Un șofer de 72 de ani a fost surprins când circula pe contrasens, pe A1. Bărbatul avea permisul suspendat

politie
News.ro

Un bărbat de 72 de ani din judeţul Sibiu a fost găsit de poliţişti după ce a fost surprins când circula pe contrasens, pe autostrada A1 Râmnicu Vâlcea-Deva. El avea deja permisul suspendat, fiind acum amendat şi cercetat penal.

Potrivit IPJ Sibiu, poliţiştii Biroului Poliţie Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au identificat şi au găsit un şofer care a fost surprins, luni dimineaţa, circulând pe A1, în zona km 245, pe contrasens.

„Este vorba despre un bărbat în vârstă de 72 de ani, domiciliat în Şura Mică. Din verificările efectuate de către poliţişti s-a constatat că dreptul bărbatului de a conduce autovehicule pe drumurile publice este suspendat. Astfel, poliţiştii Brigăzii Autostrăzi au deschis pe numele şoferului un dosar de cercetare penală care vizează săvârşirea infracţiunii prevăzute de articolul 335, aliniatul 2 din Codul penal”, a arătat sursa citată.

De asemenea, bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.485 de lei şi suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 120 de zile.

Măsura suspendării se va aplica după rămânerea definitivă a soluţiei dosarului penal.

Citește și
nicusor dan
Nicușor Dan propune o reformă fiscală în două etape: Pachet cu măsuri pentru deficit până în 30 iunie, apoi "construcție"
Articol recomandat de sport.ro
O fostă mare gimnastă a fost arestată!
O fostă mare gimnastă a fost arestată!
Citește și...
Nicușor Dan propune o reformă fiscală în două etape: Pachet cu măsuri pentru deficit până în 30 iunie, apoi
Nicușor Dan propune o reformă fiscală în două etape: Pachet cu măsuri pentru deficit până în 30 iunie, apoi "construcție"

Președintele Nicușor Dan a avut joi, la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu reprezentanții mediului asociativ de afaceri.      

Ministrul interimar al Afacerilor Externe: România va plăti cotizaţia la Instrumentul European pentru Pace
Ministrul interimar al Afacerilor Externe: România va plăti cotizaţia la Instrumentul European pentru Pace

Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, declară că România va plăti cotizaţia la Instrumentul European pentru Pace, care trebuia achitată până pe 13 mai.

Federaţia „Solidaritatea Sanitară”: Medicii din sistemul public românesc sunt epuizaţi, expuşi unor riscuri majore
Federaţia „Solidaritatea Sanitară”: Medicii din sistemul public românesc sunt epuizaţi, expuşi unor riscuri majore

Federaţia „Solidaritatea Sanitară” din România atrage atenţia asupra concluziilor „îngrijorătoare” ale unui studiu recent privind condiţiile de muncă ale medicilor din sistemul public de sănătate.

Recomandări
Nicuşor Dan: Partidele au înțeles că este nevoie să facem reduceri bugetare. Cel mai bine e să avem un premier politic
Nicuşor Dan: Partidele au înțeles că este nevoie să facem reduceri bugetare. Cel mai bine e să avem un premier politic

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, că ar fi cel mai bine să se formeze un Guvern cu un premier politic, susţinând că un prim-ministru tehnocrat nu are autoritate în faţa politicienilor.

Cod galben de furtuni, cu averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic, în cea mai mare parte a țării. HARTĂ
Cod galben de furtuni, cu averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic, în cea mai mare parte a țării. HARTĂ

Meteorologii anunţă că, pe parcursul zilei de joi, se vor semnala furtuni, cu averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic, în cea mai mare parte a ţării.