Un şofer s-a răsturnat cu maşina şi a rupt o conductă de gaz din Dej

politie

Un şofer s-a răsturnat cu autoturismul pe care îl conducea şi a avariat o conductă de gaz metan, în Dej.

"Pompierii din cadrul Detaşamentului Dej au intervenit în cursul dimineţii la un accident rutier petrecut pe strada 1 Mai din municipiul Dej. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale cu modul de descarcerare şi un echipaj SMURD, unde au găsit un autoturism ieşit în afara părţii carosabile, fără ocupanţi în acesta. Un bărbat a primit primul ajutor calificat la faţa locului şi a fost transportat la spital pentru investigaţii şi îngrijiri medicale. Totodată au fost asigurate măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor, având în vedere avaria produsă la o conductă de gaze", informează ISU Cluj.

Potrivit IPJ Cluj, şoferul de 19 ani a pierdut controlul direcţiei de deplasare.

"Din primele verificări a rezultat că un conducător auto de 19 ani, din comuna Căşeiu, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, autovehiculul intrând pe sensul opus, unde a părăsit partea carosabilă şi a intrat în gardul unui imobil, respectiv într-o conductă de gaz. A rezultat vătămarea acestuia, fiind transportat la spital. Testarea cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ", informează IPJ Cluj.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
O femeie din Dej a furat un brad din fața unui magazin. Nu a descurajat-o nici faptul că pomul s-a dezmembrat pe drum
O femeie din Dej a furat un brad din fața unui magazin. Nu a descurajat-o nici faptul că pomul s-a dezmembrat pe drum

O femeie a furat un brad artificial alb din fața unui magazin din Dej, iar proprietarul a făcut publice imaginile în speranța că cineva o va recunoaște pe hoață. De față a fost inclusiv copilul femeii, care o aștepta să ia bradul.  

Podeaua și tavanul s-au prăbușit la o bancă din Dej. Trei oameni, dintre care doi clienți, au fost răniți
Podeaua și tavanul s-au prăbușit la o bancă din Dej. Trei oameni, dintre care doi clienți, au fost răniți

Au fost momente de panică într-o bancă din Dej, unde podeaua și o parte din tavanul fals s-au prăbușit.  

Momente de panică într-o bancă din Dej. Angajaților li s-a prăbușit podeaua sub picioare
Momente de panică într-o bancă din Dej. Angajaților li s-a prăbușit podeaua sub picioare

Panică într-o bancă din Dej, unde angajații s-au trezit că li se prăbușește podeaua sub picioare. Când s-a petrecut totul, în clădire, mai mulți muncitori făceau reparații la subsol.  

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.