Un om de afaceri sibian, dispărut de trei luni, a fost găsit mort în Pădurea Băneasa din București

×
Codul embed a fost copiat

Alexandru Coman, un om de afaceri sibian, stabilit de câțiva ani în București, a fost descoperit mort în Capitală, în Pădurea Băneasa din București.

Acesta fost găsit în proximitatea căii ferate și se află într-o stare avansată de putrefacție. Conform polițiștilor, bărbatul s-a sinucis, fiind găsit spânzurat.

„În data de 25 ianuarie 2022, prin apel 112,Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București a fost sesizată cu privire la faptul că intr-o zonă împădurită din sectorul 1 a fost găsit decedat un bărbat. Cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri - Biroul Morți Supecte și Ucideri din Culpă în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul. Trupul neînsuflețit a fost ridicat și transportat la INML în vederea efectuării necropsiei”, a transmis Poliția Capitalei.

Sibianul în vârstă de 49 de ani a dispărut în data de 21 octombrie. Potrivit apropiaților, ar fi plecat de acasă doar cu portofelul și telefonul, „fără încărcător, fără laptop, fără haine de schimb”.

Acesta figurează și în secțiunea „Persoane dispărute”, pe site-ul Poliției Române.

Citește și
elicopter smurd
Un turist a suferit fractură de bazin pe un traseu de mountain-bike din Azuga. A fost evacuat cu elicopterul

Potrivit anunțului postat de poliție atunci când s-a semnalat dispariția sa, Alexandru Coman a plecat în data de 21 octombrie, în jurul orei 10:30, de la locuința în care locuiește fără forme legale, din București.

Cristina Dobre, corespondent PROTV: „Trupul omului de afaceri Alexandru Coman a fost descoperit de un trecător, într-o lizieră din zona Băneasa a Capitalei. Cel care l-a găsit a sunat imediat la 112, acolo s-au deplasat Polițiștii Secției 2 iar potrivit procedurii, au fost chemați și polițiștii de la Omoruri. Anchetatorii au constatat că bărbatul era spânzurat iar trupul era într-o stare avansată de descompunere. Și-ar fi pus capăt zilelor în urmă cu trei luni. Când a plecat de acasă, apropiații săi au spus că avea cu el doar telefonul și portofelul, fără să ia după el și un încărcător, laptopul pe care îl folosea destul de des, sau haine de schimb. Bărbatul de 49 de ani fusese dat dispărut de familie în luna octombrie 2021, prima dată pe Facebook, rețelele sociale, iar apoi s-au adresat Poliției, care a publicat anunțul la secțiunea „Persoane dispărute”. Alexandru Coman era un afacerist binecunoscut, stabilit de 15 ani în Capitală. De loc din Sibiu, avea afaceri în domeniul imobiliar, precum și în cel al plantelor decorative. Se pare că acesta intrase într-o depresie profundă după ce s-ar fi despărțit, spun anchetatorii, de soția sa cu care avea și doi copii.”

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Un turist a suferit fractură de bazin pe un traseu de mountain-bike din Azuga. A fost evacuat cu elicopterul
Un turist a suferit fractură de bazin pe un traseu de mountain-bike din Azuga. A fost evacuat cu elicopterul

Un turist în vârstă de 37 ani din Bucureşti, care s-a accidentat grav duminică pe un traseu de mountain-bike din Azuga, a fost evacuat de pe munte cu ajutorul elicopterului IGAv-SMURD de la POA Braşov.

Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam

Un cod galben de ploi torențiale a fost emis pentru 16 județe din țară, inclusiv Harghita și Covasna, care au fost deja grav lovite de inundații. În zonele unde apele s-au mai retras, oamenii au reușit să intre în locuințe pentru a constata dezastrul.

Bărbat din Craiova, arestat preventiv pentru 30 de zile după ce și-a violat fiica minoră
Bărbat din Craiova, arestat preventiv pentru 30 de zile după ce și-a violat fiica minoră

Un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Craiova, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce şi-a violat fiica în vârstă de 14 ani. Bărbatul a încercat să se sustragă cercetărilor şi a fost prins în zona Gării Craiova.

Recomandări
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam

Un cod galben de ploi torențiale a fost emis pentru 16 județe din țară, inclusiv Harghita și Covasna, care au fost deja grav lovite de inundații. În zonele unde apele s-au mai retras, oamenii au reușit să intre în locuințe pentru a constata dezastrul.

Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul
Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul

Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a explicat, duminică, după furtul a 10 milioane de lei din sediul central al Poştei din Timişoara, că procedurile interne prevăd ca la sfârşitul programului toţi banii să fie închişi într-un seif.

Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării
Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării

Hidrologii au emis, duminică, o avertizare Cod Portocaliu de inundaţii pentru judeţul Braşov, valabilă până luni, ora 9.00. Totodată, este în vigoare şi un Cod Galben, până luni la prânz, pentru râuri din mai multe judeţe din centrul şi nordul ţării.