Un tanc s-a defectat la parada de 1 Decembrie de la Galați şi a blocat circulaţia în centrul orașului

Tanc
Nica George

Unul dintre cele două tancuri ale Unităţii Militare 01551 Tancuri Galaţi s-a defectat, duminică, imediat după parada de 1 Decembrie, blocând principalul bulevard din municipiu şi circulaţia mijloacelor de transport în comun.

Defecţiunea s-a produs la şenila din partea stânga spate a tancului, cauza probabilă fiind manevra în curbă făcută într-un loc prea strâmt pentru acest tip de echipament militar de mari dimensiuni.

Militarii Garnizoanei Galaţi au defilat, duminică, la parada de 1 Decembrie, prezentând şi tehnica de luptă, printre care şi două tancuri, ce au parcurs bulevardul Brăilei. După ce tancurile au trecut de tribuna oficială, ele au trebuit să întoarcă, la intersecţia bulevardului Brăilei cu strada Cuza, însă în momentul virării, la unul din cele două tancuri s-a defectat şenila de pe partea stângă.

Timp de peste o oră, tanchiştii dar şi alte forţe militare au încercat să repare defecţiunea, timp în care mii de gălăţeni care asistaseră la parada militară au încercuit tancul, făcând fotografii.

Prezenţa tancului defect, pe bulevardul Brăilei, a blocat şi circulaţia mijloacelor de transport în comun.

Citește și
Klaus Iohannis, 1 decembrie - 7
1 Decembrie în București. Klaus Iohannis a dat mâna cu românii care au asistat la paradă

Peste 6.000 de gălăţeni au fost pe esplanada Potcoava de Aur din Galaţi la ceremonialul şi parada militară cu participarea unor subunităţi militare din Garnizoana Galaţi, dar şi forţe de intervenţie ale Poliţiei, Jandarmeriei, Poliţiei Locale şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Festivităţile consacrate Zilei de 1 Decembrie se vor încheia cu defilarea militară cu torţe, simbol al retragerii învingătorilor de pe câmpul de luptă. Un număr de 80 de militari din Garnizoana Galaţi, însoţiţi de Fanfara Centrului Cultural "Dunărea de Jos", vor defila seara pe traseul Parcul Cloşca - Str. Brăilei - Monument Regiment 11 Siret.

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Urări de 1 decembrie de la Darren Cahill. Mesajul transmis în limba română
Urări de 1 decembrie de la Darren Cahill. Mesajul transmis în limba română

Antrenorul Simonei Halep, australianul Darren Cahill, a transmis, duminică, de Ziua Naţională, un mesaj românilor.

1 Decembrie în București. Klaus Iohannis a dat mâna cu românii care au asistat la paradă
1 Decembrie în București. Klaus Iohannis a dat mâna cu românii care au asistat la paradă

Preşedintele Klaus Iohannis i-a salutat, la finalul paradei militare, pe o parte dintre românii care au asistat la eveniment, având scurte dialoguri cu cei mici, dar şi cu adulţii.

VIDEO Parada de 1 Decembrie. Klaus Iohannis a dat mâna cu mai mulți spectatori
VIDEO Parada de 1 Decembrie. Klaus Iohannis a dat mâna cu mai mulți spectatori

Parada Militară de Ziua Naţională s-a încheiat, fără incidente. Preşedintele Klaus Iohannis a dat mâna cu mai mulţi spectatori prezenţi la eveniment şi le-a urat” La mulţi ani”.

VIDEO. Mii de oameni au asistat la parada militară din Alba Iulia
VIDEO. Mii de oameni au asistat la parada militară din Alba Iulia

Mii de oameni au asistat duminică, de Ziua Naţională a României, la parada militară organizată în Alba Iulia, oraşul în care, în urmă cu 101 ani, la 1 Decembrie 1918, a fost consfinţită Unirea Transilvaniei cu România.

Recomandări
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

Partidele nu reușesc să se pună de acord pe măsurile fiscale. PSD anunță că nu intră la guvernare dacă va crește TVA
Partidele nu reușesc să se pună de acord pe măsurile fiscale. PSD anunță că nu intră la guvernare dacă va crește TVA

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

LIVE SCORE| România - Cipru, astăzi, de la 21:45, într-un meci crucial pentru calificarea la CM 2026. Echipele de start
LIVE SCORE| România - Cipru, astăzi, de la 21:45, într-un meci crucial pentru calificarea la CM 2026. Echipele de start

Echipa naţională joacă în compania Ciprului, marţi, de la ora 21:45, în preliminariile Cupei Mondiale. Meciul se dispută pe Arena Naţională.