Un tânăr din Bârlad care lucra într-o staţiune pe litoral a fost dat dispărut de familie

politie
Shutterstock

Un tânăr în vârstă de 25 de ani din municipiul Bârlad, plecat să lucreze într-o staţiune de pe litoral, a fost dat dispărut de familie, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, potrivit Agerpres.

„La data de 25 septembrie, Poliţia municipiului Bârlad a fost sesizată, prin plângere, cu privire la faptul că, pe 21 septembrie, Berbece Albert - Constantin, în vârstă de 25 de ani, a plecat voluntar de la locul său de muncă din staţiunea turistică Eforie Nord, judeţul Constanţa, nu a mai revenit la domiciliu şi nici nu i-a at pe membrii familiei sale. Bărbatul are constituţie atletică, o înălţime de 1.75 metri, greutatea de 75 de kilograme, păr şaten, lung şi ochi căprui. La momentul plecării, tânărul purta barbă şi ochelari de vedere", precizează un comunicat de presă transmis, joi, de reprezentanţii inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui.

În prezent, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice în vederea depistării persoanei dispărute.

Persoanele care pot oferi informaţii cu privire la bărbat sunt sfătuite să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie sau să sune la numărul de urgenţă 112.

Articol recomandat de sport.ro
Kovacs și Dembele, față în față, în finala UCL! zul, întrebat despre eliminarea controversată: ”A fost dificil!”
Kovacs și Dembele, față în față, în finala UCL! zul, întrebat despre eliminarea controversată: ”A fost dificil!”
Citește și...
O adolescentă din București este de negăsit de o săptămână. Poliția cere sprijinul cetățenilor
O adolescentă din București este de negăsit de o săptămână. Poliția cere sprijinul cetățenilor

Poliţia Capitalei solicită sprijinul cetăţenilor pentru găsirea unei adolescente a cărei dispariţie a fost anunţată în urmă cu aproape o săptămână, însă abia miercuri familia şi-a dat acordul pentru mediatizarea cazului.  

Păsările pe cale de dispariție din Delta Dunării, puse în pericol de turismul agresiv. Ce măsuri vor fi luate
Păsările pe cale de dispariție din Delta Dunării, puse în pericol de turismul agresiv. Ce măsuri vor fi luate

În Deltă, turismul agresiv pune în pericol viețile multor pasări, și-așa pe cale de dispariție. Tocmai de aceea, cercetătorii Rezervației Biosferei anunță că vor fi montate balize inteligente în zonele în care cuibăresc înaripatele.

Cum arăta celebra scriitoare Agatha Christie. A avut parte de propria-i dispariție după divorț | GALERIE FOTO
Cum arăta celebra scriitoare Agatha Christie. A avut parte de propria-i dispariție după divorț | GALERIE FOTO

Agatha Christie, pe numele întreg Dame Agatha Mary Clarissa Christie, s-a născut pe 15 septembrie 1890, în Marea Britanie, și a murit pe 12 ianuarie 1976, în aceeași țară.

Moarte misterioasă în Alba. Cadavrul unui bărbat a fost găsit pe un teren, la câteva zile de la dispariție
Moarte misterioasă în Alba. Cadavrul unui bărbat a fost găsit pe un teren, la câteva zile de la dispariție

Cadavrul unui bărbat din judeţul Alba care a dispărut încă de vineri de acasă a fost găsit pe un teren viran.

 

Descoperire uimitoare a cercetătorilor. Specia umană a fost la un pas de dispariție în urmă cu aproape un milion de ani
Descoperire uimitoare a cercetătorilor. Specia umană a fost la un pas de dispariție în urmă cu aproape un milion de ani

Este posibil ca populația umană să se fi menținut la aproximativ 1.300 de persoane timp de peste 100.000 de ani, iar acest blocaj al populației ar fi putut alimenta divergența dintre oamenii moderni, neanderthalieni și denisovani.

Recomandări
Nicușor Dan merge la Salina Praid, după inundațiile devastatoare. Președintele va ajunge și în zonele afectate din Covasna
Nicușor Dan merge la Salina Praid, după inundațiile devastatoare. Președintele va ajunge și în zonele afectate din Covasna

Nicuşor Dan merge sâmbătă la Praid, unde salina a fost grav afectată de inundaţii. Vizita are loc la invitaţia liderului UDMR Kelemen Hunor, afirmă surse politice pentru Știrile Pro TV. Președintele va merge și în Covasna.

Salina Praid, un dezastru anunțat încă din 2016. Semnalele care au fost fost ignorate de autorități și scuza găsită
Salina Praid, un dezastru anunțat încă din 2016. Semnalele care au fost fost ignorate de autorități și scuza găsită

Problemele nu se opresc nici în Praid, unde salina este inundată. Localnicii, care își pierd sursele de venit din turism, cer explicații pentru ce s-a întâmplat.

Neclarităţi şi îndoieli din partea aliaților SUA în aşteptarea summitului NATO. Cum vor să profite americanii de întâlnire
Neclarităţi şi îndoieli din partea aliaților SUA în aşteptarea summitului NATO. Cum vor să profite americanii de întâlnire

Ministrul eston al Apărării a declarat, la deschiderea unei conferinţe pe teme militare, că strategia țării față de presiunea Rusiei este să devină „o muscă ce poate paraliza un elefant”.