze costurile pentru coiful dacic și cele trei brățări de aur furate de la Muzeul Drents. Ministerul Educației, Culturii și Științei scrie că „cel mai probabil” va trebui să plătească daunele.

Americanii amenință că se retrag din negocierile de pace din cauza lui Putin. Washingtonul pune piciorul în prag
Americanii amenință că se retrag din negocierile de pace din cauza lui Putin. Washingtonul pune piciorul în prag

Adjunctul interimar al SUA, John Kelley, a avertizat, la ONU, că Washingtonul ar putea renunța la inițiativele de pace dacă președintele rus Vladimir Putin nu oprește agresiunea asupra Ucrainei.

România riscă să piardă 11,9 miliarde de euro din fondurile PNRR. „Scuzele și explicațiile” prezentate de Boloș
România riscă să piardă 11,9 miliarde de euro din fondurile PNRR. „Scuzele și explicațiile” prezentate de Boloș

România se confruntă cu riscul de a pierde aproape 12 miliarde de euro din fondurile europene alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) din cauza întârzierilor în implementarea proiectelor.