Un tânăr din Vaslui a murit îngropat de viu, când lucra la canalizare. "Era acoperit tot"

×
Codul embed a fost copiat

Sfârşit neaşteptat pentru un tânăr de 24 de ani. A fost acoperit de un mal de pământ în timp ce lucra într-un șanț de canalizare.

Cei care munceau cu el au sărit în ajutor şi au încercat să îl scoată la suprafaţă. Când într-un final au reuşit acest lucru, bărbatul nu mai dădea semne de viaţă.

Tânărul era din judeţul Vaslui şi lucra de cinci luni la o firmă de construcţii ce se ocupă cu canalizări şi reţele de apă în Bistriţa Năsăud. În momentul tragediei, victima nu purta costum de protecţie sau casca aşa cum prevede legea. Localnicii dar şi colegii au sărit imediat în ajutor.

Localnic: ”Mi-a spus cineva că e un băiat aici şi m-am apucat să sap până l-am descoperit, era cu faţa la peretete asta şi era cu mâna la gura când l-am găsit, prima dată i-am găsit umărul şi pe urma capul, era acoperit cu totul, avea cam o jumătate de metru de pământ pe el”.

Localnic: ”S-a surpat pământul pe băiat, aşeza ţeava, a băgat ţeavă şi trebuia s-o astupe şi s-a surpat pamântul şi l-a prins acolo. A fost un bulgăr aşa mare şi a fost gata, nu s-a mai putut face nimic, era în picioare când l-a prins”.

Citește și
Cătălin Plăiaşu
Bărbatul care voia să oprească un conflict în trafic, ucis în bătaie sub ochii şoferilor

Din primele cercetări, se pare că tânărul era angajat cu forme legale, însă pe şantier nu era echipat corespunzător şi nu avea asigurare. Cei de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bistriţă Năsăud fac cercetări pentru a vedea dacă i s-a făcut protecţia muncii.

Rodilă Gavrilă insp. şef ITM BN: ”Din primele constatări se lucra la canalizare urma să se mufeze ţeava pe porţiunea de sunt desfăcută. Mufarea nu trebuia să se facă neasigurată la adâncimea la care s-a făcut, trebuia sprijinit malul ca să nu cadă pământul pe el - sau să nu intre”.

Firma la care lucra a anunţat că va plăti cheltuielile de înmormântare.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Fiica bărbatului ucis în Pitești a dat luni BAC-ul. I s-a ascuns că tatăl ei a murit
Fiica bărbatului ucis în Pitești a dat luni BAC-ul. I s-a ascuns că tatăl ei a murit

Omul de afaceri din Piteşti ucis când a vrut să aplaneze un conflict în trafic îşi creştea singur fiica, iar aceasta a susţinut luni prima probă a Bacalaureatului. 

Bărbatul care voia să oprească un conflict în trafic, ucis în bătaie sub ochii şoferilor
Bărbatul care voia să oprească un conflict în trafic, ucis în bătaie sub ochii şoferilor

Poveste tulburătoare, petrecută în Argeş, unde un om de afaceri a murit după ce a fost bătut crunt de doi indivizi pentru că a făcut greşeala să aplaneze un conflict iscat în trafic.

Două tinere se luptă pentru viața lor după accidentul din Vaslui. Starea celor 5 răniți
Două tinere se luptă pentru viața lor după accidentul din Vaslui. Starea celor 5 răniți

Trei victime ale accidentului groaznic din Vaslui de sâmbătă noaptea, în care au murit cinci oameni, sunt încă în spital.

Tânăr ucis cu cuţitul în curtea preotului, fiindcă nu a dat bricheta
Tânăr ucis cu cuţitul în curtea preotului, fiindcă nu a dat bricheta "cum trebuie" la bar

Sfârşit cumplit pentru un tânăr de 24 de ani din judeţul Suceava. Bărbatul a murit, după ce a fost atacat cu un cuţit de doi adolescenţi. A mai reuşit să ajungă până în curtea preotului din localitate, unde şi-a dat ultima suflare.

Recomandări
Surse: Viitorul Guvern ar putea introduce o taxă universală pe toate plățile din România
Surse: Viitorul Guvern ar putea introduce o taxă universală pe toate plățile din România

Mediul de afaceri propune introducerea unei taxe universale pe toate plățile din România, o mutare menită să aducă 50 de miliarde de lei pe an la buget, cu o contribuție minimă din partea tuturor.

Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt
Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt

Polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier, pentru prevenirea accidentelor cauzate de viteza excesivă, au depistat un autovehicul care circula cu viteza de 196 km/h în municipiul Râmnicu Vâlcea.

„Nu suntem copii într-un parc. Putin a venit în acest parc să ucidă”, i-a răspuns Zelenski lui Trump
„Nu suntem copii într-un parc. Putin a venit în acest parc să ucidă”, i-a răspuns Zelenski lui Trump

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a comentat într-un interviu acordat ABC News declarația președintelui american Donald Trump, care a comparat războiul ruso-ucrainean cu o luptă între copii.