Un pasager a murit într-un avion care făcea o cursă Valencia-Timişoara

Wizz Air
IMAGO IMAGES

Un pasager în vârstă de 78 de ani care se afla în avionul WizzAir care efectua cursa Valencia-Timişoara a decedat, joi, cel mai probabil în urma unui infarct, scrie News.ro. 

Bărbatului i-a fost acordat primul ajutor de către personalul de la bordul avionului, însă fără rezultat. Poliţia a deschis o anchetă în acest caz.

Unui pasager i s-a făcut brusc rău, joi, în timpul procedurii de aterizare a avionului Wizz Air care opera pe ruta Valencia (Spania) -Timişoara. Bărbatul, în vârstă de 78 de ani, ar fi suferit un infarct, iar primul ajutor i-a fost acordat de către personalul de bord.

Totodată, a fost alertat serviciul de urgenţă, astfel că un echipaj SMURD a intervenit rapid la sosirea avionului pe Aeroportul Timişoara, în jurul orei 12.30.

Medicii au încercat sa-l resusciteze pe bărbatul aflat în stop cardio-respirator, însă, în ciuda manevrelor de resuscitare, acesta n-a mai putut fi salvat.

Citește și
vremea
Cod galben de ploi și vijelii în mai multe zone din țară. Răcire accentuată a vremii. HARTĂ

Trupul neînsufleţit va fi preluat de medicii legişti, iar poliţiştii au inceput cercetările pentru a stabili cu precizie cum a murit bărbatul

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Cod galben de ploi și vijelii în mai multe zone din țară. Răcire accentuată a vremii. HARTĂ
Cod galben de ploi și vijelii în mai multe zone din țară. Răcire accentuată a vremii. HARTĂ

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ploi şi vijelii până duminică, pentru cea mai mare parte a Munteniei, a Moldovei şi în Dobrogea.  

Mașină de 50.000 de euro furată din Italia, descoperită la granița României. Tânăra care a încercat să scape este anchetată
Mașină de 50.000 de euro furată din Italia, descoperită la granița României. Tânăra care a încercat să scape este anchetată

O tânără de 21 de ani din Germania este anchetată de poliţiştii de frontieră după ce a încercat să iasă din România cu o maşină de 50.000 de euro furată din Italia.

Bilanţul acţiunilor antidrog ale Poliţiei şi DIICOT anul acesta: Doar 330 de kg de droguri de mare risc în 1.100 percheziții
Bilanţul acţiunilor antidrog ale Poliţiei şi DIICOT anul acesta: Doar 330 de kg de droguri de mare risc în 1.100 percheziții

Peste 930 de kg de droguri, din care 330 de kg droguri de mare risc, au fost descoperite ţi capturate anul acesta în urma acţiunilor desfăşurate de Poliţia Română şi de DICOT.

Recomandări
Ploile torențiale și grindina fac ravagii în toată țara. ”E nenorocire!”
Ploile torențiale și grindina fac ravagii în toată țara. ”E nenorocire!”

Ploile torențiale și grindina continuă să facă ravagii în țară. În mai multe zone, au fost inundate străzi și gospodării și a fost nevoie de intervenția pompierilor. Iar grindina a acoperit curțile oamenilor.  

Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice
Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice

Sezonul 15 „Românii au Talent” s-a încheiat vineri-noapte și, ca în fiecare an, telespectatorii și-au ales concurentul favorit.

SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”
SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”

Președintele Donald Trump vrea ca, de la 1 iunie, Statele Unite să impună Uniunii Europene tarife vamale masive, de 50%, pentru toate bunurile exportate peste Ocean.