Un șofer din Câmpulung a ajuns cu autoturismul pe terasa unui bar

Un șofer din Câmpulung Moldovenesc a pierdut controlul volanului și a ajuns cu autoturismul pe terasa unui bar.
Un șofer, despre care se crede că ar fi consumat băuturi alcoolice, a pierdut controlul volanului, a sărit câțiva zeci de metri și s-a oprit cu autoturismul pe terasa unui bar, scrie Monitorul de Suceava.
La volanul mașinii avariate se afla un localnic în vârstă de 69 de ani. Ca urmare a accidentului, șoferul a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Se pare că bărbatul circula în direcția Suceava spre Vatra Dornei, atunci când într-o curbă a pierdut controlul volanului, a rupt parapetul de protecție de pe marginea drumului și a ajuns cu mașina în curtea unor localnici, care dețin un bar.
Șoferul a fost transportat la spital, având un traumatism toracic ușor. Nu au fost în alte victime, întrucât terasa este închisă pe timpul iernii.

Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.66 mg/l alcool pur în aerul respirat.
Pe numele bărbatului, care a produs accidentul, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, el urmând a a pagubele produse proprietarilor.