Un secretar de stat din Ministerul Energiei reclamă că i-a fost furată identitatea. Ce a făcut un bărbat în numele său

×
Codul embed a fost copiat

Un secretar de stat din Ministerul Energiei a făcut plângere penală pentru furt de identitate după ce a aflat că un necunoscut se folosește de numele și funcția sa, ca să facă rost de bani.

Individul a sunat mai mulți prefecți și directori în companii de stat şi s-a prezentat drept Constantin Ștefan, apoi a cerut donații pentru un caz social.

Trei prefecți și un om de afaceri l-au avertizat zilele trecute pe Constantin Ștefan că au avut niște conversații suspecte cu un individ necunoscut.

Constantin Ștefan, secretar de stat în Ministerul Energiei: "A sunat la domnii directori și le-a cerut sume de bani și alte foloase necuvenite în numele meu, la fel, prezentându-se cu nume și prenume și calitatea mea oficială. Mi-am dat seama că sunt în mijlocul unei înscenări, mi-am sunat familia, m-am dus la poliție, evident și la celelalte organe abilitate și am depus plângere penală."

Prefectul de Argeș a fost unul dintre cei apelați de necunoscut. Individul i-a cerut numărul de telefon al unui director, dar modul în care vorbea l-a pus pe gânduri, așa că prefectul a hotărât să facă o verificare.

Citește și
Biscuiţi Petit Beurre
Alertă alimentară: Lot de biscuiţi retras de la vânzare din cauza depăşirii limitei maxime ise pentru dioxid de sulf

Radu Perianu, prefect de Argeș: "L-am sunat pe directorul respectiv. Îi ceruse o sumă de bani pentru a ajuta o persoană aflată într-o stare de sănătate dificilă. 1.000 de euro."

Și prefectul de Alba a intrat la bănuieli, după o discuție asemănătoare.

Nicolae Albu, prefect Alba: "Încă de când a fost dat telefonul am avut unele suspiciuni, pt c persoana respectiv nu a sunat prin secretariat. Este un lucru destul de grav să te substitui unui secretar de stat"

Constantin Ștefan a făcut publică situația pe pagina sa de socializare şi cere poliţiei să-l identifice pe făptaş.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Alertă alimentară: Lot de biscuiţi retras de la vânzare din cauza depăşirii limitei maxime ise pentru dioxid de sulf
Alertă alimentară: Lot de biscuiţi retras de la vânzare din cauza depăşirii limitei maxime ise pentru dioxid de sulf

Un lot de biscuiţi comercializaţi în magazinele Supeco a fost retras de la vânzare după ce s-a constatat depăşirea limitei maxime ise pentru dioxid de sulf.

 

După 6 ani de procese, o profesoară din Sibiu a obținut în instanță daune morale după ce a fost umilită de fostul iubit
După 6 ani de procese, o profesoară din Sibiu a obținut în instanță daune morale după ce a fost umilită de fostul iubit

După aproape șase ani o profesoară din Sibiu a obținut în instanță daune morale de 10 mii de euro după ce a fost umilită de fostul iubit.

Cazul băiatului de 16 ani mort de peritonită la un spital din Târgu Jiu. Expertiza medico-legală, înaintată Parchetului
Cazul băiatului de 16 ani mort de peritonită la un spital din Târgu Jiu. Expertiza medico-legală, înaintată Parchetului

Raportul de expertiză medico-legală de autopsie pentru pacientul de 16 ani decedat, în noiembrie anul trecut, în Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu Jiu a fost finalizat.

Recomandări
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”

Președintele american Donald Trump a declarat că intenționează să impună un taxe vamale de 50% asupra importurilor din Uniunea Europeană de la 1 iunie, afirmând că discuțiile cu blocul comunitar "nu duc nicăieri".  

Franța respinge acuzațiile despre o presupusă ingerinţă în scrutinul prezidenţial din România. „Complet nefondate”
Franța respinge acuzațiile despre o presupusă ingerinţă în scrutinul prezidenţial din România. „Complet nefondate”

Purtătorul de cuvânt al Ministerului z pentru Europa şi Afaceri externe: transmite, vineri, că acuzaţiile care circulă despre o presupusă ingerinţă a Franţei în scrutinul prezidenţial din România sunt complet nefondate.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.