Un tânăr care a pierdut controlul mașinii a reușit să doboare un stâlp și bănci, în Brașov. S-a oprit cu mașina în primărie

×
Codul embed a fost copiat

Patru tineri, cu vârste cuprinse între 19 și 23 de ani, din Brașov, au scăpat cu viață după ce au fost implicați într-un grav accident, marți noapte.

Șoferul mașinii a pierdut controlul volanului și a ajuns pe trotuar, unde a distrus tot ce i-a ieșit în cale pe o distanță de aproape 100 de metri.

Acesta ar fi avut viteză foarte mare deoarece a reușit să doboare un stâlp de iluminat, a rupt câteva bănci, apoi s-a oprit în clădirea primăriei.

La fața locului s-au deplasat o autospecială pentru descarcerare, o autospecialaă cu apă și spumă, un echipaj SMURD și 3 ambulanțe SAJ.

S-a intervenit pentru acordarea asistenței medicale necesare victimelor și pentru asigurarea măsurilor p.s.i. la fața locului.

Citește și
simona halep
L'Equipe: Halep a arătat că este în formă, dar dificultăţile sale la serviciu au condamnat-o în faţa Paulei Badosa

Cele 4 victime de sex masculin, au fost transportate de către echipajele medicale la Spitalul Județean Brașov pentru investigații medicale suplimentare și îngrijiri de specialitate. Acestea erau conștiente, politraumatizate.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
AstraZeneca mai face o achiziție în piața biofarmaceutică, cumpără Fusion Pharmaceuticals pentru 2 miliarde de dolari
AstraZeneca mai face o achiziție în piața biofarmaceutică, cumpără Fusion Pharmaceuticals pentru 2 miliarde de dolari

AstraZeneca a anunţat marţi că va cumpăra compania biofarmaceutică Fusion Pharmaceuticals, pentru aproximativ 2 miliarde de dolari în numerar, transmite CNBC.

L'Equipe: Halep a arătat că este în formă, dar dificultăţile sale la serviciu au condamnat-o în faţa Paulei Badosa
L'Equipe: Halep a arătat că este în formă, dar dificultăţile sale la serviciu au condamnat-o în faţa Paulei Badosa

Suspendată iniţial pentru 4 ani pentru dopaj, Simona Halep a profitat de reducerea pedepsei pentru a reveni în circuit, marţi, la Miami. Revenirea ei s-a încheiat cu o înfrângere în faţa Paulei Badosa (1-6, 6-4, 6-3).

 

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.